Auto

Ministerul Finanţelor aprobă ajutoare de stat pentru expansiunea Continental România

Ministerul Finanţelor aprobă ajutoare de stat pentru expansiunea Continental România

Autor: Bogdan Alecu

05.10.2011, 16:51 393

Ministerul Finanţelor Publice a emis, în baza schemelor de ajutor de stat regional pe care le administrează, 2 acorduri de finanţare pentru 2 proiecte de investiţii ce urmează a fi implementate de S.C. Cord Romania S.R.L. şi S.C. ContiTech Fluid Automotive S.R.L..

Proiectul dezvoltat de S.C. Cord Romania S.R.L., o societate comercială având ca acţionari companiile Pirelli si Continental, unii dintre principalii jucători pe piaţa mondială a anvelopelor, constă în extinderea şi diversificarea capacităţii de producţie de fir otonat destinat fabricării anvelopelor prin construirea la Slatina (Judeţul Olt) a unei hale de producţie şi dotarea acesteia cu echipamente şi utilaje tehnologice specifice. Investiţia S.C. Cord Romania S.R.L. are o valoare totală de 27,23 mil. Euro şi va genera un număr de cel puţin 200 de noi locuri de muncă care se vor adăuga celor 373 deja existente. Proiectul va fi susţinut cu un ajutor de stat aprobat în valoare de 6,18 mil. Euro.

Proiectul dezvoltat de S.C. ContiTech Fluid Automotive S.R.L., o divizie a concernului Continental, constă în construirea unei hale industriale şi instalarea unei linii complete de producţie de furtunuri de apă/aer pentru industria auto în vederea extinderii capacităţii de producţie deja existente la Carei (Judeţul Satu Mare). Proiectul de investiţii în valoare de 15,14 mil Euro, va genera un număr total de 300 de noi locuri de muncă care se vor adăuga celor 847 deja existente şi va fi sprijinit cu ajutor de stat în valoare de 4,408 mil. Euro.

Aceste 2 acorduri se adaugă celorlalte 22 de acorduri de finanţare emise de Ministerul Finanţelor Publice în perioada 2008-2011 în baza schemelor de ajutor de stat regional pe care le administrează conform prevederilor H.G. nr. 1165/2007, H.G. nr.753/2008 şi H.G. nr. 1680/2008. Aceste proiecte de investiţii în valoare totală de 1.233 mil. Euro generează un număr de peste 6.939 noi locuri de muncă în domenii precum producţia de autovehicule şi componente pentru autovehicule, cercetare - dezvoltare în sectorul auto, prelucrarea cărnii de pasăre, producţia de componente pentru microirigaţii, producţia de componente pentru industria aeronautică, producţia de vagoane pentru călători, producţia de componente pentru extracţia petrolului, produse din mase plastice, turism, medical etc., urmând fi susţinute prin măsuri de sprijin de natura ajutorului de stat în valoare totală de aproximativ 329 mil. Euro.

Până în prezent a fost deja decontat un ajutor de stat în valoare de aproximativ 110,18 mil. Euro pentru proiectele finalizate (Renault Mecanique Roumanie, Aaylex, Automobile Dacia) sau aflate în diverse stadii de implementare, precum: Pirelli, Renault Technologie Roumanie , Delphi, Premium Aerotec, Remar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO