Auto

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Se circulă în coloană în zona Comarnic

Centrul Infotrafic a anunţat că circulaţia s-a intensificat sâmbătă pe DN1 spre staţiunile din zona montană, iar în unele zone se circulă în coloană.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul rutier s-a intensificat pe DN1 Bucureşti – Braşov.

Astfel, se circulă în coloană de la kilometrul 102 (localitatea Nistoreşti) până la kilometrul 104, pe sensul către Braşov al DN1, în zona oraşului Comarnic, judeţul Prahova.

De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi între kilometrii 129 – 131, între localităţile Poiana Ţapului şi Buşteni.

Trafic intens este şi pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, între kilometrii 55 (localitatea Brazi) şi 54 (localitatea Strejnicu).

Poliţiştii avertizează că în localitatea Româneşti pe DN1, la km 51+200, un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul de urcare, iar traficul este restricţionat.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.