Afaceri de la zero

Eu sunt profesionist!

11.08.2000, 00:00


I se zice "Piticul" sau "Meseriasul pervers". Prima dintre porecle vine de la statura deloc impresionanta, iar a doua are in vedere abilitatea sa, manifestata atat pe dreptunghiul verde cat si in negocierile cu sefii.

Venit in fotbalul mare pe filiera Gloria Bistrita, Daniel Iftodi este unul dintre putinii jucatori care se poate lauda ca a imbracat tricoul celor trei mari cluburi bucurestene, Steaua, Dinamo si Rapid. Reintors in Giulesti dupa doua sezoane la Dinamo, cu care a castigat titlul, "Piticu'" nu-si face probleme in perspectiva reintalnirii cu fostii coechipieri.

E deja obisnuit si apoi "eu sunt profesionist si nu conteaza unde am mai jucat. De altfel, nici n-am prea avut timp sa ma gandesc Dinamo, pentru ca mai intai trebuie sa ne concentram asupra meciului cu armenii ". Desi adversarul a pierdut doua piese grele in intersezon, pe el si pe Lupescu, Iftodi considera ca "Dinamo ramane oricum o echipa puternica.

Cat de puternica n-as putea sa apreciez, pentru ca suntem abia la inceput de sezon. Sau as putea-o face, dar dupa dueul direct, in care trebuie sa mai ajung sa si joc. Daca ma tine domnul Iordanescu pe banca sau ma accidentez cu MIKA Astarak?"

Daca va fi sa joace, Iftodi isi doreste "ca ambele echipe sa faca spectacol si de castigat sa castige cea mai buna". Nu-si face griji despre cum va fi primit de suporterii dinamovisti, pentru simplul motiv ca "eu mi-am facut datoria fata de club.

Titlul l-au castigat si datorita mie, iar ei stiu asta. De aceea pot sa pun mana-n foc ca ma vor intampina daca nu cu aplauze, macar civilizat". Cand vine vorba despre lupta pentru titlu, Daniel devine dintr-o data prudent: "Nu cred ca se poate vorbi despre o favorita. Eu ne vad cu mari sanse pe noi, pe Steaua si pe Dinamo".

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania