Auto

Producătorul Softronic din Craiova: „Urmează să semnăm contracte noi şi vrem să creştem capacitatea de producţie la 14 locomotive"

Producătorul Softronic din Craiova: „Urmează să...

Autor: Mirabela Tiron

07.01.2024, 15:00 22384

Softronic din Craiova,  singura fabrică producătoare de rame şi locomotive elec­trice din Europa de Est, controlată de patru antreprenori români, cu afaceri de 231 de milioane de lei în 2022, urmează să semneze contracte noi în acest an pentru livrarea de locomotive şi ţinteşte să ajungă la 14 locomotive produse în fabrică anul acesta.

„Vrem să creştem capacitatea de producţie la 14 locomotive în acest an faţă de 11 anul trecut. Urmează să semnam contracte noi”, a spus Sebastian Ghiţă, directorul comercial al companiei.

Softronic a livrat la finalului anului trecut o locomotivă TransMontana pentru grupul DB Cargo România, urmând ca  o a doua locomotivă să fie livrată la finalul lui aprilie anul acesta. DB Cargo va ajunge astfel la un parc de 27 locomotive noi, achiziţionate în ultimul deceniu de la Softronic, potrivit oficialilor companiei.

Softronic a mai livrat locomotive electrice către transportatorul feroviar de marfă din Suedia şi în Bulgaria dar şi către operatori ce activează pe piaţa locală precum LTE sau divizia locală a Deutsche. Anul trecut fabrica a produs 11 locomotive pentru operatorii privaţi, faţă de zece locomotive anul anterior.

„Pe lângă comenzile către operatorii de transport feroviar avem un nou contract pentru modernizarea a 19 locomotive semnat cu CFR Călători. Contractul cu CFR Călători s-a semnat  pe 19 decembrie”. Acesta este prima licitaţie organizată de CFR Călători pentru modernizarea de locomotive din bani PNRR. Compania Softronic a fost singurul ofertant şi va moderniza 19 locomotive electrice, valoarea contractului fiind de 100 de milioane de euro. Producătorul a ofertat în colaborare cu compania Reşita Reductoare şi Regenerabile. Contractul include pe lână modernizare şi asigurarea de servicii de mentenanţă.

În ultimii ani, comenzile pentru Softronic au venit de la operatorii privaţi de transport marfă  din Ungaria, Suedia, Bulgaria şi transportatori feroviari de pe piaţa locală (precum divizia locală a Deutsche Bahn sau LTE-n.red). Companiile de stat nu au făcut licitaţii pentru achiziţia de locomotive noi.

Softronic este singurul producător de material rulant din top cinci de pe piaţa locală ce a reuşit să îşi crească afacerile în fiecare an. Înfiinţată în 1991 la Craiova, Softronic are singura fabrică ce produce rame şi locomotive electrice în Europa de Est şi care vinde în prezent locomotivele electrice în străinătate.

Fabrica din Craiova a reuşit în fiecare an să îşi crească afacerile, datele oficiale arată că Softronic a finalizat în 2022 cu afaceri de 231 mil. lei anul trecut, faţă de 132,7 mil. lei în 2021,  potrivit mfinante.ro. Compania a raportat un profit de 5,6 milioane de lei faţă de 8,5 milioane de lei în 2021, arată aceiaşi sursă. Softronic şi-a crescut numărul de angajaţi la peste 400 persoane în 2021, faţă de 250 de anul anterior, potrivit datelor publice. Compania lucrează cu specialişti, de la sudori la lăcătuşi mecanici.

Softronic a produs şi livrat primele două locomotive electrice în 2018 către operatorul feroviar de marfă Green Cargo din Suedia, cu care a câştigat în 2017 un contract pentru doi ani, cu posibilitatea de extindere până la zece ani.

Fabrica de la Craiova  a mai avut comenzi de-a lungul anilor de la EP Rail şi divizia locală a  Deutsche Bahn Cargo, câte două locomotive electrice către fiecare operator.

Softronic este un business românesc, cu acţionari români, printre care Ionel Ghiţă. Softronic a mai produs la Craiova în afară de locomotive şi trei trenuri de mare viteză Hyperion, ce pot ajunge la  o viteză de 160 de kilometri pe oră şi care opereau curse pe Craiova – Bucureşti – Constanţa şi pe Craiova – Bucureşti – Braşov, însă viteza cu care circulă este mult limitată de condiţia precară a căii ferate.  În 2014, Softronic a construit primul tren electric (Hyperion)  fabricat în România, finanţat de Garanti Bank cu 4,3 milioane de euro, iar în 2015 firma a livrat al doilea tren de acest tip.

Grupul Softronic cuprinde divizia producătoare de rame şi locomotive electrice, alături de serviciile Softrans, transportator feroviar de marfă şi de pasageri, care a apărut pe piaţă în 2002.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO