Analiză

Piata cafelei este inca dominata de traditionalul ibric, in timp ce cafenelele nu trec de o cota de 10% din consum

Piata cafelei este inca dominata de traditionalul ibric, in timp ce cafenelele nu trec de o cota de 10% din consum

Click pentru imaginea marita

15.02.2008, 21:20 1138

In 80% din ocaziile de consum, cafeaua este preparata in casa, in timp ce cafenelele, restaurantele sau fast-food-urile au o pondere egala cu automatele de cafea, de 10% din ocaziile de consum, potrivit Daedalus Consulting.
Compania a realizat acest studiu la jumatatea anului trecut in randul persoanelor adulte din mediul urban.
"Canalul HoReCa (hoteluri, restaurante, catering) detine 4,7-4,8% din piata cafelei in Romania", estimeaza Dan Lazarescu, directorul general al companiei Cafea Fortuna, cel mai mare producator roman de profil. El spune ca explicatia vine din obisnuinta consumatorilor de a-si prepara singuri cafeaua de dimineata, folosind traditionalul ibric.
Intr-adevar, studiul Daedalus arata ca aproximativ 60% din consumatorii de cafea naturala folosesc ibricul pentru prepararea acesteia in casa si doar o treime o prepara la filtru. Restul de circa 7% din consumatorii casnici prepara cafeaua la espressor.
Spre comparatie, piete mai dezvoltate din Europa, cu un consum de cafea pe cap de locuitor de cateva ori mai mare decat media din Romania, sunt chiar dominate de canalul HoReCa.
"In Belgia, canalul HoReCa are 58% din piata cafelei, fiind cea mai mare pondere din Europa", spune Lazarescu.
In anul 2006, consumul de cafea pe cap de locuitor in Belgia era de 9,38 de kilograme, mult peste media anuala din Romania de 2,35 kilograme pe cap de locuitor, conform datelor International Coffee Organization (Organizatia Internationala a Cafelei).
Potrivit aceleiasi surse, Romania se afla in 2006 pe ultimul loc dintre statele membre sau in curs de aderare la Uniunea Europeana, dupa volumul importurilor de cafea pe cap de locuitor.
Acest indicator reprezinta, in mare, consumul pe cap de locuitor in tarile care nu au productie de cafea, precum cele europene.
"Piata cafelei a crescut cu 9,5% in 2007 fata de anul precedent, motivele fiind cresterea procentului consumatorilor care cumpara cafea de mai mult de doua ori pe saptamana. Totodata, a crescut si cantitatea de cafea consumata pe zi - romanii au inceput, spre sfarsitul anului 2007, sa bea mai mult de o ceasca de cafea pe zi", apreciaza Matanya Schwartz, directorul general al companiei Elite Romania. El estimeaza continuarea cresterii pietei in acest an pe baza majorarii cererii si a consumului de cafea cu 6-7% in 2008 fata de 2007.
Frecventa de consum depinde, bineinteles, de tipul de cafea la care se face referire.
Daca majoritatea consumatorilor de cafea naturala beau cafea zilnic (84,8%), procentul persoanelor care consuma zilnic cafea instant, 3 in 1 sau cappuccino este mult mai mic (56,7% dintre consumatorii de cafea instant, 44,9% dintre consumatorii de cafea 3 in 1 si 24,4% dintre consumatorii de cappuccino).

Consumul de cafea, afectat de aparitia unor substituenti
"In ultimii ani, incidenta consumatorilor de cafea si produse pe baza de cafea a scazut. Daca in 2007 mai mult de trei sferturi dintre persoanele adulte (78,3%) consumau cafea sau produse pe baza de cafea intr-o saptamana obisnuita, in 2004 procentul acestora era de 84,5%. Diferenta se explica, cel mai probabil, prin diversificarea ofertei de produse pe baza de cofeina (bauturi carbogazoase cu un continut ridicat de cofeina, bauturi energizante si ceai verde), care a generat un fenomen de migrare a consumatorilor ocazionali de cafea catre acestea", se mai arata in studiul Daedalus.
Dintre varietatile de cafea, cea naturala (prajita) este cea mai consumata - desi cu un procent de adepti in scadere (de la 77,2% in 2004 la 64,7% in 2007). Penetrarea cafelei instant (15,3%) si a produsului cappuccino (7,7%) este cvasiconstanta in comparatie cu 2004.
Cea mai dinamica dintre categoriile de cafea a fost in ultimii 3 ani cafeaua "3 in 1". Circa 13% din persoanele adulte din mediul urban au consumat in ultima saptamana cafea "3 in 1", in timp ce in 2004 aceasta categorie de produse era inexistenta. De altfel, segmentul a fost vizat de jucatori internationali, precum Nestle, Kraft Foods, Tymbark Maspex, ceea ce a dus la o dezvoltare rapida a acestei nise pe piata cafelei.
Producatorul cafelei La Festa
"3 in 1", Tymbark Maspex, estimeaza o crestere de aproximativ 16% a segmentului "3 in 1" in acest an fata de 2007, ritm care se situeaza mult peste evolutia medie a pietei.
"Odata cu lansarea pe piata a sortimentului "3 in 1", la sfarsitul anului 2004, acesta a creat un trend in randul consumatorilor, reusind sa genereze volume din ce in ce mai mari in detrimentul altor specialitati de cafea (cum ar fi cappuccino)", spune Catalin Iagaru, senior brand manager al diviziei de produse instant in cadrul Tymbark Maspex Romania.
Potrivit studiului Daedalus, 45% din consumatorii de cafea "3 in 1" au o frecventa zilnica de consum pentru acest produs.
Pe piata cafelei, estimata la 150-200 mil. euro, cei mai mari jucatori sunt in prezent Elite, Kraft Foods, Tchibo si Cafea Fortuna.
In timp ce companiile multinationale Kraft Foods, Tchibo si Elite mizeaza pe dezvoltarea segmentului premium, producatorul roman Cafea Fortuna realizeaza cea mai mare parte a vanzarilor sale din cafeaua vrac, fiind lider al acestei categorii. Potrivit directorului general al companiei Cafea Fortuna, vracul reprezinta circa 50% din volumul pietei de cafea la nivelul anului 2007.
Matanya Schwartz, directorul general Elite Romania, spune ca in 2007, segmentul mediu de pret a reprezentat 56,7% din volumul pietei cafelei, fata de 54,5% la nivelul anului 2006.
"Segmentul premium al cafelei, desi inca redus ca procentaj din totalul pietei, se afla in plina dezvoltare in Romania. Nu exista o delimitare foarte clara intre partea superioara a segmentului mediu si brandurile super premium, insa daca ne referim strict la segmentul premium spre super premium, se observa si aici o crestere in volum de la 0,9% din totalul pietei in 2006 la 1% anul trecut, precum si o crestere valorica de 0,5% (de la 1,5% in 2006 la 2% in 2007)", precizeaza Schwartz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO