Auto

Renault ZOE: tot mai multe motive pentru a renunţa la benzină şi motorină

Renault ZOE: tot mai multe motive pentru a renunţa la benzină şi motorină

Autor: Bogdan Alecu

25.03.2013, 00:08 4212

Automobilele electrice au ţinut capul de afiş în cadrul saloa­nelor auto în ultimii şase-şapte ani, preţul tot mai mare la petrol, dar şi taxele impuse maşinilor "clasice" determinând constructorii auto să vină cu noi alternative.

Printre constructorii europeni cei mai avan­gar­dişti au fost francezii de la Renault, care au dorit să atace noul segment direct cu o întreagă gamă de maşini electrice, şi nu cu hibride cum a procedat Toyota.

În timp ce Fluence ZE şi Kangoo ZE reprezintă doar vehicule "clasice" transformate în maşini electrice, ZOE a fost proiectat de la zero ca un automobil electric, iar la patru ani de când a fost prezentat sub forma unui concept, poate fi comandat în 13 ţări la nivel european.

Designul noului ZOE a fost special realizat pentru a atrage atenţia şi pentru a "ieşi din anonimat" pe stradă. Cel mai pu­ternic efect îl au farurile cu inserţii albastre, soluţie preferată şi în cazul elementelor cromate, care acum sunt argintii-albastre. Din punctul de vedere al dimensiunilor ZOE este comparabil cu orice model din clasa mică, pornind cu lungimea de aproape 4,1 metri sau lăţimea de 1,73 metri, singurul "detaliu" fiind înălţimea de 1,73 metri, ceva mai mare ca la un Clio, care măsoară doar 1,5 metri în înălţime. Cei aproape 20 cm în plus vin de la faptul că bateria motorului electric este amplasată sub bancheta spate. Cu toate că înălţimea maşinii a crescut, datorită bateriei centrul de greutate al ma­şinii este acum cu 13 cm mai coborât com­pa­rativ cu un Clio IV, ceea ce automat se tra­du­ce printr-o stabilitate mult mai bună pe viraje.

Autonomia maşinii în regim electric este cuprinsă po­tri­vit francezilor între 150 şi 200 km. Autonomia maximă poate fi atinsă însă doar în condiţii ideale, aşadar atin­ge­rea sa într-un trafic obişnuit pare aproape imposibilă. În reali­tate, în traficul din Lisabona maşina a afişat în timpul testului o autonomie cuprinsă între 130 şi 155 km, adică mai mult decât rezonabil pentru un automobil de oraş.

La condus, ZOE cu toate că are 88 CP, oferă acceleraţii şi performanţe dinamice dem­ne de un diesel de peste 100 CP datorită fap­tului că motorul electric trimite la roată cuplul de 220 Nm încă de la pornirea de pe loc.

Încărcarea maşinii se poate realiza doar de la Wall Box, sistem care costă aproape 1.000 de euro. Spre deosebire de Mitsubishi iMiEV sau un hibrid de tip plug-in, care se poate alimenta de la o priză obişnuită de 230V, ZOE are nevoie de un echi­pa­ment spe­cial. Dar, în funcţie de cât de per­for­mant este sis­te­mul, ma­şina se poate în­că­rca până la 80% şi în ju­mă­tate de oră. Spre deosebire de iMiEV care vine cu un preţ de 36.000 de euro cu TVA, în Europa ZOE se comercializează cu circa 21.000 de euro, dar bateria se închiriază contra sumei de 80 de euro. Mai mult, francezii oferă subvenţii de până la 7.000 de euro pentru maşini electrice, aşadar ZOE poate ajunge să coste cât un Clio obişnuit. În România, subvenţia pentru maşini electrice este de 2.500 de euro, dar este aplicabilă doar persoanelor fizice, nu şi firmelor care sunt interesate de acestea. Pentru a se amortiza chiria lunară a bateriei, utilizatorul trebuie să parcurgă lunar cel puţin 500 km sau echivalentul unui rulaj cu un plin de benzină sau motorină. Un "plin" cu energie electrică are un preţ de aproximativ 2-3 lei dacă se realizează noaptea sau până la 7 lei ziua, motorul electric fiind mult mai eficient faţă de unul pe benzină sau diesel.

Renault ZOE

Propulsie: electrică, tracţiune faţă, transmisie automată cu o treaptă, 88 CP la 3.000 - 11.300 rpm, 220 Nm

Performanţe: 0-100 km/h 13,5 s, viteză maximă 135 km/h, consum mediu 146 Wh/km, autonomie 150 - 210 km

Preţ model testat: de la 20.700 de euro cu TVA în Franţa, aprox. 78 de euro chirie lunară pentru baterie

Plus: preţ scăzut pentru un electric, autonomie ridicată, plăcut la condus

Minus: viabil doar pentru cei ce parcurg peste 500 km lunar în oraş

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO