Clauza lui Figo, dublul investitiilor in Bundesliga

Mass-media germana a anuntat ieri ca cele 18 cluburi din Bundesliga au cheltuit pana acum 110 milioane de marci (55 milioane dolari), cu transferurile de jucatori. Cum pana la startul campionatului mai sunt doar 6 saptamani si modificari spectaculoase nu sunt de asteptat, investitia poate fi catalogata drept un mizilic. Un mizilic in comparatie cu alte mari campionate ale Europei, precum cel italian, englez sau spaniol.

Cu o asemenea suma, Bundesliga n-ar putea plati nici jumatate din clauza de reziliere a contractului care-l leaga pe Figo de Barcelona, cifrata la 120 milioane dolari, sau pe cea a brazilianului Roberto Carlos (Real Madrid) - 90 milioane. Cel mai bogat club german al momentului, Bayern Munchen, a bagat doar 13,5 milioane dolari in noi jucatori, iar Borussia Dortmund, o alta marime, numai 7,2 milioane. Sume infime pe langa cele investite pana acum de AS Roma, 35 milioane pentru Batistuta (Fiorentina), sau chiar Galatasaray, 28,5 milioane pentru Jardel (Porto). Asta ca sa luam doar doua dintre cele mai fabuloase tranzactii ale verii in fotbalul continental.

Paradoxal, in ciuda sgarceniei pe care o dovedeste cand pleaca la cumparaturi, Bundesliga a reusit in timp sa tina pasul cu celelalte mari puteri ale Europei. Iar cel mai bun exemplu in acest sens este Bayern. Munchenezii au jucat anul trecut finala Ligii Campionilor si au luat campionatul Germaniei, in vreme ce Lazio, prima in topul investitiilor italiene acum doi ani, a trebuit sa se multumeasca cu triumful in Cupa Cupelor. Situatia s-a mentinut echilibrata si sezonul trecut, cand, desi pentru achizitii a cheltuit 40 milioane dolari, Bayern n-a fost cu nimic mai prejos decat lazialii, iarasi cei dintai in ierarhia Il Calcio, cu 111 milioane. Nemtii s-au ales cu titlul si Cupa Germaniei, iesind in semifinalele Ligii, italienii cu "lo scudetto" si parasirea competitiei numarul unu a Europei inca din "sferturi". Imensul decalaj financiar intre cluburile din Peninsula si cele germane este explicabil prin aceea ca primele au in spate oameni cu o potenta financiara deosebita, un Berlusconi (Milan), un Cragnotti (Lazio) sau Moratti (Inter), in vreme ce cluburile germane sunt de sine statatoare. Pe dreptunghiul verde, insa, diferenta abia daca se vede. Spre binele competitiei, caci altfel n-ar mai avea rost sa se joace, acolo ierarhiile se stabilesc altfel.