Bănci și Asigurări

A doua zi de depreciere pentru leu

18.01.2006, 20:09 9

Leul a continuat sa piarda teren in fata euro si a dolarului, dupa ce jucatorii au reactionat la scaderea vanzarilor de valuta ale nerezidentilor, iar volumele tranzactionate au scazut. BNR a calculat un curs de 3,6477 lei pentru un euro, cu 1,32 bani mai mult decat in ziua anterioara. In ultimele doua sedinte cursul a urcat cu 1,75 bani.

Dolarul a castigat ieri 1,86 bani, pana la 3,0111 lei, dupa ce a inregistrat o apreciere sensibila pe pietele internationale.

Piata s-a deschis ieri in cotatii de 3,6325/3,6375 lei pentru un euro. Pe parcursul sedintei de tranzactionare cotatiile au urcat treptat pana la 3,6450/ 3,6500 lei pentru un euro.

"Se cumpara valuta incet. Nu cred ca sunt volume semnificative, dar jucatorii au reactionat destul de puternic. La niveluri de dobanda atat de reduse este insa explicabil faptul ca nu mai apar interese de vanzare din partea nerezidentilor", a comentat un dealer.

Dealerii spun ca evolutia a avut loc pe fondul unei piete foarte putin lichide, majoritatea jucatorilor fiind acum in expectativa. Ramane de vazut daca BNR va continua sa atraga excesul de lei din piata monetara dupa cum a anuntat in decembrie, incurajand astfel noi vanzari speculative de valuta, sau va opta pentru stabilizarea cursului, care vine insa cu costul prabusirii dobanzilor.

In aceste conditii, volumul operatiunilor interbancare a atins luni un minim istoric, la 45 de milioane de euro. Dealerii spun ca nici ieri nu s-au tranzactionat volume mai importante.

Pe piata monetara dobanzile se mentin la 1%-3% pe an pentru depozitele pe o zi, pe fondul unui exces de lichiditate, care s-a acumulat in lipsa unor interventii ale bancii centrale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO