Afaceri de la zero

Oamenii de afaceri nu se mai simt in siguranta

19.07.2000, 00:00 Autor: Alexandru Dida


In ultima vreme, numarul de jafuri si talharii, spalare de bani, taxa de protectie, atacuri cu mana armata, incheiate, uneori, cu crime abominabile, a crescut in mod ingrijorator. Aflati in toate aceste cazuri in afara legii, agresorii par sa nu se sinchiseasca de existenta legilor. Lipsa de reactie ferma din partea celor abilitati sa raspunda de linistea si securitatea cetateanului roman, a facut in urma cu doua nopti o noua victima. Una de calibru, numita Nicolae Badea, actionarul firmelor Computerland, Pizza Hut, Unitech si Hotel Dorobanti si presedintele Consiliului de administratie al clubului FC Dinamo. Acest atentat la siguranta unui prosper om de afaceri i-a facut pe unii dintre presedintii de cluburi sau pe cei implicati in activitatea fotbalistica interna, la randul lor binecunoscuti in lumea businessului, sa ia atitudine



Viorel Paunescu: Agresiune in zona rezidentiala!

Presedintele Consiliului de administratie a clubului FC Steaua, patronul unui cunoscut lant hotelier din Capitala, s-a aratat extrem de mahnit de intamplare. "De cand sunt eu in Bucuresti, din 1952, nu am mai intalnit un caz de jaf in plin centrul Capitalei, intr-o zona rezidentiala. Nu pot sa cred ca la ora 23,00, intr-un loc loc luminat, sa nu se fi aflat picior de politist. Nu se poate ca o capitala europeana sa nu poata fi tinuta sub control si sa ramana la cheremul hotilor si talharilor. In toata lumea sunt patrule si echipaje care au grija de securitatea cetateanului. Personal nu cred ca persoana lui Nicu Badea, care imi este bun prieten, a fost principalul mobil, ci luxosul lui Mercedes S 500. Nu este prima oara cand i se fura o masina scumpa. L-au prins singur in masina si l-au atacat. Un fapt similar s-a intamplat cu un an in urma cu soferul lui Gigi Netoiu, la Piata Aviatorilor. In ceea ce ma priveste, eu am sofer si, la cat calatoresc, nu este necesar sa-mi iau bodyguard si pistol".



George Copos: Sunt curat si nu ma tem!

Destul de scump la vorba, principalul actionar al clubului UFC Rapid si al grupului Ana si-a exprimat urmatoarea parere: "Eu nu am bodyguard si nici nu ma gandesc sa-mi iau unul pentru ca nu sunt o persoana care ar putea sa pateasca ceva. Eu am facut numai bine oamenilor pentru ca asa m-a invatat tatal meu sa fac. Nu ma simt amenintat".



Gheorghe atefan: Voi lua pistolul cu mine

Unul dintre cei mai potenti oameni din fotbalul romanesc, Gheorghe atefan, presedintele clubului Ceahlaul Piatra-Neamt s-a aratat ingrijorat de atacurile indreptate impotriva oamenilor de afaceri, mai ales ca Nicolae Badea era un om care investeste, ca si el, in fotbal. "Este o chestie regretabila si organele abilitate trebuie sa faca lumina cat mai degraba. Consider acest jaf drept un atac la adresa oamenilor de afaceri romani. Eu personal nu am bodyguard pentru ca am avut grija ca soferul angajat sa fie un fost politist. Am insa pistol, pe care il tin acasa. Cred ca din acest moment am sa-l port in permanenta cu mine".



Giovanni Becali: Daca au curaj, sa vina la mine!

Foarte direct si stapan pe sine s-a aratat binecunoscutul impresar FIFA si unul dintre patronii firmei International Sport Management (ISM), care ne-a declarat urmatoarele: "Agresiunea asupra domnului Badea nu o consider un atentat la adresa oamenilor de afaceri romani. Avem de a face mai degraba cu un caz de talharie, o chestiune privata apartinand hotilor care misuna nestingheriti prin tara. El trebuie rezolvat de organele competente. Personal, recomand celor care simt ca au nevoie, sa-si ia un bodyguard. Mie personal nu-mi trebuie. Eu sunt propriul meu bodyguard si sofer. In masina prevazuta cu sistem de alarma, am si pusca si pistol. Cine doreste sa ma atace, este invitat sa pofteasca!"



VIP-urile nu stiu sa se apere

Opinia lui Bogdan Oprea, oficial al firmei Barguard este ca "VIP-urile nu se apara in nici un fel, nu cheltuie mai nimic in acest sens. In Romania se cheltuie foarte putini bani pentru protejarea VIP-urilor, pentru ca acestia nu sunt constineti de lucrurile care se pot intampla. Romanii trebuie sa se friga cu ciorba pentru a sufla si in iaurt. Nu anticipez o crestere a cererii de astfel de servicii de protectie, eventual unu la mie, pentru ca oamenii nu cred ca lor li se poate intampla ceva.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania