Auto

Studiu carVertical: 4 din 10 maşini la mâna a doua din România sunt importate din Germania

Studiu carVertical: 4 din 10 maşini la mâna a doua din...

Autor: Andreea Tobias

22.02.2023, 10:48 112

4 din 10 maşini la mâna a doua din România sunt importate din Germania, arată un studiu recent. Cumpărătorii de maşini second hand caută maşini din Germania pentru că au impresia că şoferii germani au mai multă grijă.

Maşinile din Europa de Vest ajung des să reprezinte o mare parte a pieţei de vehicule second-hand din Europa de Est. În timp ce Germania exportă cele mai multe maşini la mâna a doua de pe continent, situaţia exactă a fiecărei ţări variază în diferite părţi ale Europei.

Conform unui studiu carVertical, 44,9% dintre maşinile la mâna a doua din România provin din Germania, ţară care deţine cea mai mare cotă de piaţă, urmată de Franţa (14,2%), Italia (10,9%), Belgia (9,5%) şi Ţările de Jos (5,4%). Aceste date au fost sintetizate prin analiza a peste 1 milion de rapoarte istorice, ceea ce înseamnă că este posibil să nu reflecte perfect statisticile reale de înmatriculare a maşinilor second hand din România, precizează compania.

Potrivit aceleiaşi surse, cumpărătorii de maşini second hand caută vehicule cu provenienţă din Germania pentru că au impresia că şoferii germani au mai multă grijă de maşinile lor decât oricine altcineva, nu sar peste programările la revizii, fac doar reparaţii de calitate şi cumpără în primul rând maşini mai bine echipate.

Starea unui vehicul şi defecţiunile comune sunt puternic influenţate de regiunea din care provine maşina. Vehiculele din ţările nordice, cum ar fi Suedia, au de obicei mai multă coroziune din cauza zăpezii, a sării şi a temperaturilor extrem de joase.

În acelaşi timp este posibil ca maşinile din Italia să nu aibă probleme cu rugina, dar vopseaua multor vehicule la mâna a doua din Italia poate fi decolorată din cauza intensităţii luminii soarelui.

În general temperaturile extreme nu fac niciodată bine unei maşini. Aşa se explică de ce românii iubesc maşinile germane. Germania are o climă blândă şi drumuri bune, scăzând riscul ruginirii, al decolorării vopselei şi al problemelor cu suspensia.

57% dintre toate maşinile verificate în România fuseseră avariate în trecut, iar 19,6% aveau kilometrajul dat înapoi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO