Analiză

Sidex paseste in casa unde a poposit zeita bogatiei

09.11.2001, 00:00 52



Ministrul pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu, si presedintele LNM Holding, Lakshmi N. Mittal, au finalizat contractul de vanzare-cumparare de actiuni ale combinatului siderurgic Sidex SA Galati, in cadrul unei ceremonii desfasurate marti seara la Londra.

La festivitatea de semnare a documentului final de privatizare a Sidex a participat si prim-ministrul Adrian Nastase, aflat in vizita oficiala in Marea Britanie.

Presedintele LNM, Lakshmi N. Mittal a afirmat ca autoritatile romane si reprezentantii LNM au participat la negocieri complexe pentru a incheia un acord care sa fie satisfacator pentru ambele parti.

"Pe parcursul intregului proces de negociere, Guvernul Romaniei s-a dovedit a fi un partener profesionist. Asteptam cu interes sa lucram impreuna cu toti partenerii nostri din Romania pentru a oferi companiei un viitor si pentru a fi motorul refacerii economiei romanesti in general", a spus Mittal.

Ministrul pentru Privatizare Ovidiu Musetescu a declarat ca autoritatile romane au avut in vedere, la elaborarea contractului de privatizare, eliminarea pierderilor bugetare generate de Sidex, mentinerea locurilor de munca in zona monoindustriala a municipiului Galati, precum si sustinerea industriilor orizontale care se bazeaza pe productia de otel a societatii.

Prin acordul incheiat cu APAPS, LNM Holdings a achizitionat intregul pachet de actiuni detinut de Guvernul Romaniei la Sidex, care se ridica la aproximativ 90% din totalul actiunilor acestei societati.

Valoarea totala a tranzactiei depaseste 500 de milioane de dolari, din care 350 de milioane de dolari reprezinta investitiile pe care LNM s-a angajat sa le faca in combinat in urmatorii zece ani.

Trecerea din grija statului in proprietate privata a celei mai mari intreprinderi din Romania porneste la drum cu multe promisiuni si declaratii optimiste, dupa ce statul a curatat de toate pacatele trecutului un combinat pentru care noii proprietari au pus ramasag ca va deveni profitabil peste doar doi ani de zile.

"Va asigur ca nu va vom dezamagi si vom sti sa facem din Sidex cea mai reusita privatizare din Romania", spunea Lakshmi Niwas Mittal. In lima indiana, numele proprietarului inseamna "casa unde a poposit zeita bogatiei".

Achizitionarea de catre Lakshmi Niwas Mittal a combinatului din Galati se inscrie in politica grupului pe care il conduce de a deveni un producator global de otel.

LNM este al patrulea producator mondial de otel, prezent in SUA, Germania, Franta, Kazakhstan, Trinidad Tobago, Indonezia, cu livrari de peste 22 de milioane de tone anual, o cifra de afaceri de peste 6 miliarde de dolari si 70.000 de angajati.

Grupul a preluat recent un combinat siderugic din Algeria, Alfasid, care ii va creste productia anuala cu cel putin un milion de tone si este in negocieri pentru preluarea a patru otelarii poloneze, cu o capacitate de 6 milioane tone si o parte a companiei sud africane Iscor Saldanha.

Aceasta dorinta de expansiune a omului de afaceri indian pare sa ii asigure, pentru viitor, o pozitie secunda solida in ierarhia producatorilor mondiali de otel, dar si sa contracareze astfel formarea de catre companiile europene Usinor, Arbed si Aceralia, sub denumirea NewCo, a celui mai mare producator de otel din lume, cu o productie anuala de 46 milioane tone otel si vanzari de peste 25 miliarde de dolari.

Revenind la tranzactia pe care Autoritatea pentru Privatizare a facut-o pentru Sidex, se poate spune ca statul roman ar putea fi castigatorul pe termen lung, in timp ce LNM a castigat deja ceva pentru termen scurt.

Facilitati care depasesc valoarea unui miliard de dolari, incluzand aici stergerea unor penalitati la plata unor datorii, conversia tuturor datoriilor combinatului in actiuni la o valoare nominala de 25.000 de lei care vor fi apoi revandute la o valoare de 10 centi, scutiri de taxe vamale, impozit pe profit, esalonari pe termen de cativa ani pentru plata obligatiilor bugetare, toate acestea fac din Sidex o firma curata, care are sansa unui nou viitor, intr-o societate selecta.



Lakshmi Niwas Mittal are doua miliarde de dolari

Lakshmi Niwas Mittal, cu o avere personala care se ridica la aproape doua miliarde de dolari, are 51 de ani si este fondatorul si presedintele grupului LNM. S-a nascut in Sadulpur, provincia Rajasthan, in India si a absolvit colegiul St. Xavier din Calcutta, cu diploma in specializarea de comert.

Locuieste la Londra cu sotia sa, Usha Mittal. Are un fiu, Aditya Mittal, care a fost negociatorul sef pentru achizitionarea Sidex, si o fiica, Vanisha Mittal.

Mittal este, totodata si presedintele si managerul general al Ispat International NV, companie membra a grupului, listata la bursele din New York si Amsterdam, precum si al companiilor Ispat Karmet si Ispat Indo.

Mittal si-a inceput cariera la otelaria tatalui sau din India si are o experienta de 30 de ani in industria otelului si industriile conexe. In 1975, la 25 de ani, a plecat in Indonezia unde a pornit o investitie de la zero, otelaria Ispat Indo.

LNM are si alte activitati, printre care un fond privat de capital de risc, transporturi, generare si distributie de electricitate si minerit. Mittal este, de asemenea, un filantrop activ si membru al diferitor societati de binefacere.

In 1996, Mittal a primit premiul "Producatorul de otel al anului" din partea revistei "New Steel Magazine" din Statele Unite, iar in iunie 1998 premiul "Willy Korf pentru viziunea din domeniul otelului", din partea American Metal Market si PaineWeber's World Steel Dynamics.



Privatizarea combinatului presupune o reorientare a vanzarilor

Realitatea arata ca piata mondiala a otelului se confrunta cu o crestere a productiei, in timp ce consumul se mentine constant, preturile scad de la o zi la alta, iar SUA si UE incearca sa limiteze drastic importurile de otel din tari ca Romania.

Din acest punct de vedere, pentru exporturile Sidex vin vremuri grele.

Pentru SUA, cea mai mare piata a otelului din lume, livrarile de tabla groasa ale combinatului galatean vor fi suprataxate cu 17%, fortand astfel Sidex sa mareasca preturile sau sa renunte la a exporta 150.000 de tone de produse in fiecare an pe continentul nord american.

Nici Uniunea Europeana nu sta cu mainile in san, dovada ca la numai doua zile de la finalizarea privatizarii combinatului Comisia de Comert a Uniunii va evalua daca angajamentele de pret minim pe care Sidex si le-a asumat pentru livrari de anumite tipuri de tabla groasa in UE au fost respectate intru totul.

Daca decizia Comisiei va fi nefavorabila combinatului din Galati, atunci pe langa aceste angajamente, care si asa impun Sidex sa exporte la un pret care sa nu afecteze producatorii europeni de otel, vor aparea si suprataxe vamale care vor afecta serios balanta comerciala a societatii.

In acest context, LNM se va orienta, se pare, catre castigarea unei portiuni cat mai mare din piata interna de profil, unde Renault si Arctic importa, in prezent, tabla utilizata in procesul de fabricatie, managerii grupului promitand ca in maximum sase luni vor putea fi furnizori de tabla de calitate pentru acesti clienti.

Faptul ca Sidex se alatura unui viitor gigant al industriei siderugice mondiale are darul de a bucura pentru ca, in primul rand, cea mai mare societate comerciala din Romania, care contribuie cu circa 5% la formarea produsului intern brut, va supravietui si nu in orice conditii, chiar aducand profit cumparatorului si bani statului din colectarea taxelor si impozitelor.

Dar faptul ca pe piata externa conditiile se inrautatesc pe zi ce trece, iar obiectivul prioritar al cumparatorului este sa castige o felie cat mai mare din tortul nostru de acasa lasa impresia ca globalizarea, ca fenomen, trece mai intai prin ograda natiunilor, tot asa cum dragostea trece, cateodata, prin stomac.

Pentru ca preluarea Sidex, care va ajunge sa produca in cativa ani 5 milioane de tone de otel in fiecare an, nu inseamna, cantitativ, prea mare lucru, pentru o piata in care productia s-a situat, anul trecut, la circa 870 de milioane de tone, in timp ce cererea nu a a fost mai mare de 850 de milioane de tone.



Pretul, in bani si oameni

Contractul in sine spune ca Autoritatea pentru Privatizare a obtinut 10 centi pentru fiecare actiune a combinatului din Galati, pretul final pentru intreg pachetul de actiuni fiind estimat la circa 52-54 milioane de dolari.

Pe langa cele aproximativ 55 de milioane de dolari pentru actiuni, LNM s-a angajat sa investeasca cel putin 350 milioane dolari pe o perioada de zece ani, din care 275 milioane dolari pentru tehnologie si cel putin 76 milioane dolari pentru programele de mediu.

LNM va trebui sa asigure investitii din surse proprii in valoare de 175 milioane de dolari.

Banii vor fi cheltuiti pentru echipamente noi si moderne, grupul estimand o crestere a productiei combinatului cu 40% in urmatorii cinci ani.

In ceea ce priveste capitalul de lucru, LNM a garantat ca va pune la dispozitie 60 de milioane de dolari la data finalizarii tranzactiei si 40 de milioane de dolari in termen de 9 luni de la data platii avansului, fara a angaja costuri financiare din partea Sidex.

LNM a obtinut deja in acest sens un imprumut de 100 de milioane de dolari de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) care sa asigure capitalul de lucru al combinatului, iar valoarea creditului destinat Sidex ar putea depasi 480 de milioane de dolari.

Statul roman ar trebui sa fie, conform contractului, cu 25 de milioane de dolari mai bogat la 9 noiembrie, odata cu plata avansului, in timp ce diferenta de pret va putea fi achitata la expirarea unui termen de 15 luni de la data finalizarii.

In acest termen, LNM datoreaza Autoritatii pentru Privatizare o dobanda anuala egala cu dobanda LIBOR plus o marja de 0,5 puncte procentuale aplicate la diferenta de pret.

Clauzele sociale stipuleaza ca numarul de salariati existent la data finalizarii contractului va fi mentinut timp de cinci ani de la data finalizarii tranzactiei, dar o parte din salariati vor putea pleca daca vor alege sa beneficieze de facilitatile care sunt platite chiar de patronul combinatului.

La Galati lucreaza in prezent circa 28.000 de angajati, in timp ce standardele internationale spun ca o productie de 5 milioane tone de otel se realizeaza doar cu 7.000 de angajati.



Sidex, ce a fost, ce este si ce va face

Combinatul din Galati a fost construit, in mai multe etape, in anii 1960 - 1970 si se intinde pe o suprafata de circa 1600 de hectare.

Capacitatea proiectata de productie a combinatului se ridica la 9,2 milioane tone otel anual. Sidex influenteaza direct sau indirect existenta a 150.000 de oameni, din care peste 60% din Galati si din imprejurimi.

Combinatul participa in proportie de circa 5% la formarea produsului intern brut, iar exporturile sale ocupa o cota de 2% din piata mondiala de tabla. Situatia combinatului pe primele sase luni ale anului indica valori ale arieratelor si creantelor care au ajuns la aproape 30.000 de miliarde lei, adica peste un miliard de dolari.

Combinatul a produs, anul trecut, 3,45 milioane de tone de otel, fata de circa trei milioane de tone in 1999, iar pentru anul 2001, se estimeaza o productie de circa 4 milioane de tone si o cifra de afaceri de 25.000 de miliarde de lei, adica peste 800 de milioane de dolari.

Noul proprietar a promis ca va rezolva si problema relatiilor cu casele de comert, care a tinut, mult timp, prima pagina a ziarelor. Peste circa cinci luni, acele case care nu vor face afaceri profitabile pentru combinat vor disparea, promit managerii LNM.

Acestia au toate motivele sa gandeasca asa, tinand cont ca 78% din vanzarile de anul trecut ale combinatului s-au derulat sub forma relatiilor barter.

ai problema peletelor de la Krivoi Rog pare sa fi fost rezolvata de Guvern, in sensul in care LNM se va obliga sa preia intreaga cantitate de pelete necesare productiei Sidex, in cazul in care Romania si Ucraina vor ajunge la un acord in acest sens, Musetescu mentionand si posibilitatea ca Ucraina sa ofere bani in schimbul lucrarilor efectuate de Romania la combinat.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO