Analiză

Piata medicamentelor, un plus de 7-10%

08.12.2003, 00:00 13



Piata medicamentelor din Romania a trecut in 2003 prin unul din cele mai dificile perioade, datoriile statului catre producatorii si distribuitori de produse medicale depasind in unele momente 300 de milioane de dolari.



Datorita esecului statului in a plati la timp furnizorii, jucatorii de pe piata medicamentelor au adoptat o strategie mai prudenta de vanzari si astfel consumul ar putea stagna anul acesta pentru prima data in ultimii cinci - sase ani. In 2002, valoarea pietei a fost de 611,2 milioane euro iar pentru anul acesta se asteapta o scadere de cateva procente sau, in cel mai bun caz, o stagnare.



"Nevoia de medicamente din Romania este inca foarte mare, ceea ce confera pietei un potential deosebit. Transformarea acestui potential in crestere in 2004 va depinde insa de predictibilitatea fluxurilor financiare din sistem. Cred totusi ca piata va inregistra in 2004 o crestere, insa sub 10%", spune Roberto Musneci, directorul general al GSK Romania, liderul pietei romanesti de medicamente.



Mirel Nicola, director general al Sicomed, este de aceiasi parere.



"Conform datelor oficiale, exista o tendinta de crestere a pietei de medicamente in ultimii ani cu 7-10% anual, in termeni reali. Cu siguranta acest ritm se va mentine, existand chiar premize ca aceasta crestere sa fie mai accentuata in anul 2004", afirma Nicola.



In perioada iulie 2002 - iunie 2003, consumul de medicamente a fost de 589,6 milioane euro, cu 2,2% mai mic decat cel din perioada aprilie 2002 - martie 2003, conform datelor furnizate de compania de cercetare a pietei Cegedim Bucuresti.



Al doilea trimestru al anului nu a adus modificari substantiale in structura pietei: GlaxoSmithKline (GSK), liderul pietei, si-a mentinut cota la 11,5%, Novartis a inregistrat o scadere usoara de 7,1% (in perioada aprilie 2002 - martie 2003) la 7% iar Pfizer de la 6,1% la 5,9%. Sicomed Bucuresti, al patrulea jucator, si-a mentinut cota la 5,5%, Terapia a scazut de la 3,9% la 3,8% iar Antibiotice s-a mentinut la 3,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO