Mai dati-i si printului cate un e-mail

Acum trei luni, in aprilie, in presa germana a aparut o stire dupa care proprietati in valoare de 75 de milioane de dolari, care apartinusera unei iranience decedate, au fost scoase la licitatie, veniturile urmand sa revina statului german, din lipsa de mostenitori.
Raposata era Soraya Esfandiari Bakhtiari, a doua sotie a ultimului sah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, inlaturat de la putere de revolutia islamica din 1979. Printre bunurile lasate de Soraya se numarau un Rolls-Royce Silver Spur, un colier de safire Bulgari in valoare de peste un milion si jumatate de dolari si un inel de logodna din platina si diamante, daruit de sah in 1951. Sahul a divortat de Soraya cativa ani mai tarziu, fiindca aceasta nu putea sa-i daruiasca mostenitori. Averea cu care a ramas Soraya, si de pe urma careia a putut sa-si petreaca in lux restul vietii in Europa, s-a dovedit insa indeajuns de tentanta pentru ca autoritatile germane sa se confrunte dupa moartea fostei imparatese cu peste 50 de revendicari din partea unor pretinsi mostenitori.
Mirajul apropierii de familia sahului iranian n-a disparut catusi de putin in cele doua decenii de cand republica islamica a inlocuit regalitatea in aceasta tara. Exact acum doi ani, presa britanica (nu numai tabloidele) se umplea de articole patetice despre printesa Leila Pahlavi, cea mai mica dintre copiii sahului, care murea la varsta de 31 de ani intr-un hotel de lux din Londra, din cauza unei supradoze de tranchilizante si de droguri. Aceste articole o prezinta ca pe o tanara inzestrata (si la propriu, si la figurat), frumoasa (a fost chiar model o perioada pentru casa Valentino), visatoare si timida, pe care au ucis-o singuratatea si depresia; putin mai lipsea o paralela cu destinul printesei Diana.
Mama ei, imparateasa Farah Pahlavi (a treia sotie a sahului), a politizat intrucatva cazul, grabindu-se sa declare ca tragedia fiicei sale e in fond tragedia familiei dezradacinate, risipite prin Europa si America dupa alungarea sahului si neputand sa-si gaseasca locul niciunde in exil, din cauza dorului de tara. In ceea ce o priveste pe Leila, Farah spunea ca aceasta, fiica favorita a sahului, nu si-a putut reveni niciodata dupa moartea tatalui ei, intervenita atunci cand ea avea doar zece ani.
Ce s-a intamplat insa cu mostenirea sahului? La momentul cand revolutia islamica, condusa de ayatollahul Ruholah Khomeini, il inlatura de la putere pe sahul Mohammad Reza Pahlavi, iar acesta pleca in exil cu familia, lucrurile s-au petrecut oarecum asemanator cu cliseul despre regele Mihai care ar fi fugit din tara cu vagoane de tablouri. Khomeini a tinut un discurs unde il acuza pe sah ca in toamna lui 1978 a scos din tara si depozitat in banci elvetiene, americane si franceze sume in valoare de 30,75 miliarde de riali iranieni (peste 2 miliarde de dolari) si ca, pe langa aceasta, cantitati insemnate de aur, bijuterii si antichitati au fost trimise in strainatate si ulterior vandute in Europa si America. "Exista martori care spun ca sora sahului, Ashraf, a transportat peste granita bijuterii si obiecte de valoare in avioane militare, iar Boeing-ul cu care sahul a plecat din Iran era si el plin de lucruri de valoare", sustinea Khomeini.

Nationalizare in stil islamic
Bolnav grav de cancer, sahul a plecat mai intai in Egipt, apoi in SUA. Drept razbunare ca guvernul SUA i-a oferit azil sahului, militantii islamisti au ocupat ambasada americana din Teheran si au luat 52 de ostatici, ceea ce a declansat celebra criza a ostaticilor, de 444 de zile. Dupa negocieri indelungate, adeptii lui Khomeini au acceptat in ianuarie 1981, in schimbul eliberarii ostaticilor, deblocarea de catre SUA a unor active iraniene in valoare de 8 miliarde de dolari din bancile americane, considerati bani ai poporului iranian. De aici incolo, lucrurile intra in domeniul teoriei conspiratiei: unii comentatori cred ca vina pentru criza ostaticilor ar fi apartinut miliardarului David Rockefeller si secretarului apararii Henry Kissinger, care l-au convins pe presedintele Jimmy Carter sa-l primeasca in SUA pe sah pentru ca ambii aveau interese de afaceri legate de banca Chase Manhattan (Rockefeller era presedintele Chase). Sahul avea depozitata la Chase Manhattan mare parte din averea sa, estimata pe atunci la 16-20 de miliarde de dolari, ceea ce ar fi insemnat o expunere bancara cam prea periculoasa in cazul in care islamistii ar fi confiscat banii si i-ar fi retras de la Chase. Cert este insa ca regimul islamistilor a reusit sa recupereze in folos propriu destul de mult din banii monarhului. Fundatia Pahlavi, care administra activele coroanei, a fost transformata intr-o companie de tip holding, un fel de "corporatie revolutionara" de stat, numita Bonyad-e Mostazafin ("Fundatia Dezmostenitilor"). Aceasta a avut ca scop initial declarat constructia de locuinte pentru saraci si ajutorarea nevoiasilor, dar a devenit in cativa ani cea mai mare organizatie comerciala din Iran; un articol din 1985 publicat de Financial Times vorbea inca de pe atunci de 600 de companii, intre care 150 de fabrici nationalizate, 200 de case de comert, 80% din cinematografele din tara, locuinte si birouri comerciale in New York, sute de ferme, doua trusturi de presa, precum si palatele, tablourile si vilele de la tara care apartinusera membrilor familiei regale.
Fundatia a functionat si ca recuperator de datorii, intrucat a preluat si numeroasele datorii ale casei sahului catre banci din tara si banci straine. De altfel, chestiunea datoriilor a fost unul din cei mai importanti cai de bataie ai islamistilor, care au acuzat monarhia ca a ruinat tara din cauza lacomiei sale si a aservirii fata de America (numai intre 1972 si 1978, sahul a cheltuit in jur de 20 de miliarde de dolari pentru cumpararea de armament din SUA, operatiune careia unii analisti ii atribuie decaderea financiara a casei regale, in timp ce altii o considera o exemplificare perfecta a modului cum petrodolarii castigati de tarile din Orientul Mijlociu s-au intors in America prin intermediul achizitiilor de armament).

Internetul, prietenul familiei
Pentru familia exilata a sahului, cel mai bun prieten pare sa fi fost in ultimii ani Internetul. Fanii si nostalgicii monarhiei iraniene au construit site-uri despre maretia familiei regale, simbolizate in special de celebra colectie de bijuterii ale coroanei - majoritatea preluate de la dinastiile anterioare (dinastia Pahlavi a ajuns la putere in 1926, in urma unei lovituri de stat conduse de Reza Pahlavi, militar de cariera), unele lucrate de casa Van Cleef&Arpels cu ocazia ceremoniei de incoronare a imparatesei Farah, in 1967. Bijuteriile sunt insa acum in custodia bancii centrale a Iranului, iar textele de pe site-ul personal al imparatesei Farah prefera sa ocoleasca problema averii, concentrandu-se pe actiunile caritabile si culturale ale lui Farah (de altfel, atat ea, cat si cei trei copii ai sai aflati in diverse tari din Europa - fiul Ali Reza si fiicele Farahnaz si Leila - s-au ocupat in diverse perioade de conducerea si finantarea unei fundatii numite Mihun, infiintata "pentru a strange legaturile culturale intre Iran si Occident").
Celalalt fiu al lui Farah, printul Reza Cirus, locuieste in SUA, intr-o suburbie a Washingtonului si are si el site personal, prin care tine legatura cu compatriotii (unii admiratori l-au poreclit "Printul Internetului"), dar preocuparile sale sunt exclusiv politice, omul fiind un militant asiduu pentru reinstaurarea in Iran a democratiei seculare. Scopul lui in viata, dupa propriile declaratii, e sa traiasca ziua cand in tara lui natala va fi organizat un referendum in care poporul sa decida ce forma de guvernamant prefera - republica sau democratia. Reza, acum in varsta de 42 de ani, e casatorit cu o avocata, americanca de origine iraniana, dar el nu are slujba, asa cum n-are nici unul din membrii familiei sahului. Ca traieste din mostenirea tatalui, ca si ceilalti, nu e un secret, numai ca nimeni nu poate spune exact cuantumul veniturilor lor.
In cazul lui Reza, discretia e motivata si de un pic de rusine, pentru ca mare parte din banii care i-au revenit dupa moartea sahului, in 1980, in valoare estimata de 25 milioane de dolari, s-au pierdut din neglijenta sau, mai curand, din naivitate. Reza, pe atunci foarte tanar, i-a incredintat unui var de-al sau pe nume Ali Ansari administrarea veniturilor sale, intrucat toata experienta lui de viata se reducea pe atunci la educatia in perspectiva de a-i urma tatalui sau la tron si la un curs pentru pilotii de avioane militare, facut in Texas. In curs de zece ani, Ansari a furat cat a putut din banii protejatului sau si i-a ascuns (se putea altfel?) in banci elvetiene.
Foarte tarziu, Reza a realizat ca e aproape falit si l-a dat in judecata pe Ansari, reusind sa recupereze abia in 1993, conform deciziei unui tribunal din statul Virginia, aproape 10 milioane de dolari. N-a putut sa-si recupereze insa si stilul de viata pe care il ducea la inceputul anilor ’80, cand traia dintr-o renta de 200.000 de dolari pe luna, isi cumparase o casa de 3 milioane de dolari in Great Falls (o suburbie luxoasa a Washingtonului), avea discoteca proprie, garzi de corp si servitori. Cat despre firma in numele careia Reza l-a dat in judecata pe Ansari, Medina Development Company, aceasta figura cativa ani mai tarziu pe listele unui lichidator din Virginia, cu mentiunea "iesita din afaceri".

Acum asteptam luna iulie
Intr-un fel, pentru Reza e mai bine ca nu mai e bogat; asa reuseste sa se indeparteze suficient de mult de imaginea luxului monarhic pentru a nu parea un mostenitor frustrat care tine sa se intoarca pe tronul tatalui sau cu orice pret. Nu inseamna insa ca a reusit sa fie in ochii compatriotilor sai prea credibil ca alternativa la actuala conducere de la Teheran; opiniile din presa diasporei iraniene sunt impartite aproape egal intre cele care afirma ca el e cel mai potrivit sa conduca Iranul dupa caderea regimului islamist si cele care spun ca, la fel ca si sahul, Reza nu e decat o marioneta in mana americanilor, care vor sa-l instaureze acum in Iran cam la fel cum ar fi vrut sa-l readuca pe regele Zaher Shah in Afganistan sau sa-l impuna in Irak pe seful politic al exilatilor irakieni, Ahmad Chalabi. De altfel, apropierea lui de numeroase figuri ale neoconservatorilor de la Washington, aceleasi care sustin o interventie militara in Iran pentru schimbarea regimului de acolo, hraneste inclusiv in presa americana un ton destul de acid la adresa lui Reza.
Deocamdata, Reza da interviuri de zor, inclusiv la CNN, la Fox News sau la BBC, unde se pronunta pentru inlaturarea pasnica a regimului ayatollahilor, adica prin nesupunere civica, greve in industria petroliera si demonstratii; mai nou, acum cateva zile a prezis, probabil din ce l-au informat amicii prin e-mail, ca in iulie vor avea loc miscari de strada care vor rasturna puterea islamista. E greu de spus insa ce anume spera pentru el insusi, daca mai crede sincer ca-si poate recupera tronul si in ce masura entuziasmul lui pentru democratia de tip american e real. Poate cea mai interesanta declaratie a dat-o acum catva timp, cand s-a referit la un viitor in care Iranul ar deveni monarhie constitutionala: "Sper ca una din fiicele mele sa ajunga intr-o buna zi regina a Iranului - inainte ca America sa aiba un presedinte femeie". crenguta.nicolae@zf.ro