Auto

Veşti bune pentru şoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă deţin un permis auto categoria B

Veşti bune pentru şoferi: Ce nouă categorie de...

Autor: Alexandru Nanu

15.12.2023, 23:00 22545

La începutul acestei săptămâni Senatul a adoptat un proiect de lege care dă dreptul mai multor categorii de posesori de permise de conducere să conducă tractoare agricole sau forestiere.

Mai exact, este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea art.23 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, adoptată de Senat în data de 04 decembrie 2023 cu 78 de voturi pentru, 17 abţineri şi zero voturi împotrivă.

După modificarea prevăzută de prezentul proiect de lege, art.23 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 va avea următorul cupărins:

Art.23 (1) Dreptul de a conduce un autovehicul ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie. Pentru a conduce tractor agricol sau forestier, permisul de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehicolul va fi obligatoriu de la 01.07.2024, dar este obligatoriu de a deţine permis de conducere din celălalte categorii: B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D. DE sau Tr.

Pentru a intra în vigoare este necesar să mai fie votată şi de Camera Deputaţilor, promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO