Afaceri de la zero

Unii chiar se bucura cand vine Garda Financiara

20.10.2003, 00:00 Autor: Diana Sava


Se spune ca poti evalua averea unui proprietar de magazin dupa casa de marcat pe care o are. Conform legii, agentii economici care realizeaza venituri anuale de peste 100 de milioane de lei sunt obligati sa utilizeze case de marcat electronice fiscale. Aceasta este o masura de control si o incercare de eliminare a evaziunii fiscale de pe piata comerciala. Vanzarile de case de marcat fluctueaza in functie de aceste controale si de cat de severe sunt ele. Cei mai multi comercianti respecta legea numai daca trebuie, iar atunci aleg casele de marcat cele mai ieftine. Pe piata romaneasca, aceste aparate sunt importate, iar firmele care le importa si le comercializeaza trebuie sa indeplineasca o serie de conditii impuse de lege, care este mult mai aspra decat in strainatate, dupa cum afirma reprezentantii acestor firme.



Legislatia din domeniu este destul de stufoasa. In 1999, Guvernul a emis Ordonanta de Urgenta nr. 28 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar in iunie a aparut HG 477/1999, cu normele metodologice de aplicare a acesteia. OUG 28/1999 a fost completata in 2002 de Legea 64 si de Decretul 72, iar ultimul act normativ din domeniu a aparut in luna aprilie a acestui an HG 479/2003, cuprinzand normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei 28/1999.



Conform datelor furnizate de Institutul de Tehnica de Calcul (ITC), institutia care acorda avizele tehnice firmelor care comercializeaza astfel de aparate, la ora actuala sunt pe piata 78 de firme care au obtinut 238 de avize tehnice.



"Normele din primavara aceasta au adus in plus includerea taximetriei printre activitatile care presupun folosirea caselor de marcat. Modificarile referitoare la caracteristicile caselor de marcat electronice fiscale sunt insa minore: la taxiuri s-a introdus jurnalul electronic si s-a admis ca la aparatele portabile sa se mearga pe acest jurnal electronic, iar cel putin la prestarile de servicii care nu aveau inchidere de zi, sa se faca inchiderea automat dupa 24 de ore", explica Elena Herisanu, cercetator principal II la ITC.






Pentru taximetre deocamdata nimic



In ceea ce priveste aparatele fiscale pentru taximetre, deocamdata, la ITC nu a ajuns inca nici unul pentru avizare tehnica. "Se pare ca a iesit primul aviz de la Metrologie si ca un al doilea aparat este acolo la avizare. Astfel, asteptam ca pe la inceputul lui noiembrie sa ajunga si la noi pentru partea fiscala, iar pe la inceputul lui decembrie vor fi la Ministerul de Finante".



Elena Herisanu afirma ca sunt doua firme care doresc sa intre pe aceasta piata, una din Capitala si una din Arges. "Este vorba de firme cu experienta, una dintre ele a vandut deja 10.000 de aparate vechi. In Romania s-au tot facut aparate de taxat si cred ca pe acest segment, spre deosebire de casele fiscale, produsele autohtone le vor bate pe cele din import".



Reprezentantul ITC considera ca normele din acest an arata ca Ministerul Finantelor vrea sa aiba o evidenta clara a firmelor avizate pana acum care trebuie sa prezinte cat au vandut, cat s-a fiscalizat pana acum, daca mai sunt sau nu pe piata anumiti distribuitori.



"Prin aceasta verificare se rearanjeaza toata reteaua, iar ce este perimat dispare de pe piata. Casele nu sunt deloc scumpe, in jur de 200 de dolari si sunt firme pe piata care s-au miscat foarte repede, au facut echipamente fiscale, aplicatii etc".



Toate firmele de de piata importa case de marcat electronice fiscale deoarece costurile sunt mai mici decat daca le-ar produce ei. "Ca soft este foarte simplu, dar carcasa este foarte scumpa. Sunt firme care au incercat sa faca asa ceva, dar care apoi s-au lasat pagubase".






Solutia: taxe prohibitive pentru avizare



Pentru fiecare schimbare adusa caselor de marcat sau pentru aplicatiile pe care le dezvolta pentru acestea, firmele trebuie sa obtina un nou aviz tehnic, sa intocmeasca documentatia de la inceput ca si cand produsul ar fi nou. "La avizare, aduc casele, aduc memoria fiscala, iar noi facem verificari conform manualului de avizare. Ei vin la noi, noi facem o verificare, iar daca gasim nereguli au zece zile la dispozitie sa le remedieze. Daca nu reusesc le dam aviz negativ. Sunt foarte rare cazurile acestea. De obicei renunta ei daca vad ca nu pot face fata. Dupa ce obtin avizul nostru merg la Ministerul de Finante".



Elena Herisanu afirma ca dezvoltarea POS-urilor (point-of-sale) este un pas foarte important, deoarece datorita acestora casele pot fi legate in retea si de calculator, iar proprietarul stie exact ce a vandut si daca este sau nu furat.



Grigore Popescu, directorul general al ITC si seful comisiei de avizare tehnica, afirma ca ITC s-a ocupat si inainte de Revolutie cu case de marcat, fiind singura institutie din tara cu experienta si care se poate pronunta in acest domeniu.



Pentru avizare, o firma plateste la ITC o taxa de 500 de euro pentru case de marcat si de 1.000 de dolari pentru POS-uri. "Am avut la un moment dat o discutie cu presedintele organismului care avizeaza casele de marcat din Grecia, care mi-a spus ca acolo firma care doreste un aviz plateste echivalentul a 20.000 - 30.000 de dolari, astfel incat nu oricine se aventureaza in acest domeniu".



Pe viitor, Popescu considera ca asa se va intampla si la noi. Deja, afirma acesta, pentru avizarea tehnica nu se mai prezinta deloc firme de apartament, ci firme serioase, deoarece acest domeniu presupune o investitie destul de mare.






1998, perioada rasnitelor



Danubius Exim, firma romaneasca cu capital integral strain, a fost infiintata in octombrie 1994, avand ca principal domeniu de activitate importul din Bulgaria si comercializarea medicamentelor de uz uman. "Ca activitate secundara aveam si casele de marcat. In Bulgaria exista o lege in acest domeniu inca din 1993 si mi-am dat seama ca se va ajunge candva si in Romania la acelasi nivel. In Bulgaria sunt trei fabrici pentru case de marcat. Noi le-am testat si ne-am oprit la Datecs, care in 1998 aveau 30% din piata din Ucraina si livrau si in alte cateva tari europene", explica Nadejda Ganeva, directorul general al firmei.



In 1998 Danubius a semnat cu Datecs un contract de exclusivitate pentru piata romaneasca. "Cand am omologat noi casa care avea memorie fiscala, dar nu era activata si putea fi legata la calculator, pe piata nu erau decat niste case matriciale care mergeau ca niste rasnite. Era cel mai nou produs si chiar daca nu era cunoscut am vandut imediat 250 de case".



Dupa promulgarea OUG 28/1999 ("una dintre cele mai severe si mai complicate tehnic"), compania a obtinut de la ITC primul aviz tehnic cu modelul Datecs MP500 TR, apoi avizul tehnic nr. 5 cu prima casa de marcat de mici dimensiuni MP5000. "In 2000 a inceput introducerea pe piata a POS-urilor, oferind solutii fiscale micilor si marilor intreprinzatori".



In 2001, firma a sistat activitatea de import de medicamente si s-a ocupat numai cu importul si comercializarea de case de marcat fiscale. Investitia minima in aceasta afacere a fost de 500.000 de dolari, iar la ora actuala firma are 20 de avize tehnice. Casele de marcat Datecs costa intre 170 de dolari si 280.000 de dolari, iar la un volum mare de vanzari, preturile scad. "In 1999, plateam in plus niste taxe - taxa vamala, comision, suprataxa vamala. Acum platim doar TVA, iar daca vindem foarte mult, firma din Bulgaria ne micsoreaza preturile".






Sa vina statul sa-i controleze



Firma a inregistrat vanzari foarte mari, de cateva miliarde de lei pe luna in 1999 si pana in vara lui 2000, datorita controalelor sustinute pe care Garda Financiara le-a facut comerciantilor in perioada aceea, dupa cum spune Ganeva. Din cauza unor articole nefavorabile la adresa calitatii produselor firmei, aparute in 2000 in presa, vanzarile au scazut la 800 de milioane de lei pe luna. Interesant e ca acele articole au fost urmate de altele, in alte ziare, care prezentau lucrurile drept o incercare din partea altor importatori de a discredita Danubius pentru simplul fapt ca aceasta aducea in tara aparate mai accesibile ca pret. "Dar chiar si in vremuri rele noi am avut vanzari mereu. Cred ca pana acum am vandut 54.000 de case de marcat".



Danubius Exim are 130 de distribuitori in toata tara, care se asigura si service-ul. Potrivit legii, daca o masina se strica, in 72 de ore trebuie reparata. "Legea noua putea remedia anumite neajunsuri, dar birocratia este cumplita, cele 73 de firme acreditate trebuie ca anual sa depuna certificatul fiscal, cazier judiciar etc. Pentru avizarea de acum, la 30 septembrie a trebuit sa avem aceste documente pentru toate firmele noastre de distributie. Sunt munti de hartii".



Nadejda Ganeva considera ca trebuie luptat mereu cu mentalitatea oamenilor care sunt obisnuiti sa faca totul numai daca sunt constransi. "Tot timpul cu presiune, nimic nu se face de la sine. Statul trebuie sa controleze mult mai sever, pentru ca este in interesul sau. Exista deja si un procent de oameni care sunt constienti ca este spre binele lor, dar este destul de mic comparativ cu ceilalti".



Potrivit unor statistici ale Ministerului de Finante, in Romania necesarul de case de marcat este de 650.000 de aparate, iar Nadejda Ganeva spune ca pana acum s-au vandut in jur de 200.000 de case. "Daca nu se schimba mentalitatea, restul nu se vor vinde nici in cinci ani".



In ceea ce priveste segmentul de aparate fiscale pentru taximetre, Ganeva afirma ca Danubius nu va participa la aceasta competitie, considerand ca prima sansa o vor avea aici producatorii autohtoni.



Danubius Exim are in jur de 20% cota de piata si a realizat in 2002 o cifra de afaceri de 119,3 miliarde de lei. "Anul acesta pe primele opt luni avem 112,5 de miliarde de lei, deci va fi mai bine decat anul trecut. A fost un boom imens in iulie-august. Astept acum ca Garda Financiara sa vina cu controalele".






80% din clienti aleg ce e mai ieftin



Directorul general al firmei Valmed Freemex, Vladimir Dimitrov, a studiat in Romania, iar in 1992 a infiintat aici o firma, care avea ca principal obiect de activitate importul si comercializarea de case de marcat. "Ma ocupam de case de marcat din 1985, de pe vremea cand eram in Bulgaria. In 1992, eram singurul reprezentant din Romania al fabricilor bulgaresti, iar acum sunt unul dintre principalii importatori", explica Dimitrov.



In 1992, cand a fost data prima lege din domeniu, nu erau case de marcat pe piata, iar primul model omologat a fost Elka 82. Din primele zece avize date de ITC in 1992, trei erau Elka, modele aduse de Valmed Freemex.



"Pe atunci majoritatea clientilor erau intreprinderi de stat sau retele de magazine cu cate 20-30 de magazine alimentare. In 1993 au aparut si agenti economici privati, dintre care doar unii si-au cumparat case fiscale".



Dimitrov afirma ca vanzarile au mers foarte bine pana in vara lui 1993, cand a vandut in jur de 30.000 de case. "In martie si aprilie am vandut 4.000 de case, dar din septembrie 1993 vanzarile au inceput sa scada pentru ca nu s-au mai facut controale. Am ajuns sa vindem 50-60 de case pe luna. Vanzarile au scazut si pentru ca au mai aparut pe piata si alte firme, dar nu toate au rezistat".



Casele Elka (sapte modele) costa intre 190 de dolari si 400 de dolari fara TVA, in functie de model. Cele mai cerute sunt Total 02M, care costa 190 de dolari, si Elka Micro, care costa 199 de dolari. "Pe cei mai multi clienti nu-i intereseaza ce calitati are casa, doar sa-si faca treaba cu ea. Aproximativ 80% dintre clienti intreaba doar daca este fiabila si aleg cel mai ieftin produs. Pe unii ii convingem sa aleaga un produs mai bun, dar 60-70% raman la prima alegere".



Sunt si clienti, mai putini insa, care stiu ce sa aleaga, spun clar ce le trebuie, iar firma le recomanda casa potrivita nevoilor lor.






"Nu faci decat sa strangi hartii degeaba"



Dupa intrarea in vigoare a OUG 28/1999, Valmed Freemex SRL a fost printre primele sase firme care au obtinut avizul tehnic si prima care a omologat doua modele. "In 1992, pe piata mai erau doar vreo doua firme, iar problema era cine si cat aduce. Inainte de 1999 erau 60-70 de firme, dar din acestea multe au renuntat la case de marcat, pentru ca este un domeniu specific care necesita multa munca. Acum sunt pe piata in jur de 70 de firme care vand case numai din import. Pretul cat mai mic conteaza foarte mult".



Dimitrov afirma ca legislatia romaneasca este foarte stufoasa. "In Bulgaria nu se avizeaza case de marcat, se face doar o verificare tehnica pentru a vedea daca se incadreaza in norme. Inainte de 1999, la noi era o comisie formata din cate un reprezentant al ITC, al Ministerului Finantelor, al Ministerului Comertului si al Ministerului Industriilor, care se uitau pe actele de la ITC si apoi dadeau acordul. Acum insa stai cel putin o luna, sunt multe documente inutile, nu faci decat sa strangi hartii degeaba".



Valmed Freemex are 90 de distribuitori in toata tara, care asigura si service. In 2000, firma a realizat o cifra de afaceri de 17 miliarde de lei, iar anul trecut o cifra de afaceri de 20 de miliarde de lei. Pe viitor, Dimitrov estimeaza o cerere de piata fara fluctuatii prea mari. "Este posibil totusi sa scada, de aceea ar trebui ca noua HG sa se respecte, iar Garda Financiara sa-si faca datoria".



In ceea ce priveste aparatele fiscale pentru taximetre, Dimitrov afirma ca exista cerere, dar ca birocratia din domeniu ii va descuraja pe multi. "Este posibil sa cada legea respectiva. Oricum, termenul de 1 ianuarie 2003 pentru intrarea in vigoare a obligativitatii de folosire a aparatelor fiscale nu poate fi respectat. Pana acum nu este nici un aparat omologat. Este unul care a trecut de Metrologie, dar mai trebuie sa treaca de ITC, apoi de comisia Ministerului de Finante si pentru asta trebuie sa faca rost de o groaza de documente. Astfel de aparate se produc si in Romania, dar le trebuie imprimante fiscale".






La nevoie, vindem si cantare



Ioan Nemesiu, directorul firmei Gip-Tronic Service, a intrat in acest domeniu in 1991, investind in afacere 65.000 lei, in conditiile in care salariul sau era pe atunci 6.500 de lei. "In 1987, lucrand la IIRUC, am trecut de la laboratorul calculatoare de birou la sectia de case de marcat electronice. Pe vremea aceea Electromures si FEPER incercau sa realizeze case de marcat, dar, concret, in primii ani dupa Revolutie, primele case de marcat electronice functionau doar in incinta Hotelului Intercontinental, care de fapt a fost si primul nostru client", afirma Nemesiu.



"Cel mai bine se vand casele ieftine, deoarece cumparatorii, fie din cauza resurselor insuficiente, fie din cauza instabilitatii afacerii lor, nu isi pot permite altceva. Clientii nostri sunt supermarketuri, notariate, dar si magazine mici de bloc", spune directorul Gip-Tronic. O casa de marcat electronica fiscala costa intre 190 de dolari si 420 de dolari (preturi fara TVA). Activa (portabila) costa 6,05 milioane de lei; Elite Micro LTM costa 190 de dolari; Activa Max (pentru notariate) - 215 dolari; Optimus 1000 - 260 de dolari; iar Sapel Shop (pentru supermarketuri) costa 420 de dolari.



Firma lui Nemesiu prefera deocamdata expectativa in privinta intrarii pe piata aparatelor fiscale de taximetre. Pentru astfel de aparate exista cerere, dar, afirma directorul Gip-Tronic, numarul de modele va fi la inceput mic. "Asteptam sa apara primele aparate pentru a vedea ce se va intampla. Dupa parerea mea, termenul de 1 ianuarie 2003 pentru aplicarea Legii taximetriei in aceasta privinta va fi prelungit".



Vanzarile de case fiscale sunt fluctuante si, potrivit lui Nemesiu, contractele de service se incaseaza cu greutate. De aceea, numai din afacerea cu case de marcat nu poate sustine singura afacerea. "Unii clienti dispar, altii apar. Profitul este si el fluctuant si asta din cauza pietei. Anul acesta am importat si omologat propriile noastre case fiscale. In afara de case distribuim si cantare electronice, masini de numarat bani, facem programe soft". diana.sava@zf.ro

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania