Auto

Maşini blocate în zăpadă în Munţii Apuseni. Au intervenit jandarmii

Maşini blocate în zăpadă în Munţii Apuseni. Au...

Autor: Laura Buciu

29.05.2021, 21:38 338

Mai multe persoane au rămas blocate cu maşinile în zăpadă, în zona Vârfului Bihor, din Munţii Apuseni, pentru salvarea lor fiind nevoie de intervenţia jandarmilor montani.

Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieşeni au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, în zona Vârfului Bihor, după ce un bărbat din Bihor a sunat pentru că nu putea scoate maşina blocată în zăpadă.

Bihoreanul le-a spus jandarmilor că el este însoţit de încă o persoană şi maşina cu care se deplasau a rămas blocată în zăpadă, neputând înainta.

Acesta a mai spus că la aproximativ 50 de metri este o altă maşină în care se află trei pasageri în aceeaşi situaţie.

Echipajul de jandarmerie a ajuns în zona indicată, iar după aproximativ două ore, cu ajutorul autospecialei, au reuşit să scoată ambele maşini din zăpadă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO