Auto

Trafic bară la bară pe Valea Prahovei. Poliţia recomandă rute alternative

Trafic bară la bară pe Valea Prahovei. Poliţia...

Autor: Andreea Tobias

29.08.2021, 14:16 55

Pe Valea Prahovei se circulă din în coloană, duminică. În Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului s-au format coloane de maşini pe ambele sensuri, anunţă Centrul Infotrafic.

​Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la ora 14.00, se înregistrează valori ridicate de trafic pe DN 1 Braşov-Ploieşti-Bucureşti, astfel:

- Comarnic: pe sensul către Braşov, coloană între km. 104+500 de metri – 106, iar pe sensul către Bucureşti, coloană între km. 112 – 108

- Aglomeraţie este înregistrată pe raza staţiunilor Predeal, Azuga, Buşteni şi Poiana Ţapului, fiind formate coloane de autoturisme pe ambele sensuri.

„Pentru evitarea aglomeraţiei pe principalele artere rutiere, călătoriile trebuie planificate din timp, cu luarea în considerare a rutelor alternative şi a intervalelor orare”, transmite sursa citată.

Astfel, pentru DN 1 Braşov - Ploieşti – Bucureşti, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, următoarele artere rutiere:

- DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti – Autostrada A3 – Bucureşti;

- DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti – A1 – Bucureşti;

- DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte – DN 71 – Bucureşti;

- DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti.

„Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule”, adaugă Infotrafic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO