Înainte de 1990, România producea circa 17 milioane de tone deoţel brut, din care rezultau 10-11 milioane de tone de produselaminate, nivel de peste trei ori mai ridicat decât cel prognozatpentru anul 2011, respectiv de 4,5 milioane tone de oţel brut.
Comenzile mari ale statului în domeniul construcţiilor demaşini, vagoane, locomotive, camioane, pentru industria de armamentşi alte proiecte de infrastructură importante, precum podurile depeste Dunăre, permiteau absorbţia unor cantităţi de 8-9 milioane detone de oţel anual la intern.
Cum s-a restructurat în ultimii 20 de ani unul dintreprincipalii piloni ai industriei: siderurgia
"Unele dintre aceste capacităţi de producţie erau foarte vechi,pe tehnologii construite cu zeci de ani înainte în ideeavalorificării minereurilor de fier şi de cărbune din zonă. Întretimp aceste rezerve au fost epuizate şi fără să se ţină seama decosturi se aduceau de la distanţe enorme materii prime mai ales dinspaţiul sovietic", povesteşte Petru Ianc.
După anii '90 a scăzut dramatic consumul intern de oţel dincauză că economia s-a descentralizat şi au apărut problemele desupraproducţie şi de ineficienţă.
După ce România a semnat acordul de asociere la UE în anul 1993,siderurgia a beneficiat de multiple avantaje comerciale pe care nua ştiut să le fructifice cum trebuie pentru a se moderniza şi a serestructura.
"Exportam în neştire şi cream perturbaţii pe piaţa UE. Uniifăceau investiţii, cereau garanţii guvernamentale pentru că nuaveau bani să le plătească şi nu le mai returnau, aveau foartemulţi lucrători. În toată siderurgia erau 200.000 de oameni care nuputeau fi lăsaţi fără energie, gaze. Se crease în jurul fiecăruicombinat un fel de mafie sindicală, mafie locală, căpuşarea de careaţi tot auzit, oameni de afaceri cu influenţă politică de care nute puteai atinge", spune Petru Ianc.
Salvarea siderurgiei româneşti a venit cu marile privatizări dinacest sector. Primul pas a avut loc în anul 2001 cu preluareacombinatului de la Galaţi de către grupul Mittal, pentru ca maiapoi şi alte grupuri importante să-şi adjudece marile combinate înurma privatizărilor.
Industria siderurgică a luat avânt în anii 2006-2008, ca urmarea cererii mari la export, cât şi la nivel intern, ca urmare ademarării de proiecte de infrastructură private, însă criza a lovitputernic combinatele, care au fost nevoite să-şi închidă temporar oparte din capacităţi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
