Economia mondiala se confrunta in prezent cu una din cele mai delicate dileme pe care le-a cunoscut vreodata. Este vorba de o ecuatia cu patru necunoscute si cu tot atatea posibile solutii. In timp ce actorii acestei probleme sunt cunoscuti, jocul variabilelor este in acelasi timp interesant si complicat.
Variabilele problemei sunt dolarul american, moneda euro, yenul japonez si yuanul chinez, iar de evolutia acestora va depinde viitoarea arhitectura a economiei mondiale.
Premisele de la care se porneste sunt urmatoarele: Statele Unite doresc o moneda slaba, China nu are nici o intentie sa rupa paritatea care a legat yuanul de dolar de aproape un deceniu, Japonia vrea un yen cat mai mic in comparatie cu alte devize iar Europa vrea sa opreasca intarirea monedei euro.
Desi aceste delicate probleme au framantat de ani buni guvernele si comunitatile financiare din aceste tari, ele au rabufnit puternic o data cu intrunirea recenta din Dubai a celor mai industrializate state (G7), in care "bogatii" lumii au cerut sisteme de schimb mai flexibile, determinate de fortele pietei. Desi la prima vedere mesajul G7 parea sa aiba un caracter general, cu o usoara tenta de imperativitate, pietele internationale au vazut in aceasta declaratie o amenintare la adresa Japoniei si Chinei pentru a lasa dolarul sa se deprecieze fata de monedele lor.
Cu toate acestea, oficialii japonezi si britanici au negat vreo schimbare de atitudine in conducerea politicilor valutare. Pentru a contribui si mai mult la starea de confuzie creata, secretarul american al Trezoreriei, John Snow, a tinut sa precizeze faptul ca nu a survenit nici o modificare in "politica dolarului puternic". Cum prima impresie este cea care conteaza, pietele au reactionat violent. In numai trei zile de la reuniunea de la Dubai, dolarul a cazul la minimul ultimilor trei ani fata de yen, stabilizandu-se apoi la la 111 yeni. De asemenea, dolarul a piedut usorul avant obtinut in ultimile luni fata de euro, cazand la o rata de 1,15 $/euro.
Politica dolarului slab
Renasterea economiei americane, stimulata de impresionante masuri fiscale si financiare, a reusit sa dea lumii noi sperante, dupa o lunga perioada de dezamagiri si tulburari economice. Productivitatea, consumul, pietele financiare si imobiliare au inceput sa dea semne de revigorare. In ultimul studiu privind starea economiei mondiale, Fondul Monetar International a estimat o crestere a economiei americane de aproximativ 4% pentru anul curent.
Desi la prima vedere lucrurile stau cat nu se putea de bine, in aceasta realitate este ascunsa o problema deosebit de serioasa, si anume gradul excesiv de mare de dependenta a restului lumii fata de economia americana. Deseori criticata in postura de politist international, SUA se dovedeste prietenul tuturor atunci cand este vorba de cel mai mare "client" al lumii.
Din 1995 si pana in prezent, aproape 60% din cresterea economica mondiala a reprezentat contributia Statelor Unite - situatie care este foarte posibil a se mentine si in anii urmatori.
Prosperitatea mondiala depinde in mod covarsitor de cererea americana. Daca aceasta cerere ar scadea semnificativ, economia mondiala ar intra in recesiune. Cu toate acestea, americanii continua sa cheltuie cu mult peste posibilitatile lor.
Rata de economisire din SUA este la cel mai scazut nivel din toate timpurile. Deficitul contului curent - masura care arata cu cat se imprumuta un stat din exterior pentru a compensa depasirea productiei de catre consum - a crescut cu un ritm alarmant, ajungand la un maxim istoric de 5% din PIB. Cu alte cuvinte, Statele Unite, care in anii '80 era finantatorul lumii, in prezent a devenit cel mai mare debitor al lumii.
Pentru a finanta acest deficit, este nevoie de o infuzie de capital din exterior de aproape 2 mld. dolari pe zi. Pana in prezent, cei mai mari finantatori s-au dovedit o serie de mari banci centrale din Asia. Dorind a-si incuraja pietele de export, acestea au cumparat active denominate in dolari pentru a se asigura ca monedele lor nu se apreciaza fata de moneda americana. Potrivit FMI, rezervele acumulate de tarile asiatice depasesc 1.000 mld. $, dintr-un total de 2.500 mld. $ aflati in afara SUA.
Anuntand o politica a dolarului slab, autoritatile americane doresc impulsionarea exportului si implicit reducerea importurilor, cu un impact pozitiv asupra deficitului de cont curent. O astfel de masura s-ar dovedi favorabila si pentru piata fortei de munca, confruntata in prezent cu o serie de dificultati ce constituie o adevarata frana a dezvoltarii economice.
Conform statisticilor, in ultimii trei ani in SUA s-au pierdut 3 milioane de locuri de munca datorita productiei competitive (obtinuta la costuri foarte reduse) provenita din tarile asiatice.
Ducand pe umeri greul economiei mondiale, si confruntata cu probleme deloc minore, SUA a decis sa lase dolarul sa cada. Moneda americana a ramas principala parghie folosita de autoritati pentru a incuraja cresterea, in conditiile in care rata dobanzii - deja la un nivel foarte scazut - nu mai poate juca acest rol.
O asemenea strategie este insa extrem de riscanta. O moneda slaba si-ar pierde atractivitatea, ceea ce ar face ca traderii sa "arunce" cantitati mari de dolari pe piata, ducand astfel la o depreciere si mai rapida a monedei americane. In mod inevitabil, valoarea altor active americane - actiuni sau obligatiuni - ar inregistra o scadere iar investitorii ar iesi de pe piata americana. In acest caz, pentru a atrage din nou investitorii, autoritatile ar fi nevoite sa creasca ratele de dobanda la obligatiuni, antrenand o crestere generalizata a ratelor de dobanda din economie. Din aceasta poveste, cel mai mult ar avea de suferit consumul si investitiile, cu alte cuvinte intreaga economie.
Capcana de lichiditate
Desi a semnat declaratia de la Dubai, fapt ce implica o obligatie de a lasa pietele sa fixeze cursurile de schimb, Japonia nu a dat nici cel mai mic semn ca ar renunta la politica de a control artificial al yenului. Numai anul acesta, Japonia a cheltuit peste 9.000 de miliarde de yeni pentru a-si impiedica moneda sa se aprecieze.
De ce vrea tara soarelui rasare un yen "ieftin" ?
O astfel de masura ar stimula si mai mult o piata a exportului deja extrem de competitiva. Japonia spera insa ca vanzand yeni si cumparand dolari s-ar putea elibera din "capcana de lichiditate" in care a intrat de mai bine de zece ani. Cu alte cuvinte, stimularea economiei prin reducerea ratelor de dobanda este exclusa, deoarece acestea se afla de mult la zero. Trebuie gasita deci o alta metoda pentru a reflationa economia. O astfel de cale se refera la deprecierea monedei. De fiecare data cand Banca Japoniei cumpara dolari, bate yeni pentru a plati aceste achizitii. In cele din urma - cel putin asa se spera - oferta va depasi cererea iar primul efect obtinut ar fi deprecierea yenului fata de dolar. Cel de-al doilea ar fi cresterea inflatiei - scaderea valorii bunurilor pe piata japoneza. Rezervele japoneze denominate in dolari sunt estimate la 500 mld.$. Ultima data cand americanii s-au confruntat cu o situatie asemanatoare, masurile initiate au fost identice. Presedintele Franklin Roosevelt a depreciat dolarul cu aproape 60%, ajutand SUA sa-si revina de pe urma depresiunii din 1934.
O legatura "indestructibila"
Yuanul - moneda chineza - a ramas legat de mai bine de zece ani de dolar la o paritate de 8,3. Nimeni nu s-a plans atat timp cat dolarul era puternic, insa odata cu slabirea acestuia, yuanul a devenit in opinia multora prea competitiv. Surplusul comercial al Chinei cu restul lumii e moderat, insa fata de SUA acesta se ridica la peste 100 mld. $, cu impact negativ asupra pietei fortei de munca americane. Achizitiile masive de yuani se datoreaza speculatiilor privind o foarte probabila rupere a paritatii, iar Banca Populara Chineza, in calitate de cumparator final, absoarbe orice cantitate de dolari oferiti in schimbul monedei nationale. Rezervele Chinei au ajuns la o valoare record de 356 mld. $.
Pe de alta parte, din perspectiva chineza, o apreciere a yuanului ar induce o serie de riscuri considerabile. Economia Chinei, in ciuda ritmului accelerat de avansare, ramane fragila in continuare. O crestere brusca a monedei poate cauza prabusirea sistemului financiar, eliminand astfel unul din putinele motoare ale economiei mondiale ramase in functiune.
Nu mai vrem moneda puternica
Economia europeana a absorbit in ultimile 16 luni o crestere cu peste 24% a monedei euro fata de dolar. Economiile celor 12 tari din zona euro s-au contractat in cel de-al doilea trimestru pentru a doua oara de la introducerea monedei unice in 1999. Intarirea monedei euro, o adevarata piatra de moara pentru economia europena, a avut ca principal efect reducerea incasarilor din exporturi. Germania, Italia si Olanda s-au aflat in recesiune in prima jumatate a anului, in timp ce economia Frantei s-a contractat cu 0,3% in cel de-al doilea trimestru.
Un euro puternic ar lovi si mai mult in interesele marilor companii europene, care exporta cea mai mare parte a productiei pe piata americana. Pentru Phillips Electronics, cel mai mare producator european de electronice, incasarile aferente exportului in SUA reprezinta o treime din cifra de afaceri de 32 mld. euro a companiei. Conform autoritatilor Bancii Centrale Europene, moneda euro si-a jucat deja rolul de sustinator al procesului de depreciere al dolarului.
In concluzie...
In masura in care tarile asiatice nu ar renunta la politicile de sustinere a propriilor devize, SUA ar putea recurge la o politica de protectionism, cu implicatii nefaste asupra comertului si economiei mondiale. O cale mai ortodoxa de detensionare a "conflictului" se refera la deprecierea dolarului, situatie care ar duce la o diminuare a deficitului bugetar al SUA si implicit la o slabire a dependentei americane de intrarile straine de capital. In acelasi timp, economiile Japoniei si Europei trebuie sa-si continue consolidarea pentru a oferi surse alternative de sustinere a cresterii economiei mondiale.
In plus, americanii trebuie sa economiseasca mai mult iar restul tarilor dezvoltate trebuie sa cheltuie mai mult - in special pe exporturi americane.
Decizia Japoniei si Chinei de a accepta o politica a dolarului slab, renuntand astfel la sistemele si strategiile care le-au servit interesele o buna perioada de timp, este insa putin pluzibila.
Avand in perspectiva atatea dezechilibre, pentru care solutiile sunt putine si anevoioase, soarta economiei mondiale se dovedeste a fi mai dificila ca niciodata.
gabriel.taranu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
