La acest moment, Romania pare a avea doua fete - pe de o parte, agentiile de rating au incetat sa priveasca in mod critic capacitatea de plata a tarii si apreciaza progresele inregistrate in restructurarea sistemului financiar - bancar si nebancar.
Pe de alta parte, cererea interna este in continua scadere, iar usoara stabilizare indicata de ultimele comunicate ale Comisiei de Statistica trebuie mai intai confirmate ca fiind un trend stabil.
Cele doua fete pot fi intalnite la orice pas, dar sunt probabil cel mai bine ilustrate de industria textila - atat de laudata pentru exporturile-record din ultimele luni. Aici sunt inregistrate cele mai mici salarii din industria romaneasca, lucru care inseamna ca poti sa exporti mult si fiind sarac.
Doua distinctii necesare
Recent, agentia de rating Standard and Poor's a luat o decizie cu care nu ne obisnuise de mult - schimband perspectivele de rating la "pozitiv", ceea ce inseamna ca lucrurile ar putea evolua intr-o directie buna in sfarsit si pentru Romania.
Lucrurile trebuie insa privite la rece, cu anumite distinctii cerute de istoria, de acum veche de zece ani, a relatiei tarii noastre cu pietele financiare internationale. In principiu, un rating nu-si propune sa spuna daca economia unei tari se indreapta intr-o directie corecta sau gresita, ci in mod precis care sunt perspectivele ca un stat sa-si plateasca datoria fata de creditorii sai.
Denumirea engleza, "sovereign risk", arata cat se poate de clar la ce se refera ratingul acordat de agentiile specializate. Aceasta este o prima distinctie, care separa performantele de ansamblu ale unei economii de capacitatea de plata a Ministerului de Finate sau a Bancii Nationale.
Fireste, sanatatea economica a tarii in ansamblu si capacitatea de plata a statului sunt doua variabile nu tocmai independente, insa fara indoiala ca ele sunt diferite - numai intr-o economie planificata ele se suprapun, iar tendinta de a le considera unul si acelasi lucru tradeaza evolutia incipienta inca a statului roman in varianta sa "de piata".
Mai mult de atat, o a doua distinctie se refera la relatia sectorului privat cu ratingul acordat de agentiile specializate - care este inca si mai larga, un rating bun neindicand neaparat si dezvoltarea unui larg sector privat.
Pro si contra obligatiunilor de stat
Indiferent de aceste delimitari fine dar necesare, Guvernul a luat decizia de a se imprumuta pe pietele internationale inainte de alegeri si inainte de contabilizarea rezultatelor la sfarsit de an.
Este probabil ca progresele deja inregistrate in echilibrarea balantei de plati, ca si in cresterea rezervei valutare, sa fi stat la baza acestei decizii.
Graba aparenta cu care s-a procedat poate indica insa si intentia de a fructifica un moment prielnic. Exista deja suficienti critici care vad in structura de exporturi a Romaniei carente de natura a-I afecta stabilitatea. In masura in care acest motor al cresterii economice s-ar opri, este probabil ca atat productia industriala cat si exporturile sa regreseze, cu efecte vizibile asupra imaginii statului roman in fata agentiilor de rating.
Intentia de a lansa repede euro-obligatiuni ar putea fi interpretata in acest sens ca o incercare de a imprumuta bani ceva mai ieftin acum, cat imaginea externa este in crestere. Usoara indulgenta in fata inflatiei, in masura in care aceasta mai este sub controlul Bancii Nationale, justifica aceasta varianta.
Oricum, exista suficiente motive pentru a lansa obligatiuni pe piata internationala - in masura in care dobanzile cerute nu sunt exorbitante, precum cele cerute in 1998. Unul dintre acestea ar fi imbunatatirea structurii de maturitate a datoriei publice - in momentul de fata, datoria interna este pe termen scurt.
Obligatiunile emise la o scadenta de sapte ani ar imbunatatii lucrurile si ar permite Ministerului de Finate sa abordeze de pe o pozitie ceva mai puternica negocierile in emisiunea de titluri de stat catre banci.
Exista critica privitoare la dobanzile ex-post real negative de pe piata romaneasce, in particular cu privire la titlurile de stat. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca banii obtinuti pe pietele internationale sa fie mai scumpi decat cei obtinuti pe piata interna, chiar in conditiile in care dobanzile nominale aici se ridica la peste 40%.
Oricum, contra-argumentul la aceasta ipoteza este acela ca reorientarea datoriei publice dinspre piata interna spre cea externa ar permite dobanzilor sa coboare inca si mai mult decat au facut-o pana acum. In acest moment, se pare ca dobanzile pe piata interbancara, cat si cele oferite de catre Ministerul de Finate la titlurile emise la sase sau trei luni, par a-si fi atins minimul si chiar cresc.
In conditiile in care executia bugetara pare a fi mai putin lipsita de griji decat parea in urma cu cateva luni, iar inflatia va depasi cu certitudine tinta anuala, lucrurile ar putea evolua intr-o directie inversa - ducand piata creditului din nou catre palierul dobanzilor mari in termeni absoluti si pozitive in termeni reali. In aceasta ipoteza, ceva bani imprumutati acum, pe vreme buna, ar prinde bine executiei bugetare.
Cand considerentele sociale devin economice
Distinctia initial mentionata - intre finantele statului si starea de sanatate a unei economii - arata ca agentiile de rating se uita la fata exterioara a Romaniei, la starea buzunarului statului. Aceasta nu implica in nici un fel bunastarea populatiei, si intr-un mod schematic s-ar putea restrange la executia bugetara.
Pentru exemplu, faptul ca nivelul somajului a scazut in ultimele luni de la 11,9% la 10,6% nu poate fi decat un semnal bun, in masura in care el nu este interpretat ca o stagnare a reformei sau ca un fenomen sezonal.
Este un semn bun pentru ca mai putini someri inseamna mai putini bani de la stat. Pe de alta parte insa, tot in ultimele luni a scazut si numarul persoanelor angajate - cu 0.5% de la sfarsitul anului trecut. Fenomenul este usor explicabil prin durata limitata a statutului de somer.
Acest indicator nu inseamna foarte mult insa pentru finantele tarii, cel putin pe termen scurt. Mai mult, in conditiile in care productie industriala a crescut pe fondul reducerii numarului de angajatI, acesta nu poate fi decat un lucru bun, insemnand o crestere a productivitatii muncii.
Chiar si prin perspectiva de ansamblu a economiei, si nu numai prin prisma ingusta a bugetului, aceste este un lucru bun. Acest lucru bun devine insa prost pe termen lung, atunci cand consecintele sociale capata semnificatie economica.
Numai in aceasta perspectiva indicatorii de natura sociala capata semnificatie strict financiara - lucru in nici un caz neglijat de catre investitorii straini, potentiali cumparatori ai obligatiunilor romanesti.
Sa fie cele doua fete una si aceeasi?
Mecanismele prin care indicatorii sociali se transforma in pericole financiare sunt extrem de variate, si pot fi usor detectate in statisticile recente.
Scaderea numarului de lucratori din industrie nu inseamna decat scaderea veniturilor agregate ale populatiei, in special in conditiile in care pensiile nu au inregistrat salturi spectaculoase iar veniturile din capital pot fi neglijate.
In mod direct, cererea interna a inregistrat un declin, ceea ce a pus in dificultate in special firmele care nu au acces la export. In masura in care este vorba despre bunuri de stricta necesitate, cum ar fi energia, unde nu exista o piata libera, aceasta scadere a cererii solvabile s-a transformat intr-o crestere a arieratelor. Acolo unde exista cat de cat rudimente de piata, scaderea cererii solvabile s-a tradus prin cresterea preturilor.
Elementul urmator este cresterea inflatiei peste limitele prevazute si, in cazul mentinerii deprecierii constante a monedei nationale, aprecierea salariilor romanesti exprimmate in valuta.
Aceasta ar avea efecte asupra importurilor de consum, ceea ce ar insemna in cele din urma pierderea principalului pilon de credibilitate in baza caruia se incearca in prezent articularea unei economii functionale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
