Bănci și Asigurări

Andrei Rădulescu, senior economist Banca Transilvania: Este posibil ca pe finalul anului viitor Robor să ajungă la 1,75%. Vor creşte uşor şi ratele la creditele în lei

Autor: Bianca Dorobanţu

25.07.2016, 00:06 1416
Ratele de dobândă pe piaţa monetară ar putea să crească, dar într-un ritm moderat, iar pentru finalul anului 2017 este posibil ca indicatorul Robor să se apropie de dobânda de politică monetară şi chiar să ajungă până la 1,75%, a spus Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania, la emisiunea ZF Live.
 
„Pe piaţa monetară observăm o sta­bi­lizare şi o creştere uşoară a ratelor Robor pe parcursul ultimelor luni. Există o inflexiune în sfera pieţei monetare. Eu mă aştept să avem o creştere în continuare cu un ritm mo­derat a ratelor de dobândă pe piaţa mo­ne­tară. Este posibil ca pe finalul anului vi­itor Robor-ul să ajungă la 1,75%. Vor creşte uşor şi ratele la creditele în lei.“
 
Indicatorul Robor la trei luni, utilizat ca bază de calcul pentru majoritatea creditelor de retail în lei, a staţionat la sfârşitul săptămânii trecute la 0,8% pe an.
 
Rădulescu susţine că, pentru acest an, Banca Transilvania nu se aşteaptă la o ma­jo­rare a Robor la 3 luni cu mai mult de 25 de puncte bază.
 
Ratele de dobândă la lei vor creşte treptat, pe măsură ce Banca Naţională va anunţa o nouă politică monetară. Pentru a doua jumătate a anului viitor, probabil pe măsură ce FED va semnala o nouă ma­jorare a ratei de dobândă de politică mone­tară, în contextul în care şocul votului britanic a fost de natură strict tem­po­rară, vom asista pe plan in­tern la un nou ciclu mo­ne­tar, susţine Rădulescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO