Bănci și Asigurări

Aprecierea euro ia o pauza, piata suspecteaza o interventie a BNR

Aprecierea euro ia o pauza, piata suspecteaza o interventie a BNR

Click pentru imaginea marita

06.10.2008, 20:03 26

La cursul oficial, euro a urcat ieri la 3,9410 lei, cel mai inalt nivel atins din decembrie 2004. Doar in ultima saptamana euro a urcat cu 6,4%, in timp ce comparativ cu nivelul de la inceputul anului cursul a urcat cu 9,5%.

Dolarul a inghitit 11,4 bani intr-o singura zi, urcand la 2,9054 lei, pentru prima data din martie 2006. Fata de nivelul de la inceputul anului, dolarul este acum cu 19% mai puternic in fata leului.
Aprecierea din ultimele zile de la Bucuresti a fost alimentata si de intarirea inregistrata pe pietele internationale in fata euro, in conditiile in care investitorii se grabesc acum sa isi plaseze banii in active foarte sigure, cum sunt considerate titlurile pe termen scurt ale Trezoreriei americane.
"Deprecierea abrupta a leului nu a fost neaparat generata de contextul extern, evolutiile interne negative avand un rol important. Zlotul polonez si forintul maghiar au fost de asemenea afectate, dar intr-o masura mai mica", spune Dragos Balaci, dealerul-sef al ABN Amro Bank.
In cursul saptamanii trecute leul a pierdut peste 5% in fata euro, in timp ce zlotul polonez s-a depreciat cu 1,8%, iar forintul maghiar cu 2,1%.
Balaci spune insa ca piata este inca departe de a fi calma, iar cursul poate deocamdata sa mearga in orice directie.
"Mai este nevoie de cateva zile ca sa vedem clar ce va face euro." Si el vede o probabilitate ridicata ca BNR sa fi intervenit ieri indirect pe piata valutara.
Ciprian Dascalu, trader la Millennium Bank, considera ca intarirea rapida a euro din ultimele zile a fost alimentata si de ordinele jucatorilor locali.
"Spre deosebire de ce a fost in iarna, acum deprecierea pare acum determinata in principal de ordine comerciale, nu de straini. Au fost cumparari pe panica din partea importatorilor, pentru ca foarte putini dintre ei apeleaza la produse de hedging", spune Dascalu. Totodata, asteptarile pentru o interventie a BNR pe fondul cresterii rapide a euro au stimulat cumpararile speculative.
In prima parte a sedintei de tranzactionare cotatiile au atins un maxim de 3,9850 de lei pentru un euro, insa de la acest nivel au aparut in piata ordine importante de vanzare de valuta.
Astfel, miscarea din primele ore a fost corectata, euro coborand treptat spre 3,93 lei, nivel in jurul caruia a oscilat usor pana la sfarsitul zilei.
Dealerii suspecteaza o interventie a BNR, dar nu exclud definitiv alternativa unor vanzari din partea unui jucator important, care si-ar fi marcat astfel profitul dupa cresterea abrupta a cotatiilor din ultima saptamana.
BNR nu a aparut direct in ecranele dealerilor.
Prezumtiva interventie ar fi fost astfel derulata prin intermediul unui jucator din piata, care a primit de la BNR ordine de vanzare de valuta.
In rapoartele publicate la sfarsitul saptamanii trecute analistii ING au aratat ca nu poate fi exclusa o crestere a euro peste nivelul record atins in vara lui 2004, de 4,14 lei pentru un euro.
Pe de alta parte, analistii BRD-SocGen se asteptau la aparitia unor ordine de marcare a profiturilor in banda de 3,8-3,9 lei pentru un euro, desi nu excludeau o crestere a cotatiilor peste aceste niveluri, in lipsa unei interventii din partea BNR.
 
 
Barclays vede euro la 4,2 lei
 
Barclays, una dintre cele mai puternice banci britanice, le recomanda investitorilor sa parieze pe o depreciere a leului, asteptandu-se la o crestere a cursului la 4,2 lei/euro. "Credem ca o interventie a BNR pe piata valutara ar viza mai degraba temperarea ritmului de crestere a cotatiilor decat o inversare a tendintei. Situatia macroeconomica la nivel regional, dar si starea pietelor sunt foarte diferite acum comparativ cu ianuarie 2008, cand BNR a semnalat ca nu agreeaza o crestere a euro peste nivelul de 4 lei", noteaza analistii Barclays. Astfel, ei subliniaza ca deprecierea leului din iarna avea loc in contextul in care celelalte monede din regiune se intareau in fata euro. Acum, toate monedele de pe pietele emergente au suferit, pe fondul temerilor investitorilor ca economiile din regiune vor avea de suferit, pe fondul incetinirii exporturilor catre zona euro, dar si al inaspririi conditiilor de finantare. Analistii Barclays vorbesc despre o "deteriorare rapida" a perspectivelor pentru Romania, in conditiile in care finantarea deficitului enorm de cont curent, de circa 14% din Produsul Intern Brut, va deveni tot mai dificila pe fondul restrangerii creditarii, dar si a investitiilor straine directe. "Consideram ca este mai precaut pentru BNR sa isi conserve rezervele valutare, care la 38 de miliarde de dolari, respectiv 23% din PIB, depasesc cu putin stocul datoriei externe pe termen scurt."
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO