Auto

Piaţa auto apasă pedala de acceleraţie: În primele zece luni înmatriculările auto au crescut cu 8,19%

Piaţa auto apasă pedala de acceleraţie: În primele...

Autor: Dorin Oancea

02.11.2022, 14:27 227

În  primele zece luni, înmatriculările de autoturisme noi au atins 105.817 unităţi, în creştere cu 8,19% faţă de perioada similară din 2021, respectiv 97.870 unităţi, anunţă Asociaţia Constructorilor ACAROM şi DRPCIV.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în octombrie cu 9,71% faţă de octombrie 2021, la 10.541 unităţi.

În ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în octombrie 26.390 unităţi, o scădere de 20,27% faţă de octombrie 2021.

În primele zece luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la 268.382 unităţi, în scădere cu 20,65 % faţă de perioada similară din 2021, respectiv 338.241 unităţi.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, în perioada ianuarie-octombrie 2022, este condus de Dacia, cu 30.906 unităţi, urmată de Toyota, cu 8.623 unităţi, Hyundai cu 8.202 unităţi, Ford cu 7.481 unităţi, Skoda cu 7.168 unităţi, Vplkswagen cu 6.817 unităţi, Renault cu 6.299 unităţi, Peugeot cu 3.056 unităţi şi Mercedes cu 2.977 unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO