Analiză

Turismul romanesc isi va reveni in zece ani

13.05.2004, 00:00 25

Romania va redeveni in urmatorii zece ani o destinatie atractiva pentru turismul de agrement, care va cunoaste o crestere mai mare decat cel de afaceri.
Concluzia se desprinde dintr-un studiu de tara realizat de Consiliul Mondial de Turism (World Travel & Tourism Council - WTTC).
Aceasta evolutie va avea loc pe fondul unei cresteri in urmatorii zece ani cu un ritm mediu anual de 5,4%, mai mult decat Polonia, Bulgaria sau Grecia. Aceasta va duce aproape la o dublare pana in 2014 a cererii pentru servicii turistice din Romania.
Mai mult, cererea pentru servicii de turism este preconizata sa creasca anul acesta in Romania cu 9,3%, mai mult decat in Polonia, Grecia, Ungaria sau Republica Ceha. Singurele state din regiune care vor creste mai alert decat Romania sunt Slovenia si Croatia.
"Cred ca turismul din Romania va cunoaste intr-adevar un ritm de crestere mai ridicat decat al altor state din regiune. Foarte multe tari vecine deja si-au atins potentialul de crestere al turismului, asa ca cea mai mare parte a viitoarelor investitii se vor orienta catre alte state printre care si Romania", a spus Cristian Mihai Balcescu, presedintele agentiei de turism CMB Travel din Bucuresti.
El este de parere ca principala problema in calea dezvoltarii turismului din Romania este transportul atat cel rutier cat si aerian. "In primul rand va fi nevoie de investitii in infrastructura in constructia de autostrazi, si in al doilea rand va trebui sa se intensifice traficul aerian, prin zborurile charter", mai spune el.
Potrivit studiului WTTC structura turismului romanesc se va schimba in anii urmatori in favoarea celui de agrement.
Turismul de agrement si de relaxare va redeveni in urmatorii zece ani motorul de crestere al industriei turistice romanesti, dupa ce in ultimii ani acesta a fost reprezentat cu precadere de turismul de afaceri.
Astfel, potrivit prognozelor WTTC, in 2014 turismul de agrement (personal travel and tourism) va genera in Romania venituri de circa 3,5 miliarde de dolari, cu 71% mai mult decat cele preconizate pentru acest an.



Spa-urile, la mare cautare
"Pana acum piata a fost dominata de investitii destinate turismului de afaceri, dar deja aceasta tendinta este in schimbare. Semnalele din piata arata un interes foarte mare pentru turismul balneoclimateric si de tratament si pentru centre de recuperare. Centrele de tip Spa vor fi foarte cautate in viitor. Deasemenea exista un interes pentru fondurile europene care ar putea fi atrase pentru acest domeniu", mai spune Balcescu.
 In ceea ce priveste turismul de afaceri, acesta va avea un ritm de crestere mai mic, de 68%, dupa ce pana acum a fost mult mai dinamic decat cel de agrement. Anul acesta incasariule totale provenite din turismul de afaceri se vor ridica la 555 mil.$, iar in 2014 vor ajunge la circa 934 de mil.$, arata analiza organizatiei internationale.
Paul Marasoiu, consultant la firma de management hotelier Peacock Hotel Management, considera insa ca tot turismul de afaceri va fi cel care va crea premisele dezvoltarii segmentului de turism de agrement.
"In urmatorii trei ani componenta de business va constitui in continuare princiapla sursa de crestere pentru turismul romanesc. Ulterior, ca urmare a unei schimbarii imaginii Romaniei in strainatate, ca si destinatie turistica, se va dezvolta industria de reuniuni si numai dupa 2006, va incepe sa creasca semnificativ si turismul asa zis de leisure", sustine el.



Romania, pe ultimul loc
Statisticile WTTC mai  arata ca in prezent Romania nu-si valorifica suficient resursele din turism.
Intr-un top al tarilor central si est europene realizat de WTTC, din punctul de vedere al contributiei turismului la produsul intern brut, Romania ocupa ultimul loc, cu o pondere de 5,4%. Pe primele locuri se afla Croatia, cu 24%, Bulgaria (16,8%), Republica Ceha (14,5%).
Acest indicator va creste la 6,4% pana in 2014, arata prognozele WTTC.
Marasoiu considera ca in prezent o alta problema importanta a Romaniei este data de tarifele relativ ridicate. "Daca privim ofertele internationale constatam ca Romania este inca o destinatie turistica scumpa. Odata cu cresterea numarului de oferte, preturile vor incepe sa scada, ceea ce va costitui un alt factor de crestere al fluxurilor de turisti strani", afirma el.
Romania se claseaza pe ultima pozitie in conditiile in care dinamica turismului romanesc din acest an va fi superioara multor state central si este europene.



Grecia, venituri de zece ori mai mari
Pentru acest an, WTTC prevede venituri de circa 4,7 miliarde de dolari pentru industria de turism din Romania, incluzand aici toate segmentele implicate de la  transport, cazare, servicii de catering, pana la facilitati de relaxare si distractie pentru vizitatori.
Grecia, pe de alta parte, ar trebui sa realizeze anul acesta venituri de aproape zece ori mai mari decat ale Romaniei (39 mld.$). Deasemenea tarile central si est europene care au aderat la 1 mai la Uniunea Europeana se afla cu mult inaintea Romaniei la acest capitol, desi majoritatea sunt mai mici din punctul de verere al populatiei.
Si Bulgaria este inaintea Romaniei, cu venituri de 5,6 mld.$ in 2004.



Viitorul suna mai bine
Totusi, prognozele pentru urmatorii zece ani arata ca dinamica  de crestere a industriei de turism va fi in Romania mai mare decat in multe state vecine.
Astfel, prognozele pentru urmatorii zece ani arata acest indicator va cunoaste o crestere medie anuala reala de 5,4%, mai mult decat in Bulgaria, Grecia sau Polonia, dar mai putin decat in Republica Ceha, Ungaria, Croatia si Slovenia. Tara cu cel mai mare ritm de crestere al cererii de turism in urmatorii zece ani va fi Muntenegru, cu o crestere medie anuala de 10,3%, arata previziunile WTTC.
In 2014, veniturile totale generate de turism in Romania vor fi circa 8 miliarde de dolari, aproape duble fata de 2004.



Doar 5% angajati in turism
Un alt capitiol la care Romania se claseaza din nou pe ultimul loc intre tarile central si est europene este cel al numarului de angajati in turism. In Romania, numai 5% din totalul fortei de munca este angajata in turism, adica 491.000  de persoane.
In Croatia, aproape 30% din forta de munca este in turism, in Slovenia (17%), Grecia (16,5%), Muntenegru (15%), Bulgaria (14%).
Urmatorii zece ani nu vor aduce Romaniei schimbari foarte mari la acest capitol. De la 490.000 de persoane, numarul angajatilor in industria de  turism, va ajunge la 530.000 de persoane, in 2014.
Balcescu spune insa ca educatia specifica acestui domeniu este deja din ce in ce mai solicitata si ca numarul persoanelor angajate in acest domeniu va creste semnificativ in urmatorii ani.



Investitii: mai bine decat Polonia
Aceasta in conditiile in care turismul va atrage anul acesta numai 8,2% din totalul investitiilor, adica in jur de 1 miliard de dolari. Investitiile in turism vor creste in urmatorii zece ani cu un ritm mediu de aproape 5%, mai mult decat in Polonia, Bulgaria sau Grecia, dar mai putin decat in Muntenegru, Republica Ceha, Ungaria, Slovenia, sau Croatia.
"Investitiile se vor orienta catre hoteluri de dimensiuni mici si pensiuni situate in general in statiunile de munte", mai spune Balcescu. "Pe litoral, problema este ca sezonul este foarte scurt si investitiile se recupereaza greu, de aceea cele mai atractive ar putea fi investitiile multifunctionale asa cum este complexul Europa de la Eforie Nord", a mai spus Balcescu.



Unde suntem peste medie?
Dintr-o comparatie a tuturor tarilor central si est europene rezulta ca segmentele unde Romania se va afla anul acesta deasupra mediei in urmatorii zece ani sunt turismul de afaceri, incasarile in valuta generate de fluxurile de straini.
Astfel in Romania turismul de afaceri va creste in 2004 cu 11,7%, in timp ce media central-europeana va fi de numai 10,2%, arata datele statistice ale WTTC.
Incasarile in valuta ale Romaniei vor creste in 2004 cu 16%, in timp ce media in regiune va fi de circa 11%.
In ceea ce priveste urmatorii zece ani, Romania se va situa peste medie in cazul turismului de afaceri, al cheltuielilor guvernamentale pentru turism, al incasarilor in valuta si sub media statelor europene in cazul investitiilor. In timp ce in Romania investitiile vor avea un ritm mediu de crestere de circa 5%, media regionala va fi de 8,7%.
"Alocarile de la bugetul de stat pentru turism nu vor creste foarte mult in urmatorii ani. Din acest motiv, in urmatorii trei-patru ani, cresteri spectaculoase pe segmentul de agrement nu vor avea loc decat, poate, punctual. In Delta Dunarii sau in statiunile montane", este de parere Marasoiu.



Stagnare in turism anul trecut
Anul trecut, incasarile valutare din turism ale Romaniei s-au cifrat anul trecut la 780 milioane de dolari, cu 14% mai mult decat in 2002. Calculate in euro, incasarile au stagnat de fapt. Romania a fost vizitata in 2003 de 1,1 milioane de turisti straini, cu 10,2% mai multi decat in 2002, in timp ce fluxul de turisti romani s-a majorat cu 16,9%, pana la 4,5 milioane.
Numarul total de turisti a crescut in aceeasi perioada cu 15,5%, ajungand la 5,6 milioane de persoane, potrivit datelor preliminare ale Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Turism. Statiunile montane cu cel mai mare grad de ocupare au fost si anul acesta cele de pe Valea Prahovei.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO