Companii

Cel mai puternic antreprenor din servicii medicale vine la ZF PHARMA Summit

Cel mai puternic antreprenor din servicii medicale vine la ZF PHARMA Summit

Foto Gabriel Panţîru

Autor: Ioana David

18.09.2012, 00:04 1056

Mihai Marcu, preşedintele MedLife, cel mai mare jucător de pe piaţa serviciilor medicale private, va participa la ZF PHARMA Summit '12, eveniment organizat de Ziarul Financiar în perioada 24-25 septembrie.

Într-un format unic, ZF îşi propune ca în cadrul acestui eveniment să-i aducă în acelaşi loc pe cei mai importanţi jucători din sistemul sanitar pentru ca timp de două zile să dezbată alături de ei, dar şi de autorităţi, cele mai fierbinţi subiecte din domeniu. Noul proiect de lege din domeniu, fondurile alocate şi noi surse de finanţare, calitatea serviciilor medicale, investiţiile din mediul privat sunt câteva dintre subiectele de pe agenda de discuţii.

Totodată, factorii de decizie, manageri care gestionează vânzări de medicamente de sute de milioane de euro şi oameni de afaceri care au investit milioane în deschiderea de spitale şi clinici private, vin să vorbească şi despre dezvoltarea businessurilor.

MedLife şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 60 mil. euro, după ce în primele şase luni ale acestui an a obţinut un business de 126 milioane de lei (circa 29 mil. euro), în creştere cu 26% comparativ cu perioada similară a lui 2011.

MedLife este o afacere controlată de familia Marcu.

Compania operează 9 clinici de mari dimensiuni (atât în Bucureşti, cât şi în ţară), 8 laboratoare de analiză, 6 spitale, 3 maternităţi, dar şi farmacii şi alte centre.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO