Afaceri de la zero

Dinamo poate ajunge la Panathinaikos pe filiera poloneza

26.07.2000, 00:00 Autor: Alexandru Dida


Pentru echipele romanesti a sosit ziua debutului in cupele europene. Asta-seara, de la orele 21.00, Dinamo va intalni, in turul doi preliminar al Ligii Campionilor, intr-o partida transmisa direct de PRO TV, pe Polonia Varsovia.

Pentru "cainii rosii", formatia poloneza nu reprezinta o necunoscuta absoluta, elevii lui Cornel Dinu intalnindu-se cu "lesii", in iarna trecuta, in cadrul unui joc amical disputat in Cipru. Atunci Dinamo a castigat cu 1-0 prin golul lui Mihali, insa partida a fost intrerupta pe finalul ei pentru ca intre cele doua tabere se iscase o incaierare greu rezolvata de arbitrii si de cele doua banci tehnice. Dupa acel joc, antrenorul Cornel Dinu avea sa declare ca "nu-mi doresc sa mai intalnesc vreodata un astfel de adversar, preocupat mai mult de picioarele si arcadele adversarilor - aluzie la numeroasele contuzii suferite de jucatorii sai -, decat de fotbal".

Dupa cum se vede treaba, de ceea ce i-a fost teama liderului alb-rosiilor de aceea nu a scapat, sortii aducand-o in nou in fata lui Haldan & Co. pe aceeasi olonia Varsovia, "o echipa masiva, cu o mare forta fizica si cu un pronuntat anti-joc. Va trebui sa gasim insa arma cu care sa putem disloca acest bloc defensiv pe care-l opune formatia poloneza si antrenorul sau Wdowzcyk, unul care a evoluat vreme de noua sezoane in fotbalul britanic". El este cel care a imprimat campioanei poloniei rigoarea, maturitatea si excelenta organizare a jocului, arme care fac din echipa adversa un competitor extrem de incomod pentru Dinamo. Sper ca noaptea dinaintea jocului sa-mi aduca limpezirea gandurilor si sa ma ajute sa gasesc solutia eficienta pentru a desface sistemul lor defensiv", afirma Cornel Dinu la obisnuita conferinta de presa.

Cei care cred, din cauza cartii de vizita mult mai modesta a adversarei, ca partida din seara aceasta va conta doar pentru statistica se pot insela amarnic. Dincolo de motivatia polonezilor de a intra in lumea buna a fotbalului - doar de aceea l-au achizitionat si naturalizat pe nigerianul Olisadebe, adaugandu-l restului de valori numite Pawlak, Zwirgzdauskas, Kielbowicz, Bark sau Kaliszan, capitanul echipei, extrem de periculos la fazele fixe -, trebuie sa amintim de reculul alb-rosiilor in tentativa de fortificare in perioada estivala. Caci nu trebuie trecut cu vederea faptul ca Dinamo, fata de echipa standard cu care se alinia la startul trecutei editii a Cupei UEFA, a pierdut deja un nucleu important de jucatori, Mutu, Vladoiu, Ciobotariu, Iftodi, Lupescu si Fouhami, Buta, reusind sa aduca in schimb pe BolohanTene, Onut, Lupu, Vlad Munteanu, Tames, Cernat si Mara, nume care par sa nu-l multumeasca pe deplin pe antrenorul Cornel Dinu. Desi a cheltuit 320.000 de dolari pentru achizitii, Dinamo nu i-a putut transfera pe Potocianu, Claudiu Niculescu sau alin Minteuan, fiind chiar pe punctul de a-l pierde si pe Giani Kirita.

Pentru Dinamo, partida cu Polonia Varsovia este cruciala, cum cruciala va fi, in cazul doritei calificari si cea cu grecii de la Panathinaikos. Deoarece, in cazul unui nefericit esec, gruparea din atefan Cel Mare s-ar putea desparti prematur de patru dintre piesele sale de baza, Florentin Petre, Haldan, Mihalcea si Marius Niculae, cu totii avand tentante oferte din Spania si Italia, ceea ce, sa recunoastem, ar scoate formatia dinamovista si din cursa pentru un nou titlu de campioana a tarii.

Revenind la jocul din aceasta seara, nu este exclus ca antrenorul Dinu sa apeleze la experienta si forta lui Lupu, desi si-a exprimat adesea neincrederea in capacitatea acestuia de a reveni la o forma sportiva corespunzatoare. Posibilul unsprezece de start cu care Dinamo ar putea incepe jocul ar fi urmatorul: Preda - Kirita, Mihali, Onut - Bolohan, Fl. Petre, Haldan,Cernat, Florea - Mihalcea, Niculae.


O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania