Auto

De ce Ford B-Max este cea mai avansată maşină produsă în Europa de Est. Vezi aici noutăţile monovolumului produs la Craiova

De ce Ford B-Max este cea mai avansată maşină produsă în Europa de Est. Vezi aici noutăţile monovolumului produs la Craiova

Autor: Bogdan Alecu

13.02.2012, 11:59 2845

Sistemul Ford de acces facil integrează montanţii centrali în portierele modelului B-MAX, creând o deschidere neîntrerupta de 1,5 metri pe fiecare parte a maşinii, reducând astfel dificultăţile cotidiene. În cazul majorităţii altor modele, deschiderile portierelor-spate oferă cam jumătate din acest spaţiu. Sistemul cu portiere-spate cu balamale al Opel Meriva oferă un spaţiu de acces maxim de 0,7 metri.

"Un astfel de sistem al portierelor a reprezentat visul oricărui proiectant de mulţi ani", a declarat Stefan Lamm, director design exterior, Ford Europa. "Am dezvoltat conceptul de la o idee de pe planşa de desen a unui designer la un produs versatil şi cu stil, prezent într-un stand de salon auto".

"Ne-am autoprovocat să re-imaginăm conceptul de maşină de clasă mică", a adăugat el. "Oamenii se luptă cu dificultăţile cauzate de spaţiile reduse din mediul urban şi am vrut să găsim o soluţie nouă".

În cadrul dezvoltării conceptului, o echipă a petrecut câteva zile observând şoferii şi rutinele lor zilnice -- mersul la cumpărături sau luarea copiilor de la şcoală -- pentru a înţelege exact ce îşi doresc cu adevărat clienţii de la un automobil compact.

Apoi, inginerii au preluat provocarea de a produce un autovehicul sigur şi practic care să vină în întâmpinarea acelor nevoi. Au transferat rolul de structură de înaltă rezistenţă a caroseriei de la montanţii centrali şi l-au integrat direct în portiere pentru a asigura o protecţie excelentă în caz de impact, în special în ceea ce priveşte impactul lateral.

La construcţia elementelor cheie ale caroseriei şi portierelor au fost utilizate oţeluri speciale ultra-rezistente, care asigură o rezistenţă de până la cinci ori mai mare decât oţelul convenţional, moale, creând astfel o structură extraordinar de puternică şi rigidă, fără a adăuga greutate automobilului.

Acest proces a presupus teste şi analize intensive în fiecare dintre etapele sale. Au fost efectuate peste 1.000 de simulări detaliate pe calculator timp de trei ani pentru a optimiza performanţa la impactul lateral, fiecare simulare durând 24 de ore şi utilizând o putere de calcul echivalentă cu cea a opt computere ultra-performante. Aceste simulări au fost apoi testate în mod fizic prin intermediul altor 50 de impacturi laterale.

"Am construit caroseria în aşa fel încât să păstreze toate avantajele noului concept al portierelor, dar în acelaşi timp am conceput o structură rezistentă, rigidă şi uşoară", a declarat Darren Palmer, director pentru calitatea dezvoltării produselor în cadrul Ford Europa. "Crearea unei caroserii rezistente şi stabile facilitează manevrabilitatea. B-MAX este la fel de rigid precum cel mai recent model Fiesta şi va fi la fel de distractiv de condus."

Interiorul modelului B-MAX este dotat cu facilităţi care profită din plin de pe urma Sistemului de acces facil. Scaunele din spate şi scaunul din dreapta-faţă se rabatează complet plat creând o platformă de încărcare mare şi convenabilă, pe care încape orice, de la biciclete la obiecte de mobilier.

În România noul B-Max va fi disponibil începând cu luna iunie, cel mai probabil cu un preţ pornind de la 14.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO