O poveste cu un ginere

Fostul presedinte american George Bush, tatal actualului Bush de la Casa Alba, a venit saptamana trecuta la Kiev, intr-o vizita particulara de doua zile. A conferentiat in fata studentilor, s-a intalnit cu presedintele Kucima si a laudat decizia Ucrainei de a nu-si retrage trupele din Irak. Cand Viktor Pinciuk, omul de afaceri ucrainean care il invitase pe Bush si care platise costul vizitei, l-a intrebat daca "in actuala conjunctura" ar fi oportuna o intalnire intre Kucima si presedintele american, Bush tatal a raspuns evaziv ca el nu mai are nici o influenta asupra fiului sau, spre deosebire de sotia lui, Barbara, "care il mustruluieste pe presedinte ca pe un copil de 15 ani".

Presa ucraineana s-a amuzat atunci, sfatuindu-l pe Viktor Pinciuk ca data viitoare s-o invite pe Barbara Bush la Kiev daca vrea sa mijloceasca o intalnire intre seful executivului american si Leonid Kucima. O afacere de familie, au glumit ziaristii: tatal si fiul Bush, socrul Kucima si ginerele Pinciuk. Caci acesta din urma este al doilea sot al fiicei presedintelui, o blonda pe nume Olena. Ea e directoare de marketing la firma de telefonie mobila Kievstar si initiatoarea unei fundatii caritabile pentru copiii bolnavi de SIDA. El e al doilea intre cei mai bogati ucraineni, cu o avere estimata de revista Wprost la 1,5 miliarde de dolari, proprietar al unuia din cele mai mari holdinguri industriale din tara si al mai multor posturi de televiziune si ziare.

Omul si-a asumat in ultimele luni o misiune destul de grea, sustin unii comentatori: aceea de a recuceri bunavointa Americii fata de socrul lui. Desi Ucraina s-a straduit pana acum sa joace dupa regulile Washingtonului, trimitand trupe in Irak si mentinandu-le acolo in ciuda unei opozitii substantiale din interiorul si din afara clasei politice, Kucima n-a izbutit pana acum sa se intalneasca in persoana cu seful de la Casa Alba, din cauza unui scandal de acum doi legat de presupusa vanzare catre regimul lui Saddam Hussein a unor radare de mare performanta, dar mai ales din cauza imaginii lui Kucima de lider nedemocrat, represor al libertatii presei si opozant al reformelor. Or, in perspectiva alegerilor prezidentiale programate pentru sfarsitul lunii octombrie, asigurarea unei relatii bune cu Occidentul si cu administratia americana este esentiala pentru echipa liderului de la Kiev. Chiar daca Leonid Kucima inca sustine ca nu va mai candida pentru inca un mandat, cel pe care il va desemna ca "urmas" politic, fie el premierul Viktor Ianukovici sau altul, ar avea parte astfel daca nu de sustinerea Washingtonului - rezervata de mult opozitiei de centru-dreapta conduse de Viktor Iuscenko - macar de mai putine bete in roate cu ocazia scrutinului din toamna.

Este deja destul de raspandita in Ucraina opinia, exprimata de ambasadorul rus Viktor Cernomardin, ca partea americana se amesteca in politica interna a Ucrainei cam mult, iritand Moscova. In ultimele luni, vizitele oficialilor americani s-au inmultit simtitor: au sosit la Kiev, pe rand, fostul secretar de stat Madeleine Albright, adjunctul secretarului de stat Richard Armitage, fostul consilier de securitate nationala Zbigniew Brzezinski si finantistul filantrop George Soros. Ultimii doi, ca si George Bush Sr., au venit la invitatia si pe cheltuiala lui Viktor Pinciuk. Ginerele prezidential si-a pus la bataie cele mai pretioase active spre a iesi in evidenta pe scena internationala drept baiat bun si merituos: la inceputul anului s-a dus impreuna cu Olena la o intalnire cu secretarul general al ONU, Kofi Annan, ca sa lanseze "prima campanie media globala impotriva HIV/SIDA", pentru care a promis sprijinul companiei sale de televiziune, ICTV.

In aprilie, cand a venit Soros, al carui program de finantare pentru organizatiile societatii civile din Ucraina in 2004 se ridica la 5 milioane de dolari, Pinciuk a obtinut sprijinul acestuia pentru lansarea unei fundatii caritabile care sa ofere consiliere juridica gratuita. Din pacate, vizita n-a iesit asa de bine cum se asteptau cei doi: in cateva randuri, Soros a fost huiduit, s-a aruncat in el cu maioneza si oua si i s-a dat sa inteleaga ca n-are cum sa apara la anumite posturi de televiziune proguvernamentale, ceea ce l-a infuriat asa de tare, incat nici n-a mai apreciat cum se cuvine primirea frumoasa care i s-a facut la ICTV. In ceea ce il priveste pe Pinciuk, acesta s-a ales numai cu critici din partea ziaristilor, pentru faptul ca incearca sa-si imbunatateasca imaginea pe seama asocierii cu numele lui Soros.

Unii comentatori si-au dat seama insa abia cu aceasta ocazie ca de fapt scopul lui Pinciuk nu e sa-l sustina in fata americanilor pe socrul sau, ci sa se prezinte pe sine ca un adevarat liberal si democrat tocmai prin contrast cu Kucima. In cursul vizitei lui Soros, Pinciuk si oamenii lui au nesocotit ordinele primite de la presedintie de a limita libertatea de miscare a filantropului si sugestiile de idei pentru eventualele discursuri ale acestuia. N-a fost decat un episod din constructia atenta a unei imagini luminoase pentru Pinciuk, dar instructiv pentru oricine e dispus sa judece scena politica ucraineana in alb si negru, dupa principiul ca Leonid Kucima si ai lui tin cu Rusia, iar opozitia de dreapta cu americanii. Nu e vorba decat de interese de business: Pinciuk vrea sa-si asigure acum afacerile pentru cazul (cel mai probabil) ca la toamna se va schimba regimul politic, iar eventualii oameni din opozitie ajunsi la putere sa nu-l traga la raspundere pentru vreo tranzactie din trecut.

Prin 1999, niste deputati din opozitie inaintasera deja o interpelare in care il acuzau pe Pinciuk ca a transferat in conturi personale din strainatate, sustragandu-le actiunii fiscului, cateva zeci de milioane de dolari rezultate din tranzactiile de export-import ale grupului sau industrial Interpipe, cel mai mare producator ucrainean de tevi si laminate de otel. Mai lipsea putin sa-l acuze ca e de aceeasi teapa cu mafia ruseasca, avand in vedere ca respectivele conturi fusesera deschise la Bank of New York, aceeasi prin care au spalat bani mafiotii rusi. Procuratura a anuntat atunci ca a deschis o investigatie a cazului, dar ulterior nu s-a mai intamplat nimic.

Viktor Pinciuk a figurat pe mai departe ca "omul rusilor", angajandu-l chiar ca sef al Interpipe pe Evgheni Bernstam, fost bancher al conglomeratului rusesc Alfa, al magnatului Mihail Fridman. In 2001, pe cand inca mai era prim-ministru liberalul Viktor Iuscenko (demis intre timp de Kucima, cu largul concurs al "oligarhilor" ucraineni, inclusiv al lui Pinciuk), ginerele cot la cot cu socrul au obtinut, peste capul premierului, ca uzina de aluminiu de la Zaporoje sa fie vanduta companiei rusesti Avtovaz, pentru 96 de milioane de dolari, desi un consortiu autohton oferise 101 milioane.

In realitate insa, si atunci, Pinciuk nu-si urmarea decat interesele de afaceri: oferta autohtona pentru uzina de la Zaporoje apartinuse unui grup industrial rival, asadar trebuia combatuta cu orice pret. Animozitatile intre grupurile de afaceri din Ucraina, organizate pe regiuni, sunt deosebit de puternice; numai pentru simplificare, sa spunem ca rivalitatea fundamentala este cea dintre asa-numitul "clan Donetk", organizat in jurul industriei miniere si metalurgice din bazinul Donbas si reprezentat de Rinat Ahmetov - cel mai bogat om din tara si patronul clubului de fotbal Sahtior Donetk - si de premierul Viktor Ianukovici, respectiv "clanul Dnepropetrovsk", cu activitati in siderurgie, banci, comert cu gaze si telefonie mobila si reprezentat de Viktor Pinciuk si de guvernatorul bancii centrale, Serhii Tihipko. Bineinteles ca in practic nu sunt rare situatiile cand membri ai celor doua clanuri colaboreaza acolo unde interesele comune de afaceri o justifica.

In afara de aceasta polarizare mai exista una, tot de ordin economic: cea dintre "vechii oligarhi", obisnuiti cu capitalismul gangsteresc, de genul celui din Rusia primilor ani dupa 1990, si "noii oligarhi", adepti ai liberalismului modern in economie si aspirand spre onorabilitate. Anul trecut, de exemplu, Pinciuk a facut lobby pe langa presedintele si socrul Kucima pentru planurile de afaceri in Ucraina ale Sistemului Energetic Unificat (EES) din Rusia, condus de Anatoli Ciubais. Rusii au cumparat in decembrie pachetele majoritare de actiuni la 10 din cele 27 de companii regionale de electricitate din Ucraina. Nu inseamna insa ca Pinciuk "a tinut cu rusii" aici pentru ca erau rusi, ci pentru ca vedea in preluarea companiilor respective de catre EES o eliberare a lor de sub controlul unor oligarhi de moda veche - in cazul de fata, Viktor Medvedciuk, sef al administratiei prezidentiale, un tip care foarte probabil si-a dosit deoparte in strainatate mult mai multi bani decat a fost acuzat Pinciuk in 1999 ca a scos din tara.

La ora actuala, Viktor Pinciuk este cel mai clar exemplu de evolutie a oligarhului ucrainean spre un statut de intreprinzator care lucreaza dupa standarde occidentale si din prisosul de bani finanteaza actiuni filantropice. Cu pregatire de inginer metalurgist, ajuns om bogat "inca de pe vremea sovietelor", cum el insusi marturiseste, Pinciuk a acumulat proprietati industriale in acelasi mod ca toti oligarhii din spatiul fost sovietic: prin cumpararea lor de la stat pe rand, la preturi mici, cu sprijinul unor prieteni politici importanti. Intr-un interviu publicat luna trecuta, patronul Interpipe recunoaste ca modul cum s-a imbogatit nu e fara pata: "Acum 13 ani exista doar proprietatea de stat. Acum aproape toata s-a privatizat. Sute de mii de oameni au ajuns capitalisti aproape peste noapte... Cum credeti ca acest proces s-ar fi putut intampla fara greseli?". Dezminte insa categoric ca l-ar favoriza cumva faptul ca e ginerele presedintelui (si intr-o masura are dreptate, judecand dupa luptele dintre diversele factiuni pretendente la bunavointa lui Kucima, lupte unde nu intotdeauna el a castigat), afirmand chiar ca il deranjeaza publicitatea excesiva creata in jurul lui si al familiei sale din cauza inrudirii cu seful statului.

Luna viitoare se va vedea nu numai in ce masura calitatea de ginere conteaza sau nu pentru succesul afacerilor lui, dar si in ce masura oligarhia noua din Ucraina va fi ajuns suficient de puternica incat sa-si protejeze interesele in fata concurentilor rusi. E vorba de licitatia pentru privatizarea Krivorojstal, cel mai mare combinat siderurgic din tara, unde pretul de pornire pentru 93,02% din actiuni a fost fixat la 714 milioane de dolari. Concureaza compania siderurgica ruseasca Severstal, in consortiu cu grupul european Arcelor, concernul indian Tata Steel si Investment and Metallurgical Union (IMU), un consortiu creat de firmele lui Rinat Ahmetov si Viktor Pinciuk (inca o dovada ca dusmaniile de clan sunt mai putin importante decat aliantele de business).

Analistii anticipeaza ca IMU va castiga, nu datorita pretului oferit (ambii ofertanti straini au anuntat ca pun in joc cate un miliard de dolari), ci datorita unei conditii speciale din caietul de sarcini, care prevede ca "participantii trebuie sa fi fost implicati pana acum in productia a cel putin un milion de tone de cocs in Ucraina pe o perioada de trei ani". Prin urmare, singura sansa a strainilor e sa-si gaseasca un partener ucrainean care sa intre in consortiu cu ei. Cum participatia lui Pinciuk la IMU e mult mai mica decat cea a lui Ahmetov, analistii considera ca e mult mai probabil ca rusii sa incerce sa-l coopteze pe el, mizand pe faptul ca o combinatie unde intra si o firma de talia Arcelor, cel mai mare producator de otel din Europa, ar fi mai atractiva pentru "cel mai liberal oligarh", mai ales dupa alegerile pe care le va pierde socrul sau. Asa sa fie? Deznodamantul o sa-l aflam la 9 iunie, data licitatiei.
crenguta.nicolae@zf.ro