Bănci și Asigurări

ASF: Euroins a plătit până acum 50% din valorea totală a amenzilor de 7,87 mil. lei

ASF: Euroins a plătit până acum 50% din valorea...

Autor: Mircea Nica

11.02.2022, 10:00 482

♦ Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a contestat Decizia A.S.F. nr. 1662/21.12.2021 privind sancţionarea cu amendă în cuantum de 3.546.000 lei şi stabilirea unor măsuri, au transmis reprezentanţii ASF pentru ZF.

Euroins România, parte a grupului bulgar Eurohold, care cel mai posibil va prelua ştafeta ca cel mai mare asi­gu­rător RCA din piaţă, după fali­men­tul City Insurance, a plătit până acum 50% din totalul amenzilor impuse de Autoritatea de Supraveghere Finan­cia­ră (ASF) în ultimii 2 ani, potrivit in­for­maţiilor transmise de repre­zen­tan­ţii ASF pentru ZF.

„În ultimii doi ani (2020-2021), Euroins a primit amenzi în valoare de 7.876.200 lei, rezultate în urma sanc­ţiu­nilor impuse de ASF atât compa­niei, cât şi persoanelor din conducerea so­cietăţii. Conform prevederilor le­ga­le, Au­toritatea a încasat o cotă de 50% din su­ma menţionată, respectiv 3.938.100 de lei“, au spus reprezentanţii ASF.

În acelaşi timp, Euroins a con­tes­tat ultima sancţiune a ASF din de­cem­brie 2021, unde valoarea totală a amen­zii ajungea la aproape 5,9 mil. lei (peste 1 mil. euro). Sancţiunea de la fina­lul anului trecut a fost compusă din două amenzi, una de 3,54 mil. lei şi una de 2,3 mil. lei, dar şi stabilirea unui plan de redresare, cu măsuri pentru re­sta­bilirea nivelului fondurilor propria eli­gibile care acoperă necesarul de ca­pital de solvabilitate (SCR) sau pentru mo­difiacrea profilului de risc astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO