Compania de consultanţă financiară Adwisers înfiinţată în urmă cu trei ani a intrat şi pe piaţa acordării de credite prin intermediul companiei Adwisers IFN care se vrea a fi un jucător specializat pe segmentul companiilor mici şi mijlocii (IMM-uri) care nu reuşesc să îndeplinească standardele riguroase de creditare ale băncilor, fie pentru că sunt la început de drum, fie că au avut incidente la plată în trecut. Creditele se acordă în lei.
Adwisers IFN are deja circa 10-15 clienţi şi dosare de creditare în pregătire în valoare de echivalentul a 700-800 de mii de euro. Valoarea medie a unui credit este de echivalentul a 50.000 de euro, însă suma maximă acordată poate ajunge la 250.000 de euro.