Vantul schimbarii sufla pentru Fidelity Investments

Cand si-a listat actiunile la bursa, in luna august, Google a primit un important vot de incredere din partea Fidelity Investments. Cel mai mare fond mutual din SUA a cumparat un sfert din actiunile disponibile, pentru 440 milioane de dolari, si ar putea incasa in curand un profit de o suta de milioane de dolari din investitie.

Interesul Fidelity pentru motorul de cautare pe Internet i-a consolidat acestuia cotatia bursiera si reputatia usor sifonata de tergiversarile si gafele din procesul de lansare a ofertei publice initiale de actiuni.

Achizitia a fost facuta publica de un document remis de Fidelity Comisiei de operatiuni la bursa americana - Securities Exchange Commission (SEC). Felul in care au fost distribuite actiunile in interiorul imperiului sau financiar nu a fost insa dezvaluit in totalitate. Se stie doar de un pachet de actiuni valorand 126 milioane de dolari care se afla in proprietatea fondului mutual Growth Company si de actiunile de 24 milioane de dolari care au ajuns la Fidelity International.

Edward "Ned" Johnson III, presedintele consiliului de administratie si directorul executiv al FMR Corp. (compania-mama a Fidelity Investments), si fiica sa Abigail se poate sa fi cumparat ei insisi o mare parte din actiuni.

E nevoie de fler pentru investitii rentabile

Cu active de peste o mie de miliarde de dolari in administrare, Fidelity isi poate permite sa investeasca in orice actiuni doreste. Dar lucrurile nu sunt atat de simple. Compania este recunoscuta pentru meticulozitatea cu care se documenteaza inainte de a directiona banii investitorilor spre un activ sau altul, precum si pentru autonomia de care se bucura administratorii firmei in constituirea portofoliilor de active.

Ideea unei ingerinte minime in gestionarea portofoliilor isi are radacinile in filozofia fondatorului companiei - Edward C. Johnson II. Bunicul lui Abigail, fost avocat la firma Ropes and Gray din Boston, a preluat controlul asupra Fidelity Fund si a creat, in 1946, Fidelity Management & Research Co., pentru a oferi consultanta fondului cu active de numai 13 milioane de dolari la acea data.

In loc sa cumpere si sa pastreze o perioada nedeterminata de timp un numar mic de actiuni apartinand celor mai mari companii cotate la bursa, Edward C. Johnson II a dat o sansa flerului angajatilor, fiind incredintat ca independenta acordata indivizilor poate dezlantui energii creative, conform studiilor sociologice publicate de Eric Hoffer. De asemenea, a reusit sa recruteze manageri talentati, ca Gerry Tsai Jr., in 1952, si Peter Lynch. Tsai a condus Fidelity Capital Fund spre castiguri remarcabile in anii '60 si, dupa retragerea din 1965, a pus bazele Primerica Corp., precursor al Citigroup Inc., iar Lynch a indreptat Fidelity Magellan catre cele mai inalte performante inregistrate de vreun fond mutual in perioada 1979-1990.

Ned Johnson a inceput sa lucreze ca analist la firma in anul 1957 si a preluat Magellan in 1965. Lansat cu doi ani mai devreme sub denumirea Fidelity International Fund, fondul a primit denumirea "Magellan" dupa ce SEC a observat ca numele sugereaza investitii axate in principal pe titlurile de valoare straine. Dat fiind faptul ca fondul este orientat mai mult spre piata interna, s-a imprumutat numele exploratorului Magellan, care mai reflecta si cautarea neobosita a oportunitatilor de crestere in diverse segmente. La 30 iunie, activele administrate de Magellan se ridicau la 65,6 miliarde de dolari.

Edward Johnson III a condus Magellan pana in 1971, reusind sa depaseasca progresul indicelui bursier S&P 500 cu o medie anuala de 22,7% in cei sase ani. In 1977, el a devenit directorul executiv al Fideliy si, dupa doi ani, a renuntat sa mai vanda prin intermediul brokerilor si a anulat comisioanele practicate de acestia, vanzand publicului in mod nemijlocit. Valoarea activelor a crescut exponential, de la 3,1 miliarde de dolari in 1975 la 39,2 miliarde de dolari in 1985 si la 409,5 miliarde de dolari in 1995.

Pentru a tine pasul cu dezvoltarea activitatii, Johnson a investit in suportul tehnic necesar, formand o retea de centre regionale pentru preluarea apelurilor telefonice si a solicitarilor de informatii prin Internet.

Fidelity s-a lansat si in operatiuni noi, cum ar fi serviciile de brokeraj cu discount in 1978, planurile de pensii 401(k) in 1983 si managementul statelor de plata in 1998. In momentul in care responsabilitatea pentru pensii a fost transferata populatiei, fondurile mutuale au castigat popularitate. Printre cele mai cautate fonduri lansate in anii '80 s-au numarat Growth Company (FDGRX), Growth & Income (FGRIX), OTC Portfolio (FOCPX), Blue Chip Growth (FBGRX), Balanced (FBALX), Spartan U.S. Equity Index (FUSEX), Asset Manager (FASMX) si Low-Priced Stock Fund (FLPSX). Totusi, a trebuit sa treaca aproximativ zece ani pentru ca implicarea in planurile de pensii sa devina o afacere profitabila pentru Fidelity.

Fidelity a evitat pana in prezent implicarea in scandaluri de coruptie si a reusit sa obtina o crestere de 12,3% a profitului in 2003, rezultatul atingand 907,5 milioane de dolari. In februarie, activele administrate au depasit pragul de 1.000 de miliarde de dolari, compania profitand inclusiv de problemele concurentilor cu autoritatile de reglementare si control. Employer Services, care furnizeaza servicii de resurse umane si de pensii, pare a fi in ultima vreme principalul motor al dezvoltarii Fidelity.

Multumesc, tati

Prosperitatea Fidelity, care nu si-a listat actiunile la bursa, este si o confirmare a calitatilor de manager ale lui Abigail Johnson, numita in mai 2001 presedinte al Fidelity Management and Research, in locul lui Robert Pozen.

Abby Johnson a intrat in randurile angajatilor Fidelity in 1988 si a ocupat pozitiile de analist si administrator de portofoliu timp de noua ani inainte de a fi numita director asociat al diviziei de investitii. Chiar daca face parte din familia fondatorului, observatorii spun ca Abigail a urcat singura treptele ierarhice din interiorul firmei, supervizand unele dintre cele mai puternice fonduri ale Fidelity, cum ar fi Magellan si Contrafund. De asemenea, Abigail a administrat si fonduri specializate pe investitiile in telecomunicatii la inceputul anilor '90.

"Are abilitatile si experienta necesare, cunoaste organizatia si cultura Fidelity la fel de bine ca oricine", spune Edward Johnson III.

Actiunile pe care le detine din FMR Corp., aproape un sfert din total, si celelalte proprietati au fost evaluate de Forbes la 9,8 miliarde de dolari si o plaseaza pe locul 31 in topul celor mai bogate personalitati din lume in anul 2004. Abigail a pierdut cateva pozitii in raport cu clasamentul precedent, desi averea sa a crescut cu 1,6 miliarde de dolari.

Daca averea le-ar fi cumulata, tatal in varsta de 73 de ani si fiica l-ar detrona pe Michael Dell de pe pozitia a noua a ierarhiei celor mai bogati patru sute de americani, cu 14,7 miliarde de dolari, si ar fi singurii dintre primii zece care nu ar proveni din sectorul IT sau din familia Walton (proprietara retelei de magazine Wal-Mart), exceptandu-l pe Oracolul din Omaha - Warren Buffett.

Chiar daca in Fidelity nu exista o varsta oficiala de pensionare, Edward C. Johnson III nu va mai conduce mult timp afacerea familiei si zvonurile spun ca favorita la succesiune este Abigail. Fratele Edward C. Johnson IV se ocupa de activitatile imobiliare ale fondului, asa incat ea ar avea cale libera pentru a deveni presedinta celor 354 de fonduri mutuale din cadrul Fidelity Investments.

Independenta sau nu?

Succesiunea este amenintata, insa, de o hotarare a SEC din vara acestui an, prin care s-a instituit o noua regula pentru conducerea fondurilor mutuale. In baza acestei decizii, 75% dintre directori, inclusiv presedintele consiliului de administratie, trebuie sa fie independenti de companie incepand din 2006.

Fidelity nu va fi singurul fond afectat - la patru cincimi dintre companii, presedintele este un executiv afiliat managementului fondului. Sute de presedinti isi vor pierde influenta asupra unor probleme cruciale precum nivelul comisionului anual de consultanta pe care fondurile il platesc companiilor de management.

O noua epoca va incepe pentru industria de 7.400 miliarde de dolari a fondurilor mutuale. Numirea unor directori independenti ar trebui sa favorizeze o examinare mai atenta a companiilor de management, a conflictelor de interese si a performantelor lor. Iar un presedinte detasat de manager va fi mai inclinat sa aiba in vedere mai intai interesele actionarilor.

Inaintea adoptarii deciziei, familia Johnson a pus in miscare toate resursele pentru a combate noua reglementare. Ned si Abigail au avut intrevederi cu presedintele SEC, William H. Donaldson, cu presedintele comisiei bancare din Senat, Richard C. Shelby si cu alti factori de decizie de la Washington. Fidelity a desfasurat o armata de directori si analisti inarmati cu studii si contributii de sute de mii de dolari la campania electorala pentru a transmite mesajul ca directorii fondurilor trebuie sa decida singuri cine sa le fie presedinte. La acest efort s-au alaturat si alti jucatori din industrie, precum Vanguard Group si T. Rowe Price Group.

Intr-un articol publicat in Wall Street Journal, Ned Johnson a subliniat ca familia sa a investit considerabil in fondurile Fidelity in ultima jumatate de secol. "Departe de a constitui un conflict, aceste roluri duale inseamna ca interesele mele personale, profesionale si financiare sunt direct aliniate celor ale actionarilor Fidelity", a spus el. "Autoritatile de reglementare si cele legislative ar trebui sa se intrebe: daca cineva este tentat sa comita un abuz impotriva actionarilor fondului, de care presedinte ar incerca sa se fereasca - de un veteran al industriei cu un interes direct si personal in respectivul fond sau de un presedinte cu o experienta de 40 de ani in productia de bauturi carbogazoase si care a venit doua zile pentru o reuniune de consiliu?", a mai scris Ned Johnson in cotidianul american.

Reglementarea SEC a fost luata in vizor si de Camera de Comert a SUA, care a apelat la justitie solicitand sa fie dat un ordin judecatoresc pana la 18 octombrie prin care sa se blocheze decizia comisiei pana la rezolvarea litigiilor pe aceasta tema.