Afaceri de la zero

Fondurile de investitii invadeaza China, piata cu cele mai atragatoare oportunitati

21.03.2006, 00:00
Fondurile straine cu capital de risc alimenteaza puternic investitiile pe pietele din China, creand o concurenta acerba pentru finantarea firmelor din domeniul tehnologic. Influxul masiv de capital ridica semne de intrebare referitoare la posibilitatea ca aceasta situatie sa fie doar una temporara, scrie Wall Street Journal Europe.

Datorita liberalizarii cu care se confrunta economia chineza, presiunile asupra pietelor si a companiilor chineze se intensifica. Unul dintre primele fonduri joint venture, Gobi Partners, a prevazut boom-ul prin care va trece domeniul tehnologic si a inceput sa caute oportunitati de investitii cu patru ani in urma.

La acea vreme, astfel de investitii erau considerate ca avand un grad ridicat de risc datorita faptului ca nu era clar daca China va permite utilizarea la scara larga a Internetului, si cu atat mai putin daca va permite firmelor

sa-si cladeasca afaceri importante in jurul aces-tuia. Fondurile joint venture precum Gobi Part-ners achizitioneaza masiv pachete de actiuni in cadrul unor companii chineze si mizeaza pe obtinerea unor profituri ulterioare prin vanzarea ac-tiunilor catre public atunci cand valoarea acestora va fi mult mai mare. In ultimele 18 luni, exemplul Gobi a fost urmat de o multitudine de fonduri cu capital de risc. Combinat, acesti investitori au investit miliarde de dolari in sectorul tehnologic al Chinei, aflat abia in perioada de formare.

Avand in vedere faptul ca Gobi a fost primul fond care a simtit oportunitatea de a investi in acest domeniu, conducerea considera ca este timpul ca investitorii sa fie rasplatiti. Printre companiile ce s-au reunit in acest fond, IBM si Walt Disney sunt cele mai cunoscute nume.

De-a lungul timpului numarul companiilor ce au investit in acest fond a crescut simtitor si, o data cu acestia si valoarea influxurilor de capital s-a majorat, lucru care face ca fondatorii Gobi sa se descurce mai greu in controlarea capitalului.

Thomas G. Tsao, cofondator al Gobi, este de parere ca intensificarea competitiei a dovedit acuratetea strategiei companiei sale, insa i-a redus in acelasi timp capacitatea de a profita de pe urma ei. Inainte "aveam mult mai mult timp de gandire", spune Tsao, originar din Brooklyn, ce a lansat Gobi impreuna cu Lawrence Tse si Wai Kit Lau.

La nivel mondial, firmele cu capital de risc au strans anul trecut 4,07 miliarde de dolari pentru a investi in China aproape de cinci ori mai mult decat media celor trei ani anteriori, conform firmei de cercetari de piata Zero2ipo.

Deja, unele firme cu capital de risc au inregistrat castiguri solide dupa ce companiile in care au investit au lansat oferte publice initiale. In luna august a anului trecut, motorul chinez de cautare Baidu.com a inregistrat cel mai puternic debut pe Nasdaq dintre toate companiile listate pe aceasta bursa din 1999.

Insa ritmul in care investitiile devin profitabile a dat nastere unor asemanari ingrijoratoare cu evolutia actiunilor companiilor ce activau in domenii conexe Internetului.

Multi investitori privesc China drept locul in care ar putea fi dezvoltate noi modalitati de a utiliza tehnologia. China se afla pe locul doi in lume din punctul de vedere al numarului de utilizatori de Internet, dupa Statele Unite, si este cea mai mare piata de telefonie mobila din lume, cu aproximativ 400 de milioane de abonati.

Totusi, majoritatea fondurilor joint venture au pornit mai tar-ziu decat Gobi catre China. Companiei BlueRun Ventures, finantata de Nokia, i-a luat "trei ani sa se hotarasca sa investeasca", luand aceasta decizie in cele din urma catre sfarsitul anului 2005, spune Jui Tan.

Echipa Gobi-Tsao, bancher, Tse, un inginer de 27 de ai, si Lau, un avocat de 42 de ani, dispune de un alt avantaj: toti vorbesc chineza. Un numar considerabil de firme nu au parteneri vorbitori de chineza.

Gobi a inceput in 2001, cand cei trei fondatori au parasit o firma cu capital de risc din San Francisco, WI Harper Group. Si-au inregistrat compania in Insulele Cayman si au numit-o dupa Desertul Gobi, bazandu-se pe ideea ca nisipul este o materie prima de baza utilizata in productia de cipuri pentru computere.

Numele ar fi putut la fel de bine sa reflecte conditiile dificile cu care s-au confruntat cei trei parteneri la inceput in a gasi bani. Situatia a devenit si mai sumbra cand un al patrulea partener a plecat.

Cei trei parteneri care au ramas au finantat Gobi cu 3 milioane de dolari din propriii bani si au fost de acord sa nu primeasca salarii pana cand vor obtine profit de pe urma unei investitii. Ei au cercetat piata timp de sase luni inainte de a realiza prima investitie.

In momentul in care Gobi a abordat compania Lingtu, propunandu-i un posibil plan de investitii in iunie 2003, presedintele acesteia, Li Zhongliang, era atat de disperat sa gaseasca fonduri, incat a condus 14 ore pentru a ajunge la biroul Gobi in dimineata urmatoare. Cateva saptamani mai tarziu, Gobi a cumparat un pachet de 20% din actiunile Lingtu. In 2003, Gobi a pus bazele Digital Media Group, o companie ce amplaseaza televizoare in statiile de metrou pentru difuzarea de publicitate.

Gobi a trecut de doua ori pe langa posibilitatea de a prelua un pachet in cadrul Focus Media Holding Ltd., o companie similara. Focus a obtinut insa investitii de la alte companii cu capital de risc. Cu o valoare de piata de aproximativ 1,8 miliarde de dolari, Focus este preferata acestui segment de piata.

Pe masura ce fondurile se acumulau in China, numai in luna octombrie a anului trecut, Gobi adunase aproximativ 50 de milioane de dolari. Printre coinvestitorii sai se numara McGraw-Hill, Sierra Ventures, NTT DoCoMo din Japonia si o companie ce are legaturi cu ministerul chinez al finantelor.

In prezent Gobi se confrunta cu un test legat de prima sa investitie, Lingtu. Cel putin 20 de companii cu capital de risc au contactat Lingtu in ultimele luni, facand oferte de investitii inainte de lansarea unei oferte publice initiale, anul viitor.

Tsao se teme ca prea multi bani ar putea afecta unele dintre rapoartele financiare pe care bancherii de investitii le considera drept importante, limitand potentialul profit legat de o oferta de actiuni.

Li are insa o perspectiva diferita. El considera ca realizarile de ordin tehnic ale companiei ii vor permite acesteia sa se extinda. Lingtu va decide cate fonduri va absorbi.
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania