De fapt, nici n-a fost chiar asa de rau

Chiar daca premierul Thailandei a renuntat sa mai cumpere actiuni la Liverpool, amorul thailandezilor fata de fotbalul insular continua sa se exprime prin mijloace pecuniare: o companie producatoare de bere din Bangkok a anuntat ieri ca va semna un acord de sponsorizare in valoare de un milion si jumatate de lire (2,75 milioane de dolari) cu echipa de prima liga Everton, in urma careia tricourile jucatorilor englezi vor fi inscriptionate cu logo-ul companiei thailandeze - doi elefanti avand intre ei o fantana. Compania produce marca de bere Chang, iar "chang" inseamna in thai "elefant".

De prisos sa mai remarcam ca interesul thailandezilor pentru Everton, care a terminat printre ultimele sezonul trecut in Premier League, se explica prin faptul ca acolo evolueaza noua stea lansata la Euro 2004, Wayne Rooney (despre care ieri agentiile de presa spuneau ca n-ar mai pleca la Chelsea sau la Manchester, ci ar ramane aici, acceptand oferta de a incheia un nou contract pe cinci ani, cu cea mai mare valoare din istoria clubului).

Povestea cu berarii thailandezi nu face deci decat sa confirme faptul ca, din punct de vedere al business-ului din jurul meciurilor, proaspat incheiatul turneu final al Euro 2004 a fost cea mai buna ocazie de la Cupa Mondiala din 2002 de a face ca oferta si cererea de pe piata jucatorilor, a antrenorilor si a sponsorizarilor pentru fotbal sa se intalneasca - un targ gigantic, ale carui efecte abia au inceput sa se vada. Pe piata transferurilor de jucatori, unele din contractele initiate inainte de 11 iunie, cand a inceput Euro 2004, se vadesc acum a fi fost conforme cu valoarea intuita de cluburile cumparatoare (olandezul Arjen Robben de la Eindhoven, de pilda, cumparat cu 22 de milioane de dolari de Chelsea, a demonstrat pe teren ca merita banii); altele par acum niste esecuri (cazul portughezului Paulo Ferreira, adus de aceeasi Chelsea de la Porto pentru mai mult de 24 milioane de dolari).

Evident, au inflorit si speculatiile privind destinatia unora din jucatorii care s-au afirmat in meciurile din Portugalia, in special despre greci si cehi (despre Vrizas s-a spus deja ca va veni la Everton, Seitaridis pleaca la campioana europeana FC Porto, iar de Poborsky se intereseaza Portsmouth), dar si despre ce vor face acei mai putin norocosi, ale caror cariere s-au cam impotmolit pe gazoanele iberice (Kluivert, nefolosit de antrenorul olandez in meciurile nationalei sale de la Euro, va parasi Barcelona, dar a declarat ca n-are nici o oferta si habar n-are unde o sa joace in sezonul urmator; in presa englezeasca exista comentarii care se intreaba daca insusi Beckham va fi pastrat la Real de noua conducere a clubului).

In fine, destule cluburi din cele mai puternice campionate ale continentului descopera acum ca unele din vedetele actualului turneu final se aflau chiar in parohia lor, unde nu putina vreme au petrecut lustruind bancile lor de rezerve - cehul Milan Baros, golgeterul Euro 2004, la Liverpool, grecul Giannakopoulos la Bolton sau compatriotul lui Haristeas la Werder Bremen. Aceste cluburi vor incerca acum sa-i pastreze sub culorile lor pe jucatorii respectivi, constiente ca valoarea de piata a fotbalistilor in cauza a crescut fata de momentul cand ele ii cumparasera de la cluburile din tarile lor de bastina (Werder Bremen, de exemplu, l-a achizitionat pe Haristeas de la Aris Thessaloniki pentru 3,6 milioane de dolari). Sau, in functie de posibilitatile lor financiare, vor dori sa-i vanda cat mai scump, acum cat sunt "pe val".

Vara e inca lunga si sezonul transferurilor e in plina desfasurare, asa ca vom vedea cum se vor aseza lucrurile pana la urma. Un lucru pare insa a fi cert de pe acum, si anume ca nici un transfer nu va mai putea depasi ca valoare ceea ce s-a intamplat in anii trecuti, si nu numai din cauza vreunei zgarcenii brusc aparute a cluburilor, ci in principal din cauza ciudateniei Euro 2004, unde majoritatea puterilor fotbalistice traditionale au plecat acasa din primele faze, iar mai noile forte de pe continent s-au cam inecat la mal, cu exceptia Greciei, al carei punct tare a fost insa defensiva. Unii comentatori au mers pana acolo incat sa spuna ca, in loc de o reuniune a cremei fotbalului european, Euro 2004 a decazut mai degraba la statutul de turneu local, de interes redus, fiindca lupta dintre Portugalia si Grecia nu intereseaza de fapt comunitatea sportiva in ansamblu, ci numai cele doua tari, care au suferit si, respectiv, s-au bucurat de unele singure; in ierarhia FIFA sunt nu mai putin de 21 de echipe nationale inaintea finalistelor din acest an (Portugalia se afla pe locul 22, iar Grecia pe locul 35).

Cam acelasi lucru se spusese si cu prilejul semifinalei Grecia-Cehia, unde a fost remarcat faptul ca multi dintre jucatori erau aproape necunoscuti pentru majoritatea telespectatorilor din principalele piete fotbalistice (inaintea meciului respectiv, de pilda, ziaristii straini relatau cu ironie ce dificultati au avut cand, incercand sa intervieveze niste jucatori greci, nu izbutisera sa-i identifice nici dupa nume, nici dupa figura). Daca la aceasta se adauga statisticile care arata ca s-au marcat mai putine goluri si ca prea multe invingatoare au fost decise in afara timpului regulamentar de joc, atunci avem toate argumentele in favoarea opiniei ca Euro 2004 a consfintit ascensiunea "fotbalului urat", inchis, lipsit de spectacol si de eficienta, anonim si la propriu si la figurat, inlocuind fiestele de altadata unde straluceau vedetele de talie europeana, astazi imbatranite sau obosite. Un ziarist mai pesimist socotea chiar ca pierderile de audienta TV si de publicitate ce ar fi putut rezultat din aceasta nivelare a valorilor ar trebui sa ingrijoreze UEFA, ale carei declaratii triumfaliste despre succesul sportiv si comercial al Euro 2004 n-ar fi decat bravada.

In realitate insa, nici UEFA, nici FIFA n-au motive sa se prefaca atunci cand decreteaza ca a fost vorba de un succes. Viziunea presedintelui FIFA, Sepp Blatter, cum ca nu mai exista natiuni mari si natiuni mici in fotbal se confirma, ca si la Cupa Mondiala de acum doi ani, ba cu mai multa indreptatire inca. Nici Grecia n-a fost asa de putin ofensiva cum se spune, nici plecarea acasa a marilor puteri n-a afectat asa de mult pe cat se spune calitatea fotbalului jucat la Euro 2004, iar pentru spectacolul de ansamblu al Campionatului nu e decat un castig faptul ca previzibilitatea unor turnee finale unde meciurile par jucate dinainte, din cauza diferentelor "clasice" de valoare, a fost inlocuita de tensiunea unor meciuri unde se poate intampla orice pana in ultimul minut. Nimeni nu poate spune ca asteptarile contrazise nu fac parte si ele din farmecul fotbalului.

Iar faptul ca Franta sau Germania au fost detronate nu a contat, din punct de vedere comercial, decat pentru pietele nationale respective, nu si pentru restul lumii interesate de campionat: nu degeaba se bucura Blatter si Johansson ca meciurile din Portugalia au avut parte de 50 de milioane de telespectatori din China sau ca japonezii sunt cei mai numerosi vizitatori din afara Europei ai site-ului oficial www.euro2004.com. Faptul ca Grecia sau Cehia ajung in fazele superioare ale unei competitii e mai instructiv pentru aspirantii extraeuropeni la gloria fotbalistica decat perpetuarea dominatiei marilor puteri, iar aceasta inseamna ca se consolideaza potentialul comercial al pietei asiatice, pe care il vaneaza si FIFA, si marii sponsori, si puternicele cluburi europene care isi trimit peste vara acolo jucatorii in turnee publicitare.

Si fiindca tot a venit vorba de marii sponsori, trebuie observat ca ei castiga oricum: Adidas, unul din cei opt sponsori oficiali ai Euro 2004, a anuntat ca de pe urma campionatului i se vor dubla vanzarile pe acest an, la 850 milioane de euro, iar mingea oficiala a competitiei, Adidas Roteiro, a realizat deja cele mai mari vanzari din istoria turneelor finale - 6 milioane de bucati. Dintre participantele la Euro 2004, Adidas a sponsorizat echipele Frantei, Germaniei, Spaniei si Letoniei, eliminate devreme, dar si echipa Greciei, gratie careia producatorul de echipament sportiv "s-a scos" cat se poate de bine, avand in vedere ca abia a facut fata cererilor de tricouri cu insemnele echipei Greciei - suporterii eleni au cumparat cu totul 15.000 de replici. Mai mult chiar, firma germana si-a satisfacut si orgoliul, daca ne gandim ca echipa Portugaliei a fost sponsorizata de cel mai mare concurent al Adidas, americanii de la Nike.

In fine, tot din farmecul fotbalului face parte si faptul ca o victorie conteaza mai mult pentru o tara mica si saraca decat pentru una mare si bogata: imediat dupa ce Grecia a castigat trofeul, oficiali guvernamentali eleni si oameni de pe strada deopotriva au declarat reporterilor straini veniti la Atena ca triumful acesta e foarte important in pregatirea psihologica a natiei pentru Olimpiada: toate comentariile cum ca grecii nu sunt in stare sa se organizeze ca sa termine la timp lucrarile la stadioane ori ca sunt condamnati sa ramana o tara de rangul al doilea in UE au acum un contraargument important. E drept, insa, ca acelasi lucru s-a spus si despre Portugalia, a carei mandrie nationala a fost stimulata de faptul ca a reusit sa organizeze asa de bine competitia. Deocamdata, ultimele estimari arata ca Euro 2004 nu va contribui la cresterea economica a tarii decat cu 0,08%, mai putin chiar decat Expozitia mondiala de la Lisabona din 1998, iar esecul din finala al nationalei lor nu prea le lasa acum portughezilor dispozitia sa spere ca lucrurile se vor remedia in urmatorii ani, gratie afluxului de turisti in ochii carora Portugalia a castigat notorietate prin Euro 2004.

Nu se prea stie nici ce se va intampla cu mandretile de stadioane in care guvernul, UEFA si cluburile laolalta au investit 800 de milioane de euro, dat fiind ca numarul de spectatori la meciurile primei ligi portugheze nu justifica nici pe departe stadioane cu capacitate de 30.000 sau 50.000 de locuri. Ramane de admirat, totusi, instinctul bun al celor ce au proiectat stadionul din Aveiro, unde scaunele sunt colorate extrem de pestrit, in multe culori contrastante, anume ca sa dea impresia ca sunt pline de oameni chiar si atunci cand la meci asista putina lume. Felul cum a fost conceput acest stadion pare chiar un soi de metafora a atmosferei care trebuie creata obligatoriu in jurul fotbalului pentru a atrage in jurul lui spectatori, sponsori si televiziuni, chiar daca meciul in sine nu merita mare lucru si chiar daca dupa incheierea lui nu mai e nimic de sperat. Cum sa nu fi fost un succes Euro 2004? Uitati-va la stadionul Aveiro cand e gol si amintiti-va cum arata cand era plin! Iar daca nu mai stiti ce meciuri s-au jucat acolo, intrati pe site-ul UEFA si va lamuriti imediat. crenguta.nicolae@zf.ro