Auto

(P) Porsche Holding, cel mai mare distribuitor auto din Europa, îşi extinde centrul de servicii suport de la Bucureşti

(P) Porsche Holding, cel mai mare distribuitor auto din...

Autor: Publicitate

07.12.2021, 12:10 675

Porsche Holding Salzburg, cel mai mare distribuitor auto din Europa şi reprezentantul oficial al mărcilor Grupului Volkswagen, îşi consolidează prezenţa pe piaţa din România. Grupul a inaugurat la nivel local, încă de anul trecut, un centru de servicii suport, iar anul acesta a continuat strategia de extindere a centrului, prin inaugurarea unor noi servicii şi creşterea numărului de pieţe deservite.

Centrul de servicii suport a fost înfiinţat în 2020, în cadrul unei entităţi dedicate, numită Porsche Group. Astăzi, centrul este deservit de opt specialişti, care oferă servicii suport pentru activităţile financiare ale grupului din peste zece pieţe europene.

Paşii făcuţi de Grup recent denotă încrederea în potenţialul pieţei locale şi în expertiza, talentul şi motivaţia colegilor din România. Liniile de business acoperite prin Digital Service Center eficientizează activităţile de back-office şi permit o standardizare a proceselor suport, pentru atingerea principalelor obiective de business si pentru o mai bună dezvoltare a ofertei de soluţii de mobilitate”, a declarat Andrei Constantinescu, Managing Director Porsche  Group SRL.

Digital Service Center-ul de la Bucureşti activează pe segmentul furnizării de servicii pentru zona financiar-contabilă a distribuitorului Porsche Holding, acoperind trei domenii principale de activitate. Compania planifică o extindere graduală a centrului din Bucureşti, completând gama de servicii oferite, precum şi numărul de ţări deservite.

Strategia de dezvoltare a Digital Service Center-ului se concentrează pe cele mai bune soluţii tehnice, disponibile la nivel mondial, implementate şi administrate de o echipă entuziastă de profesionişti, coordonată de la Bucureşti. Ambiţia noastră este să maximizăm utilizarea tehnologiilor moderne de IA (Inteligenţă Artificială) şi RPA (Robotic Process Automation), prin expertiza echipelor locale, în beneficiul tuturor entităţilor grupului din care facem parte”, completează Andrei Constantinescu.

Cele trei domenii acoperite de centrul din Bucureşti, pentru Porsche Holding Salzburg, cel mai mare distribuitor auto din Europa, sunt: serviciile de procesare automată a facturilor, serviciile de contabilitate şi serviciile de arhivare.

Serviciile de procesare automată a facturilor reprezintă principalul serviciu oferit internaţional de echipa de specialişti din Bucureşti, având la bază un sistem de administrare şi contabilizare a facturilor, special conceput pentru diviziile din Germania şi Spania. Acest sistem va fi extins, în scurt timp, şi către diviziile din Polonia, România, precum şi din celelalte ţări ale concernului din Europa. Serviciul este implementat şi administrat din România încă din luna martie 2021. Astăzi acest serviciu acoperă o medie de peste o mie de facturi pe zi, beneficiind de o soluţie tehnică bazată pe Inteligenţa Artificială.

Serviciile de contabilitate oferite din România vizează, în special, divizia de Rent-a-Car a grupului, cu sediul la Viena, cât şi reţeaua proprie de distribuitori auto ai mărcilor concernului Volkswagen din România.

Serviciile de arhivare au la bază o soluţie tehnologică de automatizare care permite arhivarea documentelor contabile emise de grup, oriunde în lume. Standardizarea proceselor efectuate şi centralizarea acestora la Bucureşti este un factor cheie pentru aplicarea proceselor de automatizare (RPA) ca soluţie de eficientizare a activităţilor.

Compania intenţionează să extindă echipa actuală pentru a acomoda şi alte procese suport, precum şi pentru a sprijini planurile de dezvoltare ale grupului, pe termen mediu şi lung.

Despre Porsche Group SRL

Porsche GroupSRL este ultima dintre companiile din România înfiinţate de Porsche Holding Salzburg.  Porsche Group oferă încă din anul 2020 servicii financiar-contabile externalizate pentru companiile Porsche Holding.

DesprePorsche Holding Salzburg

Porsche Holding Salzburg este cel mai mare şi mai de succes distribuitor auto din Europa. Compania, cu sediul în Salzburg, a fost fondată în 1947 şi operează în prezent în 29 de ţări, atât în Europa, precum şi în Asia şi America de Sud.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO