Bănci și Asigurări

Adrian Vasilescu, BNR: Cine toarnă gaz peste focul încins al PIB-ului

O creştere economică de plus 0,3 procente, în primul trimestru din acest an faţă de trimestrul al patrulea din 2019, este pentru România doar un cap de pod, care trebuie să fie apărat şi consolidat. Ţel greu de atins câtă vreme,  din trei direcţii diferite, se toarnă gaz peste focul încins al PIB-ului nostru.

Cum s-a încins focul? Potrivit multor opinii, viteza cu care PIB-ul a înaintat în anii de după recesiunea din 2009–2010, una dintre cele mai mari viteze de creştere din Uniunea Europeană, ar putea provoca acum o reacţie inversă. În sensul că, dacă economia noastră nu va reuşi să evite o nouă recesiune, viteza de contracţie ar putea fi la fel de mare. Ideea unei “aterizări dure”, cu care n-ar fi exclus să ne confruntăm încă din trimestrul al doilea din acest an, este vehiculată chiar în Programul de Convergenţă.

Cine toarnă gazul? Mai întâi, veştile care vin din Europa, privind căderile marilor economii. Apoi, profesorul Nouriel Roubini, profetul crizei din 2008, care prevede acum o recesiune fără precedent, în ţările bogate şi în cele sărace, pe fundalul măsurilor pentru combaterea pandemiei. Am putea spune: sunt priviri aruncate „din zborul păsărilor“, de la înălţimi de unde peisajul se uniformizează şi detaliile se pierd. Dacă va fi o criză, în U ori în L, cum prevede profesorul Roubini, nu este obligatoriu s-o suportăm şi noi...

Am fi putut, desigur, să gândim şi asa! Dacă, bineînţeles, nu am fi fost nevoiţi ca an de an să structurăm politica economică în contextul unui permanent conflict de obiective. Pentru că ne-am aflat continuu între două tipuri de constrângeri, unele interne, altele externe, timp în care  am găsit greu calea către soluţiile bune. De multe ori n-am găsit-o. După ce, ani la rând, am reuşit să articulăm  programe viabile de politici macroeconomice, am plecat steagul tocmai în perioada în care i-au fost imprimate PIB-ului viteze de înaintare din ce în ce mai mari. Pentru că au fost aplicate politici economice pro-ciclice în situaţii în care legităţile obiective impuneau dimpotrivă politici anti-ciclice. Din aceste motive – şi din multe altele – ne-am confruntat cu inflaţii mari, cu deficite şi cu risipă. Şi cu abisul conjunctural al amânării reformelor ce i-ar fi asigurat economiei de piaţă calificativul “competitivă”.

Ar mai fi fost nevoie, desigur, de preocupări susţinute pentru a fi pusă în mişcare spirala expansiunii afacerilor. Şi de mai multă muncă performantă. De mai mult spirit întreprinzător, de liberă iniţiativă.

În anul 2000, s-au întâmplat două lucruri de importanţă cardinală: inflaţia mare, pe care o măsurăm mai întâi cu trei şi apoi cu două cifre,  s-a transformat în dezinflaţie; iar descreşterea economică în creştere. Din 2004, au intervenit alte două evenimente cruciale: intrarea în NATO si aderarea la Uniunea Europeană. De atunci, an de an, fără încetare, România a tot urcat.

Şi dacă a tot urcat, de ce astăzi, în faţa unei crize care ameninţă lumea, nu avem gradul de imunitate care să ne fie zid de apărare?  Şi de ce, mai cu seamă, nu avem încă tabla de valori  în stare să pună   într-o altă ecuaţie, mai apropiată de cerinţele eficienţei, proprietatea, munca, producţia, venitul şi consumul? Sunt întrebări grele. Iar răspunsul nu poate fi despărţit de succesiunea de deficite şi de politici pro-ciclice, transformate în tot atâtea capcane în care au tot căzut acei politicieni ce au sperat că, dacă amână reformele structurale, scutesc populaţia de costurile lor dureroase. A fost însă tocmai invers. Pentru că, de fapt, au amânat constituirea cadrului optim de eficientizare a sistemelor de producere şi de comercializare a bunurilor şi serviciilor, pe care numai economia de piaţă competitivă îl poate asigura.

Suflul înaintării nu este însă epuizat. Dezinflaţia şi-a reluat cursul. Sistemul bancar îsi menţine la cote adecvate solvabilitatea şi lichiditatea, ceea ce-i  asigură capacitatea de a finanţa bugetul statului şi companiile private. Totodată, continuă creditarea populaţiei. Iar faptul că Banca Naţională şi-a dovedit deja opţiunea pentru reducerea dobânzii de politică monetară constituie un sprijin substanţial dat creşterii economice.

În acelaşi timp, dacă Ministerul Economiei, Energiei şi Afacerilor a calculat bine, în sprijinul creşterii economice ar urma să vină şi un miliard de euro de la Comisia Europeană. Iar cei un milion de compatrioţi ai noştri, care potrivit ministrului finanţelor s-au întors în ţară, pentru că nu mai au angajamente în ţările în care au lucrat, ar fi tocmai ce ne trebuie în condiţiile în care în economia noastră apăruse un deficit riscant de forţă de muncă. Sigur că, în acest sens, anunţatele investiţii în tehnologie ar fi o gură de oxigen.

Rămân însă activate celelalte deficite. Să nu uităm: ele sunt pericole reale pentru  creşterea economică.

 

Etichete: pib,crestere,recesiune

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.