Cel mai bun prieten e dusmanul pe care il cunosti

Ca pe orice site care se respecta, pe site-ul noii companii TNK-BP a aparut un sondaj de opinie, pe tema daca procesul de fuziune dintre marile companii rusesti si cele occidentale va continua sau nu. Pana ieri, dintr-un total de 81 de vizitatori, 79% erau de parere ca da, iar 20% ca nu. Acelasi optimism pare sa fi insufletit si inaltele fete participante la Summit-ul Energiei SUA-Rusia, organizat zilele trecute la Sankt-Petersburg. "Nu putem sa nu vedem cat de important poate fi parteneriatul dintre cele doua tari. O sa vedeti tot mai multe companii americane pe piata ruseasca", a prezis Donald Evans, secretarul american al Comertului.

Exemple sunt destule, de la zvonurile ca ExxonMobil sau ChevronTexaco ar fi dispuse sa dea 11 miliarde de dolari pe 25% din noua societate Iukos-Sibneft pana la alianta de 10 miliarde de dolari tatonata de Gazprom cu ConocoPhilips pentru exploatarea unui teren gazeifer, sau acordul semnat de Lukoil cu agentia guvernamentala Overseas Private Investment Corp. pentru o finantare de 130 milioane de dolari necesara constructiei unui nou terminal petrolier.

Asemenea discutii vin la cateva zile dupa ce compania anglo-olandeza Royal Dutch/Shell a anuntat o investitie de un miliard de dolari pentru exploatarea unui teren petrolifer in Siberia de Vest si la cateva luni de la cea mai mare investitie straina facuta vreodata in Rusia post-comunista - angajamentul de peste 7 miliarde de dolari al grupului British Petroleum (BP) in societatea TNK-BP, care va cuprinde unele din cele mai pretioase active ale industriei petroliere rusesti - companiile Tiumenskaia Neftenaia Kompania - TNK (Tiumen Oil), Sidanko si o parte din Slavneft.

Lucrurile se misca foarte repede si par sa se adevereasca speculatiile analistilor care sustin ca, in contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, statele occidentale incearca sa faca din Rusia o sursa alternativa de petrol in raport cu oferta OPEC, in special a statelor din Golf. Mai nou, teoria capata si alti adepti, din randul celor care inainte de razboiul din Irak sugerau ca inlaturarea lui Saddam Hussein, eventual si a altor regimuri nedemocratice din zona, va lasa camp liber de actiune in Orientul Mijlociu companiilor petroliere occidentale.

In raport cu ceea ce se intampla acolo in momentul de fata, Rusia apare insa acum de-a dreptul ca o oaza de stabilitate, iar cei ce ii avertizau pe occidentali ca isi risca banii, prestigiul si uneori chiar viata intrand pe piata ruseasca si-au cam schimbat atitudinea.

In cazul BP, un prim factor in favoarea investitiei in Rusia a fost imposibilitatea de a se extinde pe alte piete, in conditiile in care Lord John Browne, managerul companiei, are de ani in sir ambitia de a-si ajunge din urma rivalii ExxonMobil si Shell. In ultimul deceniu, BP a incercat zadarnic sa incheie contracte in Kuweit si Iran, in timp ce in Rusia a fost, una peste alta, bine primit (are aici un parteneriat de exploatare a zacamintelor din insula Sahalin cu firma de stat Rosneft, o cota din capitalul firmei private Sidanko, afaceri cu lubrifianti, o retea de benzinarii in Moscova), iar anul acesta a fost printre putinele grupuri straine carora autoritatile le-au prelungit acordurile de impartire a productiei, considerate in alte cazuri o forma de discriminare pozitiva a investitorilor straini. Acum, infiintarea societatii mixte TNK-BP ii ofera lui Browne un cap de pod perfect, tinand cont ca fuziunea creste rezervele de petrol controlate de BP cu o treime. Cat despre rusii de la Tiumen, BP le va putea oferi acum exact resursele financiare care le lipseau pentru dezvoltare, tinand cont ca subcapitalizarea si gradul inalt de indatorare (TNK, cel putin, a lansat emisiuni de obligatiuni in fiecare an din 1999 incoace) au fost recunoscute deschis de conducerea companiei ca fiind singurele probleme pe care nu le pot rezolva prin forte proprii.

Dincolo de aspectul economic, crearea TNK-BP a fost considerata si de presa ruseasca, si de cea occidentala un gest cu semnificatie politica pentru ambele parti. Pe de o parte, admiterea unui strain pe piata destul de greu penetrabila a Rusiei vine ca o rasplata pentru premierul britanic Tony Blair, care l-a sustinut pe liderul rus Vladimir Putin inca de cand acesta si-a preluat mandatul, in 2000. Unii comentatori spun ca Blair a intervenit personal pentru incheierea acordului, folosind aceasta chestiune drept argument pentru obtinerea sprijinului rusesc fata de "razboiul prevenitv" din Irak.

De partea cealalta, tranzactia, care nu s-ar fi putut realiza fara sustinerea lui Putin, este o victorie personala a presedintelui rus, care considera companiile energetice drept parghii importante in politica sa externa: principalul partener rus in tranzactia cu BP, magnatul Mihail Fridman, a declarat ca Putin, inainte de a-si da acordul pentru TNK-BP, a insistat in mod deosebit ca noua companie sa se concentreze pe extinderea spre est, in tarile fostului bloc sovietic, si dincolo de ele, stiut fiind ca reticenta obisnuita a est-europenilor fata de influenta economica ruseasca s-ar topi in fata "paravanului" britanic (iar una din primele decizii ale TNK-BP a fost sa candideze pentru privatizarea companiei romanesti Petrom). In fine, prin acceptarea acordului, Kremlinul demonstreaza ca Rusia e angajata de partea Vestului mai mult ca niciodata si ca si alte multinationale pot investi in siguranta pe aceasta piata, intr-o perioada cand Moscova are nevoie de solidaritatea occidentalilor in problema cecena.

Ce-a cautat BP tocmai la tiumen?

Deocamdata, noua firma e inca in stadiul de formare, si multa vreme de-acum inainte vom avea de-a face cu reactii din partea tuturor grupurilor de interese care ar avea ceva de castigat daca pun mana pe o bucata din TNK-BP - sau de pierdut daca aceasta se constituie si functioneaza bine. Fridman, Aven, Vekselberg si Blavatnik au fost invinuiti, pe rand, ca au legaturi cu mafia ruseasca (fiindca, acum cativa ani, au preluat de la o companie canadiana o unitate de productie de petrol din Siberia folosind metoda ocuparii prin forta armata, asa cum era moda pe atunci in Rusia), cu mafia evreiasca (toti au ascendenta alogena, ceea ce pentru nationalismul rus e un motiv in plus de ura fata de oligarhi) si chiar cu naufragiul petrolierului Prