Analiză

De cat timp are nevoie un baril de titei de peste 90$ pentru a da o economie peste cap?

De cat timp are nevoie un baril de titei de peste 90$ pentru a da o economie peste cap?

Click pentru imaginea marita

15.11.2007, 14:27 28

Filmul evenimentelor, daca barilul va continua sa se mentina la un pret de peste 90$ este urmatorul: o rata a dobanzii mai ridicata, lucru la care economistii BNR se si asteapta, scaderea economiei in general si implicit a cerereii. La capatul lantului se afla companiile petroliere ale caror vanzari vor scadea, in ciuda inelasticitatii cererii pentru carburanti.
De la inceputul anului, benzina si motorina s-au scumpit cu aproximativ 10% si din inflatia de 6,8% inregistrata in octombrie, 0,7% vine exclusiv din cresterea pretului la carburanti, iar sezonul de consum de produse petroliere de-abia acum incepe cu adevarat.
Interesant este ca de la inceputul anului pana in acest moment pretul barilului de titei s-a dublat ajungand la o valoare de aproximativ 95 de dolari, dar pretul benzinei si cel al motorinei au crescut cu putin peste 10% pana in prezent. In cazul benzinei cotatiile internationale au crescut cu 46% in dolari si cu 28% in lei pana la un nivel de 708 $/tona respectiv 1.629 lei/tona la inceputul lunii octombrie. Diferentele sunt uriase si explica partial efectul deprecierii dolarului in cresterea spectaculoasa a barilului din ultima vreme. Raportat strict la piata locala, pretul benzinei a crescut in perioada analizata doar cu aproximativ 10%, deci cu mult sub cresterea barilului de titei, dar si sub cotatiile internationale pentru acest produs.
Daca se ia in calcul faptul ca din pretul final al benzinei la pompa peste 50% ii revine statului, aprecierea acestui produs pe piata locala este in limitele cresterii la nivel international, dar este corectata de anumite aspecte locale cum ar fi raportul dintre cerere si oferta sau costurile de rafinare pe care operatorii petrolieri le inregistreaza.
Aceeasi poveste se aplica si in cazul motorinei unde cotatiile internationale au crescut de la inceputul anului cu aproximativ 46% in dolari si cu 27% in lei, in timp ce produsul final s-a apreciat pe piata interna cu aproximativ 10%.
Cu toate acestea, cresterile s-au vazut in inflatie, iar daca barilul isi continua ascensiunea, efectele negative nu vor intarzia sa apara. "Aproximativ 7,4% din cosul de consum al unui roman este reprezentat de carburanti. Aprecierea produselor cu 10% de la inceputul anului a avut un impact direct asupra inflatiei de aproximativ 0,7% din nivelul de 6,8%. Dar acesta nu este singurul impact. Noi importam inflatie prin aducerea pe piata locala a unor bunuri cu preturi crescute tocmai din cauza aprecierii produselor petroliere", explica Liviu Voinea, director al GEA (Grupul de Economie Aplicata). Potrivit acestuia, un factor extrem de impotant care trebuie luat in calcul in valoarea actuala a barilului de titei este deprecierea puternica a dolarului, de aceea diferentele trebuie calculate intr-o moneda relativ stabila cum ar fi euro.
Pe termen scurt insa, mentinerea unui baril de petrol la un nivel atat de ridicat va declansa o serie de efecte negative pentru economie.
Analistii spun ca sase luni de baril la peste 90 de dolari pot dauna grav economiei unei tari.
"Efectul cresterii pretului la pompa se reflecta in economie prin cresterea preturilor la alte produse si servicii care utilizeaza combustibilii ca materie prima, cum ar fi de exemplu serviciile de transport (de la inceputul anului transportul urban s-a scumpit cu 0,92% - n.red.). Acest fapt duce la o crestere a indicelui general de preturi si implicit a anticiparilor inflationiste in economie. Cresterea acestora din urma va impune o rata a dobanzii mai ridicata in economie, ceea ce duce la o scadere a cresterii economice in general si implicit si a cererii. Acest ultim efect va afecta negativ in cele din urma si vanzarile companiilor de profil", explica Laurian Lungu, economist in cadrul Petrom, cea mai mare companie romaneasca.
Intervalul de transmitere a aprecierii barilului de petrol asupra produselor pe piata locala este de aproximativ 45 de zile, interval care cuprinde toate etapele prin care barilul de titei trece din stare bruta pana la stadiul de produs la pompa, au declarat reprezentantii Rompetrol.
"Cererea de carburanti este foarte putin elastica, adica cresterea pretului la pompa al carburantilor nu diminueaza semnificativ cererea acestora intr-o prima faza. Din acest punct de vedere, vanzarile companiilor de profil pot fi, intr-o prima faza, putin afectate", spune Lungu.
De asemenea, daca cresterile de preturi la pompa sunt percepute ca fiind temporare, firmele producatoare pot alege sa-si reduca, tot temporar, marja de profit absorbind astfel socul pentru a mentine stabilitatea pietei. Acest lucru pe termen scurt insa. Dar mai exista un scenariu: acela al unei scumpiri foarte accentuate intr-un interval scurt de timp.
"O ascensiune rapida a pretului la carburanti duce la o crestere a inflatiei si o scadere a activitatii economice. Ulterior insa, reducerea cererii va pune presiune in sensul scaderii pretului la carburanti", spune Lungu. Cine castiga totusi din acest montagne-rousse economic?
Daca preturile la carburanti se mentin pe o perioada mai lunga de timp, devin profitabile activitatile de cercetare si inovare in produs alternative.
"Pe termen scurt insa, o crestere foarte rapida a pretului la carburanti trebuie sa aiba, implicit o componenta speculativa. Cuantificarea acestui efect speculativ in cresterea pretului carburantilor este necesara din perspectiva evaluarii corecte a tendintei pretului la pompa consistent cu fundamentele economice", a mai precizat Lungu.
Pentru anul viitor aproape toate companiile petroliere active pe piata de profil locala si-au anuntat pariul asupra valorii barilului de petrol. Cel mai mare, si prin urmare periculos, nivel il indica grupul Rompetrol care vede barilul la un pret de 150 de dolari. Petrom este mai moderat si in ton cu celelalte grupuri petroliere prezente pe piata locala. Cea mai mare companie romaneasca vede barilul la 80$, in timp ce grupul austriac din care face parte OMV spune ca barilul va ajunge in 2008 intre 60 si 80$. MOL crede intr-un baril de 60-70$.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO