Auto

Operatie estetica pentru vanzari mai mari la Ford Mondeo

29.09.2005, 19:59 53

Aplicatii cromate, bare de protectie remodelate, sticla transparenta pentru farurile din spate, reflectorizante rosii pentru spoilerul de sub bara de protectie spate, materiale sic pentru tapiterie, sisteme BluetoothTM, Voice Control si conectivitate I-Pod/MP-3. Se amesteca toate ingredientele, se introduc in fabrica, iar rezultatul este o noua imagine pentru intreaga gama Ford Mondeo.

Mondeo, unul dintre cele mai vandute modele ale americanilor de la Ford in Europa, a beneficiat anul acesta de un facelift. Modificarile nu sunt radicale, semn ca actuala generatie a modelului era destul de reusita, inregistrand vanzari multumitoare pentru producatorul american.

In cazul noului model Ford a optat pentru o serie de modificari de detaliu ale exteriorului care ii dau lui Mondeo un aspect mai sportiv si mai luxos, pastrand insa design-ul contemporan. Modificarile de la exterior constau in principal in remodelarea barei de protectie fata si spate cu spoilere noi sub bara, plus aplicatii cromate detaliate in jurul autovehiculului.

La modelele cu patru usi si cu cinci usi se adauga unele accente cromate si sticla mai transparenta la farurile mari din spate, conferindu-le un aspect nou, elegant. In plus, noua imagine a spoilerului de sub bara de protectie spate incorporeaza faruri reflectorizante rosii distincte.

Toate modelele Mondeo sunt prevazute cu o noua masca frontala superioara si inferioara. Modelele Ghia X si Titanium X, adica echiparile de varf, au primit o bara din otel inoxidabil mai coborata si tampoane de protectie pentru bara de protectie vopsita. Ca finisaj, toate modelele sunt dotate acum cu semnalizatoare laterale pe aripile-fata.



Tapiterii si frane

"Cosmeticienii" Ford nu s-au oprit insa numai la aspectul exterior si au adus unele modificari subtile si in interior.

Materiale noi pentru tapiterie si diverse optiuni de culori ale ramelor (argintiu, aspect Ghia si finisaj din titan galvanizat) sunt oferite pentru intreaga gama. De asemenea, cadranul central a fost schimbat cu o noua interfata neagra si a fost schimbata culoarea acului indicator pentru o mai buna vizibilitate a soferului.

Un alt element la care s-a lucrat este sistemul de franare, care acum ofera soferului un raspuns prompt si ferm la actionarea franelor. In plus, la modelele Mondeo prevazute cu transmisie manuala Durashift cu 6 viteze, a fost adaugat un dispozitiv de declansare a schimbatorului de viteze, pentru eliminarea posibilelor erori la schimbarea vitezelor. Acum soferul trebuie sa ridice un inel cu inchidere prin resort aflat sub schimbatorul de viteze atunci cand selecteaza marsarier.

Inginerii de la Ford au considerat ca este nevoie sa se umble un pic si la suspensii astfel ca in cazul variantei facelift acestea ofera o buna izolare fata de sosea, care ii oera soferului un sentiment de incredere intr-un vehicul care raspunde comenzilor sale conform asteptarilor.

Noul Ford Mondeo va fi cu siguranta apreciat in special de "dependentii" de telefoane mobile si de tehnologia de varf in general.

Pentru utilizatorii de telefoane mobile, sunt disponibile trei seturi hands-free, dintre care doua au la baza tehnologia Bluetooth. Aceasta tehnologie, care permite utilizatorilor sa stabileasca o legatura fara fir intre telefoanele mobile si sistemul din interiorul masinii, este disponibila numai la modele superioare ale gamei. Clientii pot alege intre un sistem Bluetooth simplu sau unul cu cadru. Cu sistemul Bluetooth simplu, orice telefon ce are incorporat sistemul Bluetooth poate fi conectat la sistemul hands-free in interiorul masinii. Sistemul poate fi programat sa recunoasca pana la 5 telefoane mobile diferite, astfel incat fiecare dintre acestea poate restabili automat contactul, de fiecare data cand vehiculul este accesat. O functie de control vocal (Voice Control) permite soferului sau pasagerului al carui telefon este conectat la sistem sa efectueze sau sa accepte apeluri telefonice cu instructiuni vocale. In acelasi timp, sistemul ofera controlul vocal nu doar pentru functiile telefonului, ci si pentru alte functii cheie ale autovehiculului, precum sistemul audio si climatizare.

Sistemul Bluetooth cu Cadru ofera posibilitatea ca agenda telefonica din telefonul mobil sa poata fi accesata prin intermediul unui sistem botezat In Car Entertainment (ICE). Acesta permite afisarea pe ecranul cu cristale lichide a informatiilor importante, controlul facandu-se prin intermediul butoanelor de pe lateral sau chiar atingerii propriu-zise a ecranului.



Alti roboti pe linia de fabricatie

Schimbarile nu se opresc insa numai la aspectul interior si exterior al modelelor, specialistii Ford aducand modificari si la linia de fabricatie: incorporarea modelelor Titanium si Titanium X pentru productia de serie (Titanium X a fost introdus initial in anul 2004 pentru productie limitata) alaturi de modelul Ghia (si pachetul Ghia X).

De la masti argintii, tapiterii speciale, ornamente si un nou design al jantelor, fiecare dintre modelele liniei Mondeo (ST, Titanium, Titanium X, Ghia, Ghia X, Trend, Ambiente) a primit cate ceva nou.

Noul Mondeo facelift este disponibil si pe piata romaneasca, unde are de luptat cu modele precum Volkswagen Passat, Opel Vectra, Peugeot 407, Toyota Avensis, Mercedes Clasa C sau Renault Laguna. La nivelul anului trecut in clasa D (segmentul mediu) s-au vandut aproape 8.700 de automobile din import, Ford Mondeo fiind situat pe locul patru.

Cel mai bine vandute modele au fost anul trecut cele germane Volkswagen Passat (apropae 1.400 de unitati vandute) si Opel Vectra (1.150 de unitati), precum si modelul frantuzesc Peugeot 407 (aproape 1.000 de unitati).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO