Despre primul milion vorbim cat vreti, numai nu ma intrebati de urmatoarele

Ziarul Manila Times publica in editia de ieri un comentariu al unui reporter care asistase la festivitatile organizate in insula Guam, aflata sub administratie americana, in onoarea unui om de afaceri filipinez pe nume Lucio Tan. Acesta a fost desemnat ambasador onorific al Guamului si a fost instituita Ziua Lucio C.Tan, in semn de recunostinta fata de filipinezul filantrop, care a inzestrat pe banii lui toate institutiile scolare si medicale de pe insula. Tan a inceput sa cumpere inca din 1968 proprietati in Guam, unde acum detine aproape 450 de hectare de teren si trei firme: o fabrica de panificatie, o banca si mall-ul Micronesia Shopping Center. 
Autorul articolului din Manila Times deplangea faptul ca Lucio Tan este mult mai apreciat in strainatate decat in propria lui tara si batea obrazul compatriotilor sai, afirmand ca eforturile de ani in sir ale lui Tan de a pune pe picioare, cu bani proprii, compania nationala aeronautica si una din cele mai importante banci ale tarii au fost rasplatite cu nerecunostinta si cu procese pentru evaziune fiscala.
Ziaristul respectiv cita unul din discursurile autoritatilor din Guam, care ii facea lui Tan un portret elogios: "Talentul, hotararea si munca indarjita au stat la baza a ceea ce este astazi grupul de companii Lucio Tan, compus din peste 100 de firme in zeci de domenii, intre care agricultura, aviatia, constructiile, finantele, piata de capital, industria tutunului, a alcoolului, alimentara, chimica, hoteliera, de turism, imobiliara si multe altele. Prin aceste companii, Dr.Lucio C.Tan este unul din cei mai mari angajatori din Filipine, oferind locuri de munca pentru 50.000 de oameni si asigurand subzistenta pentru un milion de fermieri. In afara de aceasta, s-a dovedit un binefacator de seama pentru nenumarate organizatii profesionale, social si civice. Tan intruchipeaza spiritul guamez de inafa'maolek si spiritul filipinez de pagkakaisa" (orice traducere e de prisos).
In varsta de 67 de ani, cu o figura smochinita si impenetrabila, Lucio Tan este un tip modest, politicos si "maamo" (gentil), la limita smereniei aproape, in ciuda faptului ca e unul din cei mai bogati si mai influenti intreprinzatori din tara sa. A figurat ani de-a randul in topul Asiaweek Power50, al celor mai importanti oameni din Asia, iar averea sa personala a depasit un miliard de dolari. In 1999, Asiaweek aprecia valoarea averii lui Tan la 1,5 miliarde de dolari, iar Forbes la 2,2 miliarde; anul acesta, estimarea Forbes este de 1,7 miliarde.

Omul cu sosete de nylon
Cei ce incearca sa-i evalueze portofoliul intampina dificultati destul de mari, din cauza multimii companiilor pe care le detine si a faptului ca participatia lui la capitalul celor mai importante a variat destul de mult in timp. In plus, majoritatea firmelor nu sunt cotate la nici o bursa si nu exista nici un fel de date financiare disponibile despre ele. In fine, o parte din ele nu sunt altceva decat holdinguri care le includ pe celelalte, apoi se reorganizeaza si se includ intre ele, astfel incat nu e de mirare ca nicaieri nu e de gasit o schema completa cu structura afacerilor lui Tan. Unul si acelasi holding e numit intr-un articol Basic Holdings, in altul Basic Shareholdings si in altul Shareholdings pur si simplu.
Dificultatea cea mai mare de a vorbi despre afacerile lui Tan e insa in alta parte: in interpretarea actiunilor prin care omul a reusit sa acumuleze avere. Pentru presa occidentala, filipinezul e un simbol al mediului de afaceri nesanatos din tara lui si incarnarea coruptiei. Ziaristii trec in revista succesiunea diversilor politicieni la conducerea tarii si ii clasifica in prieteni si inamici ai lui Tan, dupa modul cum el a reusit sau nu sa le cumpere bunavointa. Altii ii comenteaza sosetele albe de nylon, tricourile lalai si pantalonii ieftini, ca sa scoata in evidenta lipsa de stil a unui miliardar care n-a avut timp sa traiasca fiindca a fost prea ocupat sa acumuleze avere. Presa din Filipine favorabila lui Tan il prezinta insa ca pe o victima a politicienilor care s-au folosit de el si l-au stors de bani sau, dupa caz, l-au pedepsit fiindca n-a vrut sa-i finanteze.
Adevarul sta, probabil, pe undeva la mijloc: e greu de judecat dupa criterii occidentale o societate atat de ciudata precum cea filipineza, unde un om ca Tan pleca din start cu un handicap: acela de a fi imigrant chinez intr-un stat care n-a acordat cetatenie etnicilor chinezi decat in anii '70 si unde accesul la instructie inalta, la functii importante in stat si la sfera marii finante era rezervat familiilor de descendenti ai colonistilor spanioli. Familia lui Tan, originara din provincia chineza Fujian, a emigrat in Filipine prin anii '50. Lucio Tan a facut mai intai comert cu diverse deseuri (Imelda Marcos, sotia presedintelui Ferdinand Marcos, avea sa spuna peste ani ca Tan "era un nimeni - un tip care cumpara sticle goale"), apoi s-a angajat la o fabrica de tigari, unde a lucrat mai intai ca om de serviciu. Ulterior s-a ocupat de aprovizionarea cu materie prima, respectiv frunze de tutun de la plantatiile din nordul tarii.
Aici l-a cunoscut pe Ferdinand Marcos, pe atunci tanar parlamentar care se ocupa si el de comertul cu tutun. Cand a devenit presedinte, in 1966, acesta l-a ajutat pe Tan sa-si infiinteze propria fabrica de tigari - Fortune Tobacco. Fortune a crescut rapid in timpul regimului lui Marcos, gratie unor facilitati fiscale si unor favoruri din partea autoritatilor (la un moment dat, Biroul de Venituri Interne - fiscul filipinez - i-a permis lui Tan sa-si tipareasca propriile timbre pentru tigari). Prin 1980, Fortune ajunsese cel mai mare producator national de tigari; astazi, Fortune controleaza jumatate din piata filipineza si cumpara 75% din tutunul cultivat in tara. Activitatea Fortune a prosperat aproape inevitabil, in conditiile unei lipse totale de reglementari in privinta comertului cu tigari si a publicitatii la tutun. Interesant e ca purtatorul de cuvant al Fortune, actorul Richard Gomez, a fost numit chiar in functia de consilier guvernamental pe probleme de tineret si sport, fara ca incompatibilitatea evidenta de sens intre cele doua functii sa supere pe cineva.
In 1977, Tan a cumparat de la stat o banca aproape falita, General Bank and Trust Co., pe care a transformat-o in Allied Bank - actualmente a noua mare banca din tara, cu active de aproape 2 miliarde de dolari si un profit net de un miliard de pesos (20 milioane de dolari) in 2001. In 1982, Lucio Tan a infiintat o companie producatoare de bere, Asia Brewery (ABI), profitand de o reglementare a regimului Marcos care suspenda interdictia anterioara de infiintare a unor noi fabrici de bauturi alcoolice. Gratie unor marci noi si ieftine de bere, ABI a reusit destul de repede sa se impuna pe piata in dauna singurului fabricant local de bere, gigantul San Miguel Corp.; astazi are o cota de 15% din piata locala. Nu e singura prezenta a lui Tan in domeniu: la sfarsitul anilor '80 a reusit sa cumpere pachetul majoritar al celei mai mari distilerii de rom din tara, Tanduay Distillery, o firma care anul trecut a avut vanzari de 110 milioane de dolari.

Principiul lui Confucius
Analistii au atribuit mult din dinamismul economiilor din Asia de Sud-Est intreprinzatorilor de origine chineza. In toate tarile unde s-au stabilit, acestia au fost ajutati, in faza acumularii de capital, de cate un "patron" politic si prin concesii speciale facute de guvern (exceptari de la taxe, credite cu dobanda redusa, protectie fata de concurenta importurilor) - bineinteles, contra cost. Lucrul a fost vizibil mai ales in Filipine, unde inainte de anii '70, cand inca nu aveau cetatenie filipineza, afacerile etnicilor chinezi au fost foarte vulnerabile la interventii politice; in calitate de outsideri, chinezii au fost nevoiti sa-si cumpere literalmente influenta in structurile puterii, contribuind cu sume mari la campaniile electorale.
Ceea ce l-a deosebit insa pe Lucio Tan de alti afaceristi de origine chineza, care in general au dat bani pentru toti candidatii, cautand sa-si faca relatii in toate partidele, a fost ca el a mizat intotdeauna pe un singur candidat, sprijinit fara rezerve si cu orice risc. Dupa Ferdinand Marcos, rasturnat de la putere in urma revoltei populare din 1986, a urmat la presedintie Corazon Aquino (1986-1992), in mandatul careia afacerile lui Tan s-au consolidat; a reusit sa capete controlul companiei nationale aeriene, Philippine Airlines (PAL) si al Bancii Nationale a Filipinelor (BNP), in urma unor negocieri de privatizare destul de opace.
Bani a avut destui pentru achizitiile respective, inclusiv de pe urma lui Marcos. Inainte sa fie rasturnat de la putere, acesta si-a incredintat unor fideli (printre care si Tan) participatiile detinute in mai multe societati importante. Urma ca fidelii sa figureze doar cu numele ca proprietari, iar dupa ce pericolul va fi trecut, sa-i inapoieze oficial ceea ce avusese in portofoliu; numai ca Tan n-a mai restituit niciodata ceea ce a primit, desi Imelda Marcos, mostenitoarea sotului ei, l-a dat in judecata spre a-si recupera proprietatile. Imelda a sustinut ca sotul ei fusese proprietarul a 60% din holdingul Basic (Share)holdings al lui Lucio Tan, unde erau incluse Fortune Tobacco, Asia Brewery, Allied Bank si cea mai mare ferma zootehnica din tara, Foremost Farms.
Pentru mandatul prezidential urmator, Tan a mizat insa pe o carte necastigatoare - nu pe Fidel Ramos, cel care avea ajunga urmatorul presedinte (1992-1998), ci pe contracandidatul lui. Drept urmare, Tan a cazut in dizgratie: comisarul Biroului de Venituri Interne i-a intentat actiune in justitie pentru evaziune fiscala in valoare de peste 600 de milioane de dolari, provenind din taxe pe care trebuia sa le plateasca la buget Fortune Tobacco incepand din 1990. Faptul ca in justitie ramasesera multi apropiati ai lui Marcos, cu care Tan facuse afaceri, ori rude ale acestora, ca si talentul avocatilor lui Tan au facut ca procesul sa fie lungit ani de zile si transferat de la o instanta la alta, pana ce alegerile din 1998 l-au adus la presedintia tarii pe prietenul lui Tan - Joseph Estrada, un fost actor de film. Contributia lui Tan la campania electorala a lui Estrada a fost estimata la 30 de milioane de dolari.
Probabil unul din cei mai corupti politicieni filipinezi, Estrada a sfarsit si el inlaturat de la putere in 2001, acuzat de deturnare de fonduri si pasibil de pedeapsa cu moartea. Pentru Tan insa, mandatul lui Estrada a fost o epoca de glorie. Imediat dupa investire, noul presedinte a numit un nou comisar fiscal, care a retras pur si simplu acuzatiile la adresa lui Tan, sub motiv ca probele impotriva lui sunt neconcludente. Incurajat, Lucio a iesit din rezerva sa traditionala si s-a afisat in public cu presedintele si sa-si asume un rol de erou si de patriot la care n-ar fi indraznit sa viseze inainte, tinand cont ca, dupa propriile afirmatii, a incercat sa salveze de la faliment cu banii lui atat BNP, grevata de credite neperformante, cat si PAL, afectata de grevele salariatilor si de concurenta liniilor aeriene externe. E drept ca Tan nu s-a luptat singur pentru cele doua companii al caror actionariat il impartea cu statul: pentru prietenul sau Lucio, Estrada a limitat cat a putut concurenta companiilor straine in spatiul aerian filipinez, chiar cu pretul inrautatirii relatiilor cu Taiwanul.
Deocamdata, desi Estrada a fost inlaturat de la putere, Tan pare a se intelege bine si cu noua administratie a presedintelui Gloria Macapagal-Arroyo. Spune ca pentru moment doar recesiunea globala e de vina pentru faptul ca are intentia sa mai restructureze din afaceri in loc sa le extinda in continuare. Si e credibil. De altfel, propriul lui discurs a devenit unul de politician: "Ii tin minte numai pe oamenii care imi fac bine. Pe oamenii care nu-mi fac bine ii uit. Am un singur principiu in viata, dupa Confucius: nu face oamenilor ceea ce nu vrei sa-ti faca ei tie. Si filozofia mea manageriala e aceeasi: fa celorlalti ceea ce ti-ar placea sa-ti faca ei tie". E corect: dai bani altora ca sa primesti si tu. Totul e sa precizezi insa cui dai. Una e sa platesti taxele la buget si alta e sa dai aceiasi bani politicienilor, judecatorilor si avocatilor ca sa te scape de procese de evaziune fiscala.