Auto

Piaţa auto apasă pedala de acceleraţie şi bifează o creştere de peste 25% a numărului de autoturisme noi înmatriculate

Piaţa auto apasă pedala de acceleraţie şi bifează o...

Autor: Andreea Tobias

15.05.2023, 10:36 62

Raportul APIA cu privire la înmatriculările de autoturisme noi în primele patru luni din acest an arată o nouă creştere puternică. Autoturismele “electrificate” au o creştere de 29,4%, realizând o cotă de piaţă de 20,4%.

Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA), aprilie 2023 vine cu o creştere de 16,0% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similară a anului precedent.

„Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna aprilie 2023 este în creştere cu 24,6% faţă de perioada similară din anul 2021, cu 120,1% faţă de martie 2020 şi cu 4,3% faţă de aprilie 2019”, transmite APIA.

Pe piaţa naţională, TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după primele patru luni din anul 2023, este condus de către Dacia (16.608 unităţi), urmată de Renault (5.380 unităţi), Ford (3.379 unităţi), Hyundai (3.201 unităţi), Toyota (3.121 unităţi), Skoda (3.013 unităţi), Volkswagen (3.001 unităţi), Mercedes Benz (2.944 unităţi), BMW (1.566 unităţi) şi Suzuki (1.287 unităţi).

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 85% din total) au înregistrat, în luna aprilie 2023, un volum de 9.736 unităţi, cu 16.3% mai mult decât în luna similară din 2022.

După primele patru luni ale acestui an, se observă o evoluţie mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+30,4%), Clasa B (+41,8%), Clasa C (+57,1%), Clasa D (-13,8%), Clasa E (+42,6%), Clasa F (+48,8%), SUV (+9,6%), MPV (-92,8%) şi Clasa Sport (-2,6%), raportat la perioada similară din anul anterior.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 40,7%, în scădere cu 5,7% faţă de 2022, urmat de Clasa C cu o cotă de 30,5%, în creştere cu 6,2% şi Clasa B cu o cotă de 18,9%, în creştere cu 2,2% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele patru luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 1,4% faţă de cota deţinută în perioada similară din 2022, ajungând, astfel, la o pondere de 66,3%.

În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 2,0% faţă de ponderea din anul 2022 şi deţin o cotă de 13,3% din total.

Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă),
ajung să deţină, după primele patru luni din 2023, o cotă de piaţă de 20,4%, care depăşeşte cu 7,1% cota deţinută de motoarele diesel.

Autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,7% din piaţă în primele patru luni ale anului 2023 faţă de anul 2022 când reprezentau 7,9%.

Ca în anul 2022, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în anul 2023, achiziţiile din această categorie au crescut considerabil (+29,4%) comparativ cu perioda similară a anului trecut. Este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% Electrice (+36,8%) şi a celor plug-in hybrid (+43,1%).

Cu atât mai mult, în primele patru luni din acest an, este de remarcat evoluţia la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt Dacia Spring, cu 1.865 unităţi şi o creştere de 27,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Renault Megane 292 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022, Tesla Model Y cu 289 unităţi, creştere de 542,2%, Volkswagen e-UP! cu 221 unităţi, în creştere cu 132,6% şi Tesla Model 3 cu 208 unităţi, în scădere cu 11,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022.

În ceea ce priveşte autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 290 unităţi şi o creştere de 143,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, urmată de Mercedes Benz GLE cu 114 unităţi şi o creştere de 18,8%, Mazda CX 60 cu 110 unităţi, fără înmatriculări în perioada similară din 2022, Renault Captur cu 109 unităţi, creştere de 55,7% şi Mercedes Benz GLC
cu 81 unităţi, în creştere cu 2,5%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 571 unităţi, în scădere cu 7,5% faţă de 2022, urmată de Toyota Yaris cu 487 unităţi şi 68,5% creştere, apoi Toyota RAV4 cu 475 unităţi, în creştere cu 18,8%.

Analizând evoluţia autoturismelor cu tracţiune integrală (4x4), se observă că, după primele patru luni din anul 2023, acestea deţin o cotă de piaţă de 23,0%, corespunzătoare unui volum total
de 10.650 unităţi, în creştere cu 37,8% faţă de anul 2022, când se înregistrau 7.729 unităţi.

În ceea ce priveşte tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme în luna aprilie 2023 au fost realizate de către persoane juridice, care acoperă 62,0% din totalul achiziţiilor de autoturisme. Dacă ne raportăm la cele patru luni din acest an, persoanele juridice acoperă un procent de 59,0%, iar diferenta de 41,0% le revine persoanelor fizice.

La categoria autovehiculelor comerciale uşoare, se înregistrează, în aprilie 2023, o creştere de 20,6% faţă de luna aprilie 2022. Pe ansamblul celor patru luni din acest an, se remarcă o creştere de 25,0%, care consemnează o evoluţie similară cu cea a autoturismelor (+25,1%).

Majoritatea mărcilor şi modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO