Analiză

Dezvoltarea transporturilor si cresterea pietei auto au ridicat piata produselor petroliere la 3 miliarde de euro

Dezvoltarea transporturilor si cresterea pietei auto au ridicat piata produselor petroliere la 3 miliarde de euro

Click pentru imaginea marita

21.03.2007, 19:44 69

Vanzarile de produse petroliere au avansat anul trecut cu peste 17%, pe baza cresterii pietei auto locale cu 16% si a intensificarii transporturilor in regiune. Trendul ascendent este de asteptat sa fie mentinut si anul acesta, luand in calcul intensificarea relatiilor comerciale la nivel regional, dupa integrarea in UE.
"Piata romaneasca de carburanti in domeniul de retail este de circa 3,5 miliarde de litri", au declarat reprezentantii Petrom, cea mai mare companie romaneasca intrata in portofoliul grupului petrolier austriac OMV. Petrom opereaza o retea de benzinarii formata din 593 de statii la nivel local si 211 statii de alimentare in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia.
Astfel, daca luam in calcul un pret mediu de 3 lei pe litrul de carburant, anul trecut s-au facut afaceri de 3 miliarde de euro doar pe segmentul de comercializare a produselor petroliere, excluzand din acest calcul banii obtinuti din productie sau rafinarii de catre companiile care au in portofoliul lor astfel de activitati.
"In 2006, vanzarile medii pe statie au fost de 2,4 milioane de litri, cu 17% mai mult fata de anul precedent", au mai spus reprezentantii celei mai mari companii romanesti.
Cresterea volumelor comercializate a fost sustinuta si de evolutia pozitiva a cotatiilor internationale la petrol.
"Economia romaneasca, in ansamblu a inregistrat un trend ascendent anul trecut. Potrivit statisticilor, investitiile straine au crescut cu 75%, segmentul de retail a inregistrat o ascensiune de 24%, iar vanzarile de autoturisme au avut un avans de aproximativ 20%. Piata carburantilor a avut un ritm de crestere de 17,4%", spun reprezentantii MOL care controleaza pe piata autohtona MOL Romania. Operatorul ungar detine o retea de benzinarii formata din 121 de statii, urmand ca anul acesta sa mai construiasca inca 8 statii in urma unor investitii de 12 milioane de euro. Potrivit celor mai recente estimari ale reprezentantilor companiei, afacerile MOL Romania au ajuns anul trecut la o valoare de 600 de milioane de euro, in crestere cu 50% fata de 2005.
"In ceea ce priveste vanzarile de carburanti, trendul ascendent este de asteptat sa fie mentinut si anul acesta, luand in calcul intensificarea relatiilor comerciale dintre tarile aflate in regiune, care implicit va avea un efect pozitiv asupra necesitatilor de transport. La acest factor se adauga si cresterea puterii de cumparare a populatiei, acum mai multe familii avand posibilitatea achizitiei unei masini", au mai precizat reprezentantii MOL.
Rompetrol, grupul petrolier condus de omul de afaceri Dinu Patriciu a obtinut anul trecut din segmentul de distributie venituri brute de 1 miliard de euro, in crestere cu 25% comparativ cu 2005. Din punct de vedere operational, cantitatile vandute de companie atat pe segmentul en-gros, cat si pe retail au depasit 1 milion de tone de carburanti. Cea mai spectaculoasa crestere a inregistrat-o segmentul de retail. Rompetrol a vandut cu 42% mai mult carburant prin benzinarii. Totusi, marja bruta de retail a inregistrat o scadere de 5% fata de 2005 din cauza evolutiei cursului de schimb. Rompetrol raporteaza rezultatele in dolari.
"Rezultatele operationale bune au fost generate de expansiunea activitatii Rompetrol Downstream (n.red - reteaua de distributie)", potrivit informatiilor publicate de Rompetrol in raportul financiar pe 2006. Compania opereaza in prezent o retea formata din 281 de puncte de alimentare.
