Nu e Chelsea, dar se descurca in cupele europene

La inceputul acestei luni, saptamanalul polonez Wprost a publicat un top al celor mai bogati 50 de oameni din Europa Centrala si de Est.
Cei mai numerosi bogatasi de pe lista polonezilor sunt, cum era si de asteptat, rusii, care au 31 de reprezentanti in top: primele locuri le apartin lui Mihail Hodorkovski (8,3 miliarde de dolari), Roman Abramovici (7,5 miliarde) si Mihail Fridman (6,7 miliarde). Al patrulea in clasament este un polonez, Jan Kulchik, cu 3,3 miliarde, iar al cincilea este un ucrainean, Rinat Ahmetov, cu 1,9 miliarde. Nu e prima oara cand numele ucraineanului apare intr-un clasament al averilor: revista britanica EuroBusiness a socotit, in ianuarie 2003, 188 de multimilionari europeni, intre care doi ucraineni: Rinat Ahmetov, cu 1,7 miliarde de dolari, si Viktor Pinciuk, cu 1,3 miliarde.
La prima vedere, cifrele de mai sus nu mira pe nimeni. In fond, Ucraina a fost un vecin important al Rusiei in fosta URSS si ar fi logic ca tranzitia la capitalism, cu productie obligatorie de cateva zeci de oligarhi pe cap de locuitor, sa se fi petrecut si acolo la fel. Nu e microbist care se respecta sa nu vorbeasca despre cat de bogat e Hrihori Surkis, patronul celui mai celebru club de fotbal din tara, Dinamo Kiev. Ceva mai tarziu, in ultimii ani, microbistul a inceput sa afle si de rivalul lui Surkis - Rinat Ahmetov, patronul celuilalt mare club de fotbal ucrainean, Sahtior ("Minerul") Donetk.Ba chiar, judecand dupa articole din presa occidentala - si nu numai sportiva - acest Ahmetov are toate caracteristicile unui magnat al sportului, decis sa-si integreze clubul in elita fotbalului european. #leadend#Acum trei ani, Financial Times il descria pe Ahmetov drept "un tanar cu o claie de par blond, cu o aplecare spre afacerile cu proprietati imobiliare asemanatoare cu a lui Donald Trump, proprietar al unui imperiu siderurgic care aminteste de Andrew Carnegie si cu o colectie de gadgeturi electronice demna de Dr. No, un personaj din filmele cu James Bond".Ziaristului de la Financial Times ii placuse incapatanarea lui Ahmetov de a crede ca fotbalistii lui se pot masura de la egal la egal cu mult mai instaritii lor adversari europeni: la vremea aceea, sumele pentru transferul de jucatori erau de 20-50 milioane de dolari in cazul Barcelonei sau al Milanului, in timp ce achizitia cea mai costisitoare a Sahtior, club cu un buget de 4 milioane de dolari, fusese nigerianul Julius Agahawa, pentru care platise 7 milioane de dolari in 2000. Ba, mai mult, Ahmetov promitea atunci ca va construi la Donetk si un hotel de cinci stele, ca sa-i poata gazdui pe adversarii Sahtior in marile confruntari viitoare.Incercarea de a vedea insa lucrurile mai indeaproape are darul de a risipi cu totul aerul de inocenta postcomunista care ii invaluie atat de des pe noii imbogatiti ai spatiului fost sovietic. Cu doar cativa ani in urma, in 1995, pe stadionul echipei din Donetk avusese loc un asasinat nu numai in plina zi, dar chiar in plin meci: patronul de atunci al Sahtior, Ahat Braghin, unul din cei mai importanti oameni de afaceri din regiune, fusese impuscat impreuna cu cele sase garzi de corp ale sale, de catre asasini a caror identitate n-avea sa fie cunoscuta niciodata. Protejatul lui Braghin si ucenicul sau in afaceri, Rinat Leonidovici Ahmetov, pe atunci in varsta de 29 de ani, i-a luat imediat locul, nu numai ca patron al clubului de fotbal, ci si in toate celelalte firme pe care le controla mentorul sau in provincia Donetk. Toate articolele care descriu acest eveniment vorbesc despre preluarea afacerilor de catre Ahmetov cu tot firescul, ca si cand ar fi vorba de o mostenire de familie oarecare. Dar notiunea de transmitere a afacerilor dupa principiul familiei, sau mai bine zis al clanului, e esentiala pentru a pricepe macar in parte soiul de increngatura care in Ucraina joaca rol in egala masura de putere politica si de oligarhie economica. Moartea lui Braghin nu a fost singura din acel an: tot asasinat a murit si Evhen Scerban, parlamentar si patron al unei importante firme de comert cu gaze si carbune din Donetk. Presa a reusit sa demonstreze ulterior ca asasinatele au fost initiate de fostul premier Pavlo Lazarenko, care dorea sa impuna in provincia Donetk interesele companiei sale, Sistemul Energetic Unificat din Ucraina (UESU), in dauna retelelor locale de comert cu gaze.Atunci a fost probabil prima oara cand a inceput sa se vorbeasca deschis despre conflictul dintre "clanul Donetk" si "clanul Dnepropetrovsk", ca doua nuclee de putere regionale, cu interese economice si cu relatii la varful puterii centrale de la Kiev. Lazarenko, ca reprezentant al clanului Dnepropetrovsk, a reusit tot atunci sa determine inlocuirea din functia de guvernator al provinciei Donetk a lui Volodimir Scerban, un tip fara legatura de rudenie cu Scerban cel ucis, insa ale carui afaceri in zona Donetk il situau, impreuna cu acela, in randul liderilor clanului Donetk.Disparitia celor doi Scerban si a lui Braghin au facut, prin urmare, ca noul sef al clanului Donetk sa devina Rinat Ahmetov, discipolul lui Braghin. Totusi, ce il pregatise pe Ahmetov pentru o astfel de succesiune? Fiu de miner din Donetk, absolvent al Facultatii de Economie a universitatii de stat din oras, tatar de origine si musulman de religie, Rinat a avut o singura calitate: a simtit mereu de unde si incotro bate vantul si pe langa cine trebuie sa stea ca sa reuseasca. Norocul de a-l fi cunoscut pe Braghin inca din copilarie, prin amicitii de familie, l-a fructificat in 1995, cand tanarul a infiintat o banca, Dongorbank, care avea sa ajunga una din cele mai profitabile din Ucraina, gratie genului de clientela servit: companii metalurgice, de extractie a carbunelui si din industria alimentara. In 2000, banca avea un capital de baza de 15 milioane de dolari, ceea ce pentru situatia din Ucraina era, vorba unuia din directorii bancii, "respectabil".Pana aici, totul seamana cu ceea ce se petrecea pe atunci in Rusia: viitorii oligarhi erau pe atunci tineri intreprinzatori si fondau cu totii mici banci prin care izbuteau sa canalizeze banii statului, spre a cumpara apoi cu ei intreprinderi de stat din industriile cele mai profitabile - petrol, gaze, metalurgie. In Ucraina insa evolutia a fost destul de diferita, pentru ca nici minele de carbune, nici otelariile de stat nu-i tentau sa le cumpere pe cei ce aveau bani la inceputul anilor ’90. Mai mult, intreprinzatorii privati ai acelor ani, intre care si Ahmetov, au constatat ca mult mai bine castiga daca nu cumpara intreprinderi de la stat, ci daca doar beneficiaza de generozitatea in materie de subventii a autoritatilor de la Kiev. Ei s-au marginit sa incheie eventual contracte de management pentru anumite mine sau sa-si infiinteze companii de comert, care cumparau ieftin carbunele subventionat de la mine si il vindeau scump otelariilor (daca era cocsificabil) sau centralelor electrice (daca era carbune energetic); in acest fel, pretul final al produselor metalurgice era falsificat, iar intermediarii erau singurii care castigau. Aceasta a fost, mai tarziu, explicatia pentru care Ucraina a fost acuzata de atatea ori de dumping pe piata internationala a otelului.La fel au stat lucrurile si cu noile banci, intre care Dongorbass. "Noi finantam intreprinderile din industria de carbune, desi nu direct, ci sub garantia companiilor care cumparau carbune - fiindca intreprinderile producatoare de carbune nu erau intr-o situatie financiara stabila si nu era sigur ca vor putea achita creditul. Daca le-am fi acordat finantare neavand o garantie solida din partea companiilor cumparatoare, am fi facut pierderi", explica in 2000 un director al Dongorbass, intr-un interviu dat presei din Donetk.La aceste moduri de a obtine cu usurinta bani dintr-o industrie de stat nerestructurata se adauga faptul ca, de multe ori, intreprinzatorii de genul lui Ahmetov au "umflat" destul de mult cifra pierderilor unei mine sau ale alteia, pentru a obtine subventii mai mari de la buget. In plus, Kievul, mai ales in perioadele cand la putere au fost apropiati ai clanului Donetk, a fost inclinat sa acorde zonelor cu concentratie mare de industrie grea, cum e bazinul Donbass, facilitati fiscale cu totul de neconceput pentru alta tara postcomunista, ba chiar la un moment dat a instituit regimul de zona economica libera pentru provincia Donetk.

Are si el omul lui la Kiev
Totusi, evolutia naturala a lucrurilor a dus, si in cazul Ucrainei, la formarea unor grupuri financiar-industriale (FIG-uri), ca si in Rusia, bazate pe acumularea de avere in cadrul unor holdinguri. Numai ca, spre deosebire de Rusia, primele componente ale FIG-urilor ucrainene, in afara de banci, n-au fost companii din industria de stat asteptand sa fie rentabilizate dupa privatizare, ci pur si simplu firme private infiintate de la zero, care se ocupau de obicei cu comertul. Abia mai tarziu, in a doua jumatate a anilor ’90 si chiar dupa 2000, FIG-urile locale au inceput sa cuprinda si companii industriale (in Donetk, mai ales uzine siderurgice si producatori de tevi de otel), dat fiind ca abia atunci au fost ele scoase la privatizare. Pana atunci, capitalul creat de afacerile "pe spinarea" industriei de stat n-a prea ramas in tara, ca baza pentru alte eventuale investitii, ci a fost scos in strainatate, in eternele paradisuri fiscale care si acum ii fascineaza pe oligarhii rusi.In regiunea Donetk, cel mai important FIG este Industrialnii Soiuz Donbassa - Uniunea Industriala Donbass (IUD), cu 600 de companii in total, printre fondatorii careia s-a aflat Rinat Ahmetov. Initial, Ahmetov era actionar majoritar al uneia din firmele fondatoare ale IUD, insa ulterior a devenit greu de spus cat anume din capitalul IUD detine. Neoficial, presa ucraineana spune ca el e actionarul majoritar, desi Ahmetov a declarat la un moment dat ca nici macar nu mai are participatii la IUD. Va mai trece, probabil, mult pana sa se afle structura actionariatului, pentru ca, spre deosebire de FIG-urile rusesti atente la obiceiurile occidentale in materie de transparenta si de reguli contabile, conglomeratele ucrainene nu se sinchisesc sa dea publicitatii cine stie ce informatii despre ele (site-urile lor de Internet n-au pagini in engleza, iar cand rar de tot apare cate o cifra, e vorba de sume exprimate exclusiv in moneda nationala, hrivna).Deocamdata, Rinat Ahmetov pare prea puternic ca om de afaceri si stalp al puterii in zona ca sa poata fi inlaturat prin aceleasi mijloace ca fostii sefi ai clanului Donetk: stabilitatea de acum e rezultatul unor ani intregi de rivalitati si de compromisuri care au sfarsit prin a incetateni butada "Politica se face la Kiev, dar banii se fac la Donetk". La ora actuala, presa ucraineana spune ca "omul lui Ahmetov" la Kiev e insusi premierul Viktor Ianukovici, o matahala destul de temuta, loiala presedintelui Kucima, fost guvernator al provinciei Donetk - asa incat nu par a fi sanse ca dominatia lui Ahmetov la Donetk si a Donetkului la Kiev sa se clatine prea curand.In fond, au fost si ani mai grei, cand alte guverne au incercat sa rupa increngatura de la Donetk si n-au reusit. Oficialii care au vrut sa restructureze mineritul nerentabil din zona au fost demisi, ba unii chiar acuzati de fapte penale; de fiecare data cand pozitia unui om din clanul Donetk era amenintata sau cand unul voia sa capete mai multa influenta la Kiev, n-avea decat sa instige o greva a minerilor si obtinea imediat ceea ce voia. Iar oamenii bogati de la Donetk s-au dovedit, paradoxal, mai capabili decat comunistii sa-i mobilizeze pe mineri si sa profite de pe urma mizeriei cumplite si a conditiilor primitive de munca ale acestora. Caci in fiecare an, zeci de mineri din Donbass mor in accidente de munca, fara sa intereseze pe nimeni. Nici pe miliardarii clanului care ii stapaneste, nici pe ziaristii occidentali. In fond, e mai placut de urmarit cum decurge rivalitatea fotbalistica dintre Minerul Donetk si Dinamo Kiev. Mai ales ca acum poti sa mergi si pe stadion, fara sa-ti mai fie teama ca or sa te impuste.