LIVE: ZF Lecţii de Business: De ce acum este momentul pentru investiţii în industria ospitalităţii? Aflaţi de la Dragoş Petrescu, fondatorul City Grill, unul dintre cei mai puternici oameni din HoReCa.
Bănci și Asigurări

30 de ani de sistem bancar în România. Elena Petculescu, Bancpost: Atâta timp cât a fost o bancă a statului, am avut presiuni politice pe care le-am respins, dar nu au avut curajul să mă schimbe. Cum a încercat PDSR să finanţeze banca lui Vîntu prin intermediul CEC şi Bancpost

Din 1991 până în 2005, Elena Petculescu a condus Bancpost, una dintre băncile statului care în final a rezistat perioadei tumultuoase din anii ‘90 cu inflaţie ridicată, cu deprecierea cursului leu/dolar, cu credite care se dădeau ştiind de la început că nu se mai întorceau înapoi şi cu o devalizare a statului din care au rezultat noii capitalişti.

În iunie 1991, Andrei Chirică, ministrul Comunicaţiilor în guvernul Roman (de peste 20 de ani acesta este preşedintele consiliului de administraţie al Orange România), a chemat-o pe Elena Petculescu, director în cadrul Direcţiei Generale de Poştă şi Comunicaţii, şi i-a spus să facă o bancă a Poştei, care să susţină nevoile acestui sector, aşa cum aveau francezii şi, de fapt, cum aveau foarte multe ţări europene (ING a pornit de la o bancă a poştei din Olanda).

Nu ştiam nimic despre sistemul bancar, despre bănci, despre acest proiect, dar pot să spun că m-a atras, iar în prima noapte am citit legea băncilor comerciale şi legea BNR, până le-am învăţat pe de rost, spune acum Elena Petculescu, 83 de ani, într-o discuţie legată de 30 de ani de sistem bancar în România, care coincide şi cu cei 30 de ani de activitate bancară pe care îi are. 

Aşa s-a născut Bancpost, una dintre băncile pe care le-a avut statul la începutul anilor ‘90, după Banca Română de Comerţ Exterior – Bancorex, BCR, BRD, Banca Agricolă şi Eximbank. Ea a condus Bancpost cu mână de fier până în 2005, iar apoi a fost preşedinte de onoare, o funcţie de reprezentare a acestei bănci, care în 2018 a fost cumpărată de Banca Transilvania.

Elena Petculescu a terminat ASE – Facultatea de Finanţe, Credit şi Contabilitate în 1968, după care, până în 1986, a lucrat la Regionala de Căi Ferate Bucureşti şi apoi în Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor-departamentul Căilor Ferate -, care prin cei 183.000 de angajaţi era „a doua armată a României“.

În 1977 a fost şef al serviciului de Plan financiar, responsabilă de bugetul Căilor Ferate din România şi de invesiţiile pe care le făcea statul în acest sector. În 1986 a fost promovată ca director general adjunct la Direcţia Generală de Poştă şi Telecomunicaţii din Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.

„Să ştiţi că experienţa de la căile ferate m-a ajutat foarte mult în a lucra cu bugete de venituri şi cheltuieli, cu investiţii, iar apoi, prin poziţia din sistemul Comunicaţiilor, am intrat în contact cu sistemele informatice.“

Ministrul Chirică mi-a spus să fac această bancă şi pot să spun că în jumătate de an ne-am făcut unităţi în 28 judeţe plus Municipiul Bucureşti, în spaţiile direcţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii, cu care am încheiat un parteneriat – le procesam plăţile fără comision şi le ţineam conturile de salarii, menţionează Elena Petculescu, iar la finalul anului aveam reţeaua de 41 de unităţi, inclusiv în Bucureşti.

Cel mai greu lucru nu ne-a fost să facem reţeaua de unităţi, ci să luăm licenţa de funcţionare de la BNR. Ţin minte că înainte de a primi licenţa m-a chemat guver­natorul Isărescu să mă întrebe ce vreau să fac cu Bancpost şi cum.

Experienţa din comunicaţii a ajutat-o pe Elena Petculescu să înceapă la Bancpost din prima cu un sistem informatic mai performant, „care ne-a permis ca la finalul fiecărei zile să ştim situaţia financiară de la fiecare sucursală, ce bani au intrat, ce bani au ieşit, ceea ce nu avea nicio altă bancă (n.r. – la începutul anilor ’90, un ordin de plată între bănci se făcea între 5 şi 7 zile)“.

 

La început, Bancpost era o bancă care atrăgea depozite de la întreprinderile care au devenit clienţi, dar şi de la populaţie

La început nici nu puteam să dăm credite, iar toţi banii pe care îi aveam îi plasam la BNR sau la alte bănci, care ne dădeau o dobândă bună. „Primele salarii le-am plătit din dobânda aferentă capitalului social pe care ne-o dădea BNR, pentru că nu aveam alte resurse de venituri“, menţionează ea.

Nici bine nu a început să funcţioneze Bancpost, că în 1992 am auzit întâmplător la radio că guvernul de atunci voia să discute privatizarea băncii. L-am sunat pe ministrul Chirică: cum să privatizezi o bancă când nu ai nici lege de privatizare?

Ideea pentru privatizarea băncii i-o puseseră pe masă consultanţii de la ING, această propunere încercând să le-o vândă şi bulgarilor (când ne-au prezentat proiectul, cifrele erau în leva). ING, pentru că în istoria ei a fost o bancă a poştei, avea o idee despre ce înseamnă o bancă în acest sector şi cât de mult se poate dezvolta prin această asociere cu poşta naţională, care în fiecare ţară reprezintă un pilon al statului şi al economiei. Tentativa de privatizare a băncii s-a oprit, iar în noiembrie 1992 consiliul de administraţie al Bancpost a aprobat o strategie de dezvoltare, de creare a unor poduse şi servicii.

Puţină lume ştie că Bancpost a fost cel mai mare emitent de carduri din România, cu mult înaintea altor bănci mai mari. La noi aveau carduri de plată a salariilori cei din guvern, din toate guvernele, cei de la Parlament (cred că le au şi acum, dar cu brandul Banca Transilvania), chiar şi cei de la BNR au avut carduri de la noi, spune Elena Petculescu.

La mijlocul anilor ’90, România s-a confruntat cu o inflaţie foarte mare – 300% în 1993 -, cu creşterea continuă a cursului valutar leu/dolar (putea să crească cu 10% într-o singură zi), cu lipsa continuă de bani şi de valută, cu căderea economică care a urmat prăbuşirii comu­nismului şi cu prăbuşirea între­prinderilor de stat care nu mai aveau piaţă de desfacere (CAER dispăruse), nu se adaptau capita­lismului sau erau pur şi simplu devalizate.

Să ştiţi că noi nu prea am avut probleme cu banii, cu lichidităţile, pentru că noi aveam companii în portofoliu care aveau foarte mulţi bani – Poşta, Căile Ferate etc. -, plus că eram foarte prudenţi când trebuia să dăm credite, ceea ce ne-a ferit de problemele celorlalte bănci de stat, spune Elena Petculescu. Asta ca să nu mai vorbim de primele bănci private care au apărut atunci, care au căzut pradă noilor capitalişti, cei care voiau să ia bani dar să nu-i mai dea înapoi, adaugă ea.

 

Deşi avea bani, problema Bancpost era că nu avea suficient capital pentru a-şi susţine dezvoltarea

Când Florin Georgescu (actualul prim-viceguvernator al BNR) era Ministrul Finanţelor, tot timpul mergeam la el să-i cer bani pentru capital, dar de unde să-mi dea, când nici statul nu avea bani.

În acele vremuri, depozitele bancare se constituiau pe cel mult 3 luni (70% din depozitele bancare erau pe o lună, din cauza inflaţiei mari – n.r.) şi nu puteam să dăm credite pe termen lung, chiar pe 5 ani, aşa cum cereau clienţii. Trebuia să găsim alte resurse de finanţare, mai stabile, menţionează Elena Petculescu.

Aşa s-a născut proiectul din ’98, când BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale, au acordat Bancpost două împru­muturi subordonate, de câte 10 milioane de dolari fiecare, pentru dezvoltarea proprie a băncii şi acordarea de credite. Atunci a început şi procesul de privatizare a Bancpost, pentru că una dintre condiţiile IFC era ca cei care primeau bani să aibă cel puţin 20% capital privat.

În 1999 banca s-a privatizat cu General Electric Capital, divizia de operaţiuni financiare a gigantului american General Electric, cu 25%, şi cu o bancă din Portugalia – BPI, cu 10%, care au cumpărat în total 35% din Bancpost. Banca a fost evaluată la 100 de milioane de dolari, iar GE Capital plătind un goodwill de 25%. Un an mai târziu, 8% din Bancpost s-a acordat salariaţilor băncii la valoarea nominală, care a fost un avantaj deosebit acordat acestora.

După 11 luni, General Electric a vrut să se retragă, pentru că atunci BNR începuse să impună un nivel ridicat al rezervelor minime obligatorii, ceea ce afecta profitabilitatea băncii. Printr-un concurs de împrejurări, s-a ajuns ca Eurobank din Grecia să cumpere partea General Electric, iar apoi să cumpere şi partea BPI (chiar la un preţ mai mare). La începutul anilor 2000 Eurobank a cumpărat şi restul capitalului de la SIF-uri, astfel încât în 2005 ajunsese la 98% din capital.

În perioada în care principalul ac­ţi­onar a fost sta­tul, prin inter­mediul FPS, aţi avut presiuni polit­ice?

Da, cum să nu. Toate partidele, toţi oamenii din par­tide voiau ceva de la Bancpost, ca de altfel de la toate băncile de stat, spune ea.

Ţin minte că eram la o conferinţă unde, printre alţii, erau Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc şi alţii de la PDSR şi mă întrebau de ce nu vreau să-i susţin, că eram singura care nu ascultam de partid, spune Elena Petculescu.

Bineînţeles că au vrut să-şi pună oamenii lor (la un moment dat veniseră cu ideea să pună pe cineva, dar cum acela nu putea, au vrut să o pună pe soţia lui în consiliul de administraţie, că oricum făcea ce-i spuneau ei) dar m-am opus cât am putut, Elena Petculescu.

Dar puteau să vă schimbe în orice moment, pentru că partidul controla FPS, care era acţionarul majoritar, de ce nu au făcut-o?

Nu au avut curajul să se atingă de mine, nu au avut ce să-mi găsească, ce să-mi reproşeze, plus că nu eram o bancă aşa mare cum erau Bancorex, Banca Agricolă, BCR.

Bancorex şi Banca Agricolă au ”căzut” prin achiziţia lor de către BCR şi Raiffeisen, BRD şi Bancpost au fost privatizate, iar Eximbank este încă în proprietatea statului.

Şi la noi veneau oameni trimişi de partid, de partide, ca să le dăm credite pe care să nu le mai dea înapoi niciodată, a menţionat ea. Eu nu am vrut să fiu un bancher care să facă aceste lucru, dacă alţii au făcut-o, a fost treaba lor, spune ea.

Un episod complicat a fost la începutul anilor 2000, când Ovidiu Muşetescu, preşedintele FPS pe vremea guvernului Adrian Năstase, m-a sunat într-o zi să-mi spună că CEC va face nişte depozite la Bancpost, iar banii ăia noi trebuia să-i punem în depozit la banca lui Vîntu. Acele depozite reprezentau o treime din capitalul băncii. CEC nu putea să facă direct depozite la banca lui Vîntu pentru că fusese scandalul cu FNI şi atunci găsiseră soluţia să-mi dea mie banii, ca eu apoi să-i dau bani băncii lui Vîntu, care avea nevoie de lichiditate.  M-am opus, nu am vrut să fac acest lucru, menţionează Elena Petculescu.

Un regret al ei este că oameni din BNR pe care îi considera extrem de val­o­roşi s-au dus să lucreze la Vîntu.

După 2000, pe fondul revenirii economice, scă­derii dobânzilor şi stabilizării cursului va­lu­tar leu/dolar, intrării de investiţii străine, siste­mul bancar a avut o altă evoluţie, înre­gistrând un boom al creditării puţin aşteptat.

Elena Petculescu a părăsit poziţia executivă în 2005, lăsând locul oamenilor de la Eurobank, dar a ştiut tot ce se întâmplă pentru că s-a implicat în comtinuare în activitatea băncii.

Grecii au venit cu altă politică de acordare de credite, o parte dintre ele se dădeau cu aprobare de la Atena, aşa că în momentul în care a venit criza lucrurile s-au schimbat.

Să ţineţi minte că atâta timp cât eu am condus Bancpost nu a fost niciun an în care să nu raportez profit, noi chiar am avut profit din primul an de funcţionare, spune ea.

După criza din 2008-2009 şi Bancpost a început un amplu proces de restructurare, având în vedere că o parte dintre creditele acordate în perioada de boom au devenit neperformante.

Elena Petculescu nu înţelege de ce băncile au vândut companiilor de recuperare creditele neper­for­mante, obţinând doar 5-12% din valoarea lor.

Eu cred că banca putea să recupereze mult mai mult decât au oferit firmele de recuperare, a adăugat ea.

La credite neperformante s-a ajuns pentru că cei care le-au dat nu-şi cunoşteau foarte bine clienţii – eu ştiam Norma 3, de cunoaştere a clientelei, ”ca pe Tatăl Nostru”– şi au fost cazuri în care se ştia de la început că acele credite date nu se vor mai întoarce.

După criza din Grecia, grupurile bancare elene au fost obligate să-şi vândă operaţiunile din afara Greciei, ca parte din pachetul de salvare cu Uniunea Europeană. În România, Piraeus şi-a vândut banca la fondul de investiţii american J.C. Flowers, National Bank of Greece a vândut Banca Românească la Eximbank (prima tentativă cu OTP a eşuat din cauza respingerii tranzacţiei de către BNR), iar în 2018 Bancpost a fuzionat cu Banca Transilvania.

Eu mă bucur că Bancpost a ajuns să fie cumpărată de o bancă românească pentru că ştiu ce înseamnă să ai acţionari străini. Deciziile se iau în altă parte, de multe ori nu se cunoaşte situaţia reală şi tu doar trebuie să le execuţi, menţionează ea.

Regretul ei este însă că brandul Bancpost a fost cel care a pierdut, „eu sper să  nu rămână un nume de legendă“, sper ca Banca Transilvania să găsească o soluţie, de altfel eu le-am trimis 3 propuneri, menţionează ea.

 

Cum va arăta sistemul bancar din România în viitor?

Digitalizarea va hotărî acest lucru, operaţiunile bancare se fac de acum de acasă, din faţa calcu­la­torului, iar sucursale în care oamenii să vină nu vor mai fi decât foarte puţin, în zona de retail, menţionează ea.

Cum de a reuşit BNR, guver­natorul Mugur Isărescu, să reziste 30 de ani într-o lume în care partidele fac presiuni tot timpul?

Guvernatorul Mugur Isărescu şi-a început activitatea timid, dar apoi a căpătat treptat experienţă şi o putere ridicată, iar BNR a ajuns o instituţie puternică, spune Elena Petculescu.

Dar să ştiţi că Banca Naţională nu poate să facă totul singură în această ţară, pentru ca România să se dezvolte trebuie să avem minis­tere publice, că de aia se cheamă publice, care să gândească politici şI strategii mari, pentru ţară. Din păcate ministerele nu mai au profesionişti în punctele cheie, oameni care să se gândească la interesul public al ţării. Partidele pun în fruntea ministerelor oameni slab pregătiţi, care au interesele lor, iar acest lucru se vede.

La 83 de ani, Elena Petculescu spune că tot ce a făcut pentru sistemul bancar a făcut cu bună credinţă şi că şi-a făcut datoria, aşa cum i-a solicitat la începutul anilor ’90 Andrei Chirică, când a introdus-o, prin proiectul Bancpost, în lumea bancară.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.