In afara de dezvoltarea retelei, Rompetrol a mai beneficiat de pe urma unor factori cum ar fi castigarea pietei emergente de parcuri auto corporatiste prin sistemul Fill & Go (n.red - un sistem prin care plata se face direct la pompa) dar si a sporirii vanzarilor de produse non-petroliere din benzinarii.
Cresterea continua a pietei de autoturisme si a venitului mediu sunt alti factori care au condus la sporirea vanzarilor de carburanti Rompetrol.
Per ansamblu, piata petroliera autohtona a ajuns anul trecut la o valoare estimativa de 9 miliarde de euro, prin cumularea afacerilor principalilor jucatori de profil. Valoarea a inregistrat un avans de 18% fata de 2005, crestere generata in special de evolutia favorabila la cotatiile internationale la produsele petroliere.
Anul trecut, doar profitul raportat de Petrom a ajuns la 647 de milioane de euro, in crestere cu 61% fata de 2005. Mai mult, aceasta valoare stabileste un nou record. Profitul celei mai mari companii romanesti a depasit cu 30% valoarea cumulata a tuturor profiturilor inregistrate de principalele companii petroliere in 2005.
Principalele trenduri care se contureaza pe piata anul acesta sunt cresterea intensa a cererii pentru motorina, utilizata mai mult in transporturi. "Diesel-izarea pietei", cum o numesc reprezentantii MOL, este un proces evident tinand cont de faptul ca pe primele trei trimestre ale anului trecut, peste 50% din masinile noi achizitionate au fost pe motorina.
Una dintre principalele modificari pe care aderarea Romaniei la UE le-a adus a fost obligativitatea tuturor operatorilor de profil sa treaca la game de carburanti Euro 4 sau Euro 5, inlocuind complet vechile game de produse petroliere Euro 3. Odata cu inlocuirea vechilor game de carburanti, pe piata de profil si-a mai facut loc un trend: brandingul produselor petroliere. Astfel, in loc de denumiri descriptive, jucatorii de profil prefera un singur nume menit sa individualizeze produsul la pompa. Desi bugetele de publicitate sunt masive, rezultatele se vad prin cresterea vanzarilor pentru produsul branduit cu aproximativ 10-20% fata de un produs no name. Printre companiile active pe piata care au implementat aceasta strategie se numara Rompetrol, Petrom, MOL si OMV.
O alta schimbare care va avea loc pe piata de profil este reducerea drastica a numarului de benzinarii particulare. "Integrarea Romaniei in UE va avea un impact asupra benzinariilor private, tinand cont de regulile extrem de dure in domeniu. Acest lucru va duce la diminuarea numarului lor, dar nu la disparitia acestora", au mai precizat reprezentantii MOL.
Majoritatea jucatorilor prezenti pe piata de profil cred ca vremea marilor schimbari s-a epuizat odata cu privatizarea celei mai mari companii romanesti, Petrom. Practic, niciun operator nu se mai asteapta ca un mare jucator sa intre pe aceasta piata.
Dupa Petrom, cel mai mare operator prezent pe piata locala este grupul petrolier Rompetrol, condus de omul de afaceri Dinu Patriciu. Anul trecut, Rompetrol Rafinare, principala companie din cadrul grupului activa pe piata locala, a inregistrat o cifra de afaceri de 2,12 miliarde de euro. Rompetrol detine o retea de benzinarii formata din aproximativ 300 de statii, din care jumatate sunt operate in sistem partener.
Lukoil este cel de-al treilea operator pe aceasta piata cu afaceri de peste 2 miliarde de euro anul trecut si cu o retea de statii de alimentare de circa 300 de benzinarii, aproape la fel de mare ca reteaua detinuta de Rompetrol.
Restul operatorilor prezenti pe piata au retele de benzinarii formate din mai putin de 100 de statii de alimentare. Agip Romania, filiala locala a gigantului petrolier Eni are 26 de benzinarii. Planurile italienilor prevad alocarea unor fonduri de 36 de milioane de euro in urmatorii partu ani pentru extinderea retelei de benzinarii. Rafo Onesti detine o retea de aproximativ 40 de benzinarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO