Dar el venea atat de rar cu noi pe stadion

Cea mai spectaculoasa dezvaluire de pana acum in cazul falimentului grupurilor Parmalat si Cirio a facut-o ieri Pierluigi Vigna, Il Procuratore Nazionale Antimafia: ambele companii au platit mafiei sute de mii de euro pe an, in schimbul dreptului de monopol al produselor lor pe toata zona sudului Italiei. Procurorul Vigna a declarat in conferinta de presa ca Parmalat si Cirio au platit circa 200.000 de euro pe an Camorrei, mafia napolitana, care in schimb scotea de pe piata din regiune firmele concurente, "uneori prin actiuni de intimidare".

Porniti pe urmele unei informatii date de un mafiot, politistii din Caserta, o localitate de langa Neapole, au interceptat convorbiri telefonice intre capii clanurilor mafiote si directori de la Parmalat si de la Cirio. Pierluigi Vigna s-a ferit sa pronunte vreun nume de director implicat, dar a precizat ca si fondatorul Parmalat, Calisto Tanzi, si Sergio Cragnotti, presedintele Cirio, ambii aflati in arest, vor fi interogati in cadrul investigatiei procurorilor antimafia.

Vestea nu i-a surprins poate asa de mult pe ziaristii italieni care de ani de zile incearca sa dovedeasca faptul ca in afacerile Parmalat si Cirio au intrat si bani negri, cat pe ziaristii de sport, majoritatea obisnuiti sa-l vada pe Sergio Cragnotti doar ca presedinte si patron al clubului Lazio, pe care l-a ridicat cu banii lui, ajungand aproape sa se identifice cu succesele si infrangerile pe teren ale echipei "biancocelesta". Intr-adevar, daca presiunea opiniei publice, sensibilizate de scandalul Parmalat, i-a incurajat pe procurori sa ajunga rapid si la arestarea sefului Cirio, nu chiar toata lumea e dispusa acum in Italia sa-l considere din start vinovat pe Cragnotti.

Inceputa tot in siajul anchetei Parmalat, ancheta aflata in curs la zeci de cluburi din Serie A si B, cu scopul de a le controla conturile, nu a ocolit nici Lazio, aflat acum in grava criza financiara din cauza falimentului Cirio. Agentia ANSA a anuntat ieri ca deja a iesit la lumina faptul ca jucatorii Lazio au fost recompensati in mod fraudulos pentru castigarea campionatului in 1999-2000, cu bani luati de la Cirio, nu din bugetul propriu al clubului. Ancheta se ocupa si de posibilele ilegalitati in transferurile intre Lazio si Parma, din ultimii ani, ale unor jucatori ca Veron, Sensini, Crespo sau Fuser, transferuri presupuse a se fi facut la preturi aranjate, numai pentru a umple gaurile din conturile celor doua cluburi.

Totusi, printre suporterii lazialilor sunt inca destui dispusi care il simpatizeaza pe Cragnotti si pentru care plecarea lui de la club, apoi arestarea au fost un soc. Actualul presedinte al clubului, Ugo Longo, considera ca arestarea "presedintelui nostru" e absurda acum, la mai bine de un an dupa intrarea Cirio in incapacitate de plata. Cam aceasta e, de altfel, si argumentatia avocatei lui Cragnotti, care il transforma pe clientul ei intr-o victima a unei justitii pornite la vanatoare de vrajitoare. In ceea ce-i priveste pe "tifosi", acetsia au afisat la ultimele meciuri un banner cu inscriptia "Cragnotti e Toffolo liberi", cerand adica eliberarea si a lui Cragnotti, si a lui Fabrizio Toffolo, seful uneia din cele mai violente galerii de suporteri, "Irriducibili", aflat pe moment in arest la domiciliu - evident, din cu totul alte motive decat ex-patronul Lazio.

Ironia sortii continuta in bannerul galeriei da seama destul de bine care a ajuns sa fie acum statutul social al unuia din cei mai bogati italieni. Obisnuiti cu figurile de "imprenditori" la limita legii, dar rar dovediti ca infractori, italienii l-au tratat cu destula ingaduinta pe un om ale carui afaceri au prosperat frumos in ultimii zece ani: pastele de rosii, sucurile de fructe sau sosurile iesite din fabricile lui au fost intotdeauna de buna calitate, iar faptul ca a avut resurse sa extinda activitatile grupului Cirio aproape pe toate continentele, din Kenya pana in Thailanda si Brazilia, i-a atras destula admiratie - sa ne gandim numai la porecla afectuoasa de "Serginho", intemeiata pe realitatea ca Brazilia a devenit a doua patrie a lui Cragnotti, datorita afacerilor lui de acolo. In acelasi timp insa, presa a ridiculizat aerul lui scortos, tenul dedat mereu la lampa de bronzat si filozofia lui cam primitiva de viata, descrisa in propriile sale cuvinte astfel: "In alegerile pe care le fac eu in viata, inima conteaza in proprotie de mai putin de 20%. Ca sa ai succes trebuie sa te tii departe de pasiuni. Emotivitatea duce la dezechilibru. Eu visez putin. Visarea oboseste si fura energie".

Nascut in 1940 la Roma, Cragnotti si-a inceput cariera in anii '60 ca simplu contabil la Calce e Cementi Segni, societate a grupului BPD (Bomprini-Parodi-Delfino), un incubator bun de manageri, tinand cont ca tot aici au inceput si Cesare Romiti de la Fiat sau Mario Schimberni de la Montedison. Dupa ce si-a terminat studiile superioare de economie si comert, Cragnotti se muta in Brazilia, tot la o fabrica de ciment a BPD, care va fi preluata ulterior de grupul Ferruzzi. Cragnotti se imprieteneste cu directorul Serafino Ferruzzi, care il va numi director al grupului pentru America Latina. Pe parcursul anilor '80 schimba mai multe functii de conducere la Ferruzzi. In 1988 ajunge vicepresedinte al grupului de produse chimice Montedison, dupa ce Ferruzzi reuseste sa preia 37% din actiunile acestuia. Un an mai tarziu, fuziunea Montedison cu grupul petrolier de stat ENI da nastere societatii Enimont, unde Cragnotti va fi administrator delegat.

Pentru ca a consimtit sa colaboreze cu anchetatorii si si-a "turnat" fostii asociati, Cragnotti a reusit sa scape cu bine din aventura Enimont, cea mai scandaloasa afacere de mita a Italiei anilor '80, in care numai Montedison a platit oficialitatilor vremii aproape 80 de milioane de dolari ca sa poata inghiti practic pe nimic un activ al statului. Astfel incat, beneficiind de capital destul din ceea ce adunase la Montedison si Enimont, Cragnotti isi intemeiaza, in 1991, propria afacere - fondul de investitii Cragnotti&Partners Capital Investment, care incepe sa achizitioneze proprietati industriale: mai intai fabrica de detergenti Bombril din Brazilia, apoi producatorul autohton de conserve si sucuri Cirio.

Mecanismul prin care Cragnotti a reusit sa preia atunci grupul Cirio, la un pret bun, de la firma care abia il cumparase de la societatea de stat IRI a ramas neclar, iar privatizarea cu pricina a facut in urmatorii ani obiectul unei lungi anchete - unde insa nu Cragnotti s-a aflat in prim-plan, ci premierul de atunci Romano Prodi (actualul presedinte al Comisiei Europene), banuit ca, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie al IRI, ar fi planificat sa privatizeze in asa fel activele IRI incat unul din ele sa ajunga in proprietatea Unilever, compania unde lucrase Prodi. Fapt e ca Sergio Cragnotti a dezvoltat rapid afacerile Cirio, extinzandu-le in strainatate, ba chiar a castigat de pe urma lor destui bani ca sa cumpere, inca din 1992, pachetul majoritar al clubului Lazio, un club care a crescut de la an la an din investitiile lui Cragnotti, pana la anul de glorie 2000, cand a cucerit si campionatul si Cupa Italiei, si Supercupa europeana.

Stralucirea din teren si transformarea Cirio in multinationala au inceput sa-si arate insa reversul in pierderi contabile si datorii, creditele bancare cu care Cragnotti si-a finantat parcursul glorios s-au topit, iar Cirio a fost nevoit sa lanseze obligatiuni fara rating de bonitate, ca sa faca rost de bani. Incapacitatea de plata a acestor obligatiuni ajunse la scadenta a atras intrarea Cirio in regim de administrare speciala si inceperea lichidarii.

Desi anchetarea acestui caz aparent simplu de faliment a inceput imediat si a durat pe tot parcursul anului 2003, cazul Cirio n-a ajuns insa niciodata in prim-planul atentiei publice pana luna trecuta, cand Cragnotti a fost arestat, aproape imediat dupa arestarea lui Calisto Tanzi de la Parmalat. Imediat s-au cautat si s-au gasit punctele comune intre Parmalat ti Cirio, de la faptul ca au avut aceiasi auditori si pana la faptul ca au facut afaceri impreuna (Cirio si-a vandut in 1999 catre Parmalat o divizie de lactate).

Totusi, e mai interesant de gasit ce anume diferentiaza cele doua falimente, incepand de la metodele diferite ale lui Cragnotti si Tanzi de a face rost de finantari atunci cand au ajuns in criza de bani si terminand cu stilul lor diferit de a aborda afacerea. Una peste alta, Tanzi e mai curand un intreprinzator de provincie, retras si discret, pentru care Parmalat si lactatele erau viata lui, singura afacere posibila si temeiul mandriei lui de cetatean bun al orasului Parma; de aici si stilul naiv in care a inteles sa-si pacaleasca bancile creditoare. Pentru Cragnotti, in schimb, chimicalele Montedison, conservele de legume ale Cirio sau fotbalistii Lazio n-au fost decat niste mijloace de a castiga bani si de a jongla cu ei, mai mult sau mai putin legal, dintr-o atractie irezistibila fata de jocul financiar. Cel mai bine il defineste poate "ireductibilul" Fabrizio Toffolo: "Eram cei mai tari datorita lui Cragnotti si banilor lui. Dar el nu era un presedinte <tifoso>. Venea foarte rar pe stadion si refuza orice contact cu <tifoseria>. Si asta pentru ca el trata echipa ca pe o fabrica, o masina de facut bani".
crenguta.nicolae@zf.ro