Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

ASF: Companiile de asigurări din România şi-au orientat la finalul anului trecut 79% din investiţii în obligaţiuni guvernamentale, faţă de o medie a regiunii de doar 31%

Companiile de asigurări din România şi-au orientat la finalul anului trecut 79% din investiţii în obligaţiuni guvernamentale, în vreme ce la nivelul Europei de Sud-Est doar 31% din investiţii au fost în obligaţiuni guvernamentale şi 27% în obligaţiuni corporative, arată un raport al ASF.

Analiza realizată de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară la nivelul riscurilor pentru sectorul asigurărilor din UE, în baza datelor Solvency II aferente trimestrului IV al anului 2020, indică faptul că expunerile societăţilor de asigurări la riscurile macro rămân la un nivel ridicat.

Supraveghetorii europeni se aşteaptă la o creştere a riscurilor de credit în următoarele 12 luni, reflectând îngrijorările legate de îndatorarea corporativă.

În ceea ce priveşte riscul macro, estimările privind evoluţia PIB-ului şi a ratei inflaţiei au consemnat revizuiri în creştere, iar pieţele financiare au rămas stabile, pe fondul unei creşteri a volatilităţii obligaţiunilor şi a îngrijorărilor faţă de investiţiile imobiliare comerciale.

Poziţiile de solvabilitate ale asigurărilor de viaţă au înregistrat o îmbunătăţire, pe când cele ale asigurărilor generale s-au deteriorat.

Profitabilitatea societăţilor de asigurări, măsurată prin randamentul activelor şi excedentul activelor faţă de datorii, s-a îmbunătăţit ca urmare a performanţelor de piaţă pozitive.

Cu toate acestea, profitabilitatea societăţilor de asigurări este mai mică comparativ cu nivelurile înregistrate înainte de pandemia COVID-19.

Riscurile de asigurare se menţin la nivel mediu în ciuda deteriorării anumitor indicatori, acelaşi nivel fiind păstrat şi în ceea ce priveşte percepţiile de piaţă.


 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.