Auto

Industria auto germană, sub dubla presiune a COVID-19 şi a schimbărilor tehnologice

În ceea ce sindicatele descriu drept o „declaraţie de război“, grupul MAN deţinut de VW a anunţat în această lună că va elimina 9.500 de locuri de muncă, peste un sfert din personalul său, şi va analiza închiderea de unităţi de producţie din Germania şi Austria.

După o vară în care industria auto germană a rămas într-o stare de „animare suspendată“, protestatarii de la fa­brica de camionete şi autobuze din Nuremberg a MAN se nu­mără printre zecile de mii de angajaţi din sectorul de o im­portanţă strategică pentru cea mai mare economie europeană ale căror slujbe sunt în pericol, scrie Financial Times.

Industria auto germană susţine peste 2 milioane de locuri de muncă locale şi reprezintă direct peste 5% din PIB-ul ţării. Aceasta este concentrată în statele Bavaria, Baden-Wurttemberg şi Saxonia Inferioară, ale căror economii vor suferi probabil cel mai mult de pe urma încercărilor constructorilor auto de a-şi diminua costurile.

„Industria noastră este în pragul unei schimbări fundamentale“, se arată într-un comunicat al MAN, în care este menţionată reorientarea dinspre motoare cu ardere internă către autovehicule pe hidrogen. Pe lângă această transformare, industria auto germană se confruntă cu o piaţă auto mondială în scădere, aceasta fiind pe cale să se contracte cu o cincime în acest an, potrivit Moody’s.

Valul de pierderi de locuri de muncă inevitabile din industria auto l-a determinat pe premierul bavarez Markus Soder să-şi reia apelurile pentru subvenţii menite să susţină achiziţiile companiilor şi persoanelor fizice de autovehicule noi cu motoare cu ardere internă.

Soarta muncitorilor din industria auto va depinde însă mai mult de cât de bine va rezista modelul german de co-determinare, implicarea angajaţilor şi sindicatelor în guvernanţa corporate, în faţa dublului impact al COVID-19 şi transformării fundamentale al celui mai important sector industrial al Germaniei.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.