Afaceri de la zero

Tango si salsa in loc de fitness si aerobic

10.01.2003, 00:00 Autor: Raluca Badea

Mai intai s-a descoperit ca ciocolata nu afecteaza nici sanatatea nici proportiile fizice. Apoi specialistii au decretat ca vinul rosu este chiar indicat. Cand nimeni nu se mai astepta la o alta veste buna, iata ca abdomenele sculptate si exercitiile fizice furate parca dintr-un manual de instructaj al Legiunii Straine nu mai sunt la moda.
Dansul si yoga sunt ultima noutate, in vreme ce flotarile, exercitiile de kickboxing, ridicarea greutatilor, scrima pe patine cu rotile si alte asemenea metode de tortura au fost abandonate cu desavarsire de majoritatea abonatilor la salile de gimnastica.

Rumba pentru forma fizica
Conform ultimelor "studii" in domeniu, puteti pastra sau obtine o forma fizica de invidiat prin intermediul dansului (ce-i drept mai degraba dans sportiv decat clasicul vals).
"Oamenii s-au saturat de exercitiile fortate si oarecum militaresti", spune Alberto Perlman, creatorul unei casete video cu exercitii in ritmuri latino-americane, care se numeste Zumba si care zboara din rafturi la ora actuala in Occident. "Avand in vedere cantitatea uriasa de stres profesional, oamenii doresc sa se mentina in forma fara sa treaca prin chinuri epuizante", spune Perlman. Pe caseta video se regasesc zece stiluri de dansuri latino-americane, de la merengue la salsa, ce-i drept in ritmuri mai alerte si cu miscari ceva mai atletice.

Yoga pe bicicleta
Dupa ce binefacerile sedintelor de meditatie au fost trambitate in stanga si in dreapta de vedete precum Madonna, se pare ca si in acest caz au intervenit cateva schimbari, provocate de data aceasta de monotonie. "Daca mai salutam inca o data soarele in timpul sedintelor yoga, cred ca o luam razna din cauza plictiselii", spune un yoghin amator, proprietarul unei companii de pe Wall Street. La cererea pietei, "sortimentul" principal de yoga a fost imbogatit cu noi variante:  yogacicleta (yoga pe bicicleta) sau yoga albastra (yoga combinata cu sesiuni de inot in piscina).
Dansul ca metoda de mentinere in forma a inceput sa castige teren si in Romania, unde totusi exercitiile de fitness si aerobic raman inca foarte populare. Asadar, daca va surade ideea unor seri de dansuri latino-americane pentru a va spori tonusul, nu mai e nevoie sa mergeti pana in America de Sud si nici sa dansati in fata televizorului.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania