Afaceri de la zero

UE da 10.000 de euro pentru elaborarea de planuri de afaceri, studii de fezabilitate sau studii asupra protectiei proprietatii intelectuale

14.04.2008, 19:51 Autor: Adriana Rosoga

Intreprinderile mici si mijlocii pot accesa incepand cu 19 mai fonduri nerambursabile de pana la 10.000 de euro, in cadrul operatiunii "Sprijin pentru consultanta acordat intreprinderilor mici si mijlocii", in limita unui buget de 6,34 milioane

Operatiunea "Sprijin pentru consultanta acordat intreprinderilor mici si mijlocii", din cadrul Programului operational sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, axa prioritara 1, are alocat pentru perioada 2007-2013 un buget de 60 de milioane de euro, din care 49,64 milioane euro reprezinta fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala si 10,35 milioane euro reprezinta fonduri de la bugetul national. Pentru acest apel de proiecte, bugetul alocat este de 6,34 milioane euro, adica pot primi finantare circa 640 de proiecte.
Pentru proiectele prin care se solicita sprijin financiar nerambursabil pentru serviciile de consultanta se aplica procedura apelului de proiecte cu depunere continua care se lanseaza oficial la data de 31 aprilie si consta in primirea cererilor de finantare, pana la epuizarea bugetului stabilit pentru apelul respectiv. Cererile de finantare se pot depune incepand cu 19 mai, ora noua.
Pentru a obtine fonduri nerambursabile, o IMM trebuie sa depuna o cerere de finantare la oricare dintre Oficiile Teritoriale pentru IMM si Cooperatie, care intra sub autoritatea Ministerului pentru IMM sau la sediul Organismului Intermediar pentru POS CCE din str. Poterasi nr.11, sector 4 Bucuresti. Depunerea cererii de finantare este precedata de inregistrarea on-line a solicitantilor, care functioneaza in zilele de luni-vineri, intre orele 9.00 si 15.00. Cererea de finantare este un formular tip disponibil in format electronic la adresa mimmc.ro.
De ajutorul financiar nerambursabil beneficiaza intreprinderile mici care au intre 10 si 49 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pana la 10 milioane de euro si intreprinderi mijlocii care au intre 50 si 249 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 mil. euro, echivalent in lei, sau detin active totale care nu depasesc echivalentul in lei a 43 milioane euro la cursul euro din data de 31 decembrie 2007.
Pentru a fi considerata eligibila pentru cofinantare, o cheltuiala trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe criterii: trebuie sa fie efectiv platita intre data semnarii contractului de finantare si termenul prevazut in cadrul acestuia, dar nu mai tarziu de 31 iulie 2015. De asemenea, este necesar sa fie insotita de documente in original: facturi, ordine de plata, extrase de cont, chitante sau alte documente contabile cu valoare probatorie.
Cheltuielile considerate eligibile in cadrul operatiunii sunt reprezentate de achizitionarea de servicii de consultanta externa, din afara firmei solicitante, pentru elaborarea de strategii pentru solutii inovative si crearea de noi produse si/sau servicii si tehnologii, elaborarea de planuri de afaceri, studii de prefezabilitate si/sau fezabilitate pentru implementarea de tehnologii competitive, precum si pentru crearea de produse competitive, elaborarea de studii si strategii de management, marketing si/sau analize financiare pentru implementarea unui anumit proiect.
De asemenea sunt finantate elaborarea de strategii de mediatizare si planuri de promovare pentru un anumit proiect, realizarea de strategii si planuri de dezvoltare si stimulare a resurselor umane in vederea extinderii afacerii sau implementarii unui anumit proiect, elaborarea de studii asupra protectiei proprietatii intelectuale, elaborarea de studii comparative pentru utilizarea unor instrumente si solutii informatice sau pentru un domeniu precizat si elaborarea de studii de evaluare si diagnostic pentru transferul afacerii.
Conditia pentru a fi considerata cheltuiala eligibila este ca serviciul de consultanta respectiv sa nu se constituie intr-o activitate continua sau periodica si sa nu fie legat de cheltuieli curente de functionare a activitatii solicitantului.
Cheltuieli care nu sunt considerate eligibile sunt taxa pe valoarea adaugata, dobanda si alte comisioane aferente creditelor, cheltuieli colaterale care intervin intr-un contract de leasing, amenzi, penalitati, cheltuieli de judecata.
Nu sunt finantate cererile solicitantilor care isi desfasoara activitatea in sectoarele pescuit si acvacultura, productia primara a produselor agricole, procesarea si comercializarea produselor agricole sau sectorul carbonifer. In cazul operatiunii "Sprijin pentru consultanta acordat IMM-urilor", contributia proprie este de minimum 30% din valoarea cheltuielilor eligibile. Cheltuielile neeligibile, precum si cheltuielile conexe ce vor aparea in timpul implementarii proiectului vor fi suportate de catre solicitant, dar nu vor fi luate in calcul la determinarea contributiei proprii a solicitantului.
Contributia in natura, care se refera la proprietati imobiliare, terenuri, fonduri fixe, materii prime, nu este considerata contributie proprie a solicitantului si nu este eligibila.
Un IMM poate solicita in cadrul acestei operatiuni fonduri nerambursabile ce nu pot depasi 10.000 de euro echivalent in lei, calculat la cursul BNR de la data semnarii contractului de finantare. Ca sa fie considerat eligibil, solicitantul trebuie sa nu se afle in stare de insolventa, stare de faliment sau lichidare si sa aiba indeplinite obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si a contributiilor de asigurari sociale.
De asemenea, nu este declarat intr-o situatie grava de incalcare contractuala pentru neindeplinirea obligatiilor provenind dintr-o procedura de achizitii sau dintr-o alta finantare din fondurile Comisiei Europene si nu a fost subiectul unui ordin de recuperare a unui ajutor de stat ca urmare a unei decizii a Consiliului Concurentei sau a Comisiei Europene si acest ordin nu a fost deja executat. In evaluarea si selectia proiectelor se va tine cont de relevanta proiectului pentru dezvoltarea activitatilor IMM, de calitatea, maturitatea proiectului si capacitatea beneficiarului de implementare a proiectului si sustenabilitatea acestuia.
Evaluarea va tine de asemenea cont de corelarea intre activitatile propuse, resursele necesare si scopul proiectului.
Resursele umane si financiare trebuie sa fie estimate si repartizate adecvat pe activitati si se va tine cont de capacitatea managerului de proiect si a echipei de a implementa proiectul. Evaluarea se va face si in functie de CV-urile echipei de management, care trebuie sa fie atasate la cererea de finantare.
Beneficiarul are obligatia de a mentine investitia obtinuta pe o perioada de minim trei ani, precum si toate obligatiile asumate prin contractul de finantare.


Cheltuieli eligibile

Elaborarea de strategii pentru solutii inovatoare si crearea de noi produse

Elaborarea de planuri de afaceri, studii de prefezabilitate si/sau fezabilitate

Elaborarea de studii si strategii de management, marketing si/sau analize financiare pentru un anumit proiect

Elaborarea de studii asupra protectiei proprietatii intelectuale

Elaborarea de studii comparative pentru utilizarea unor instrumente si solutii informatice
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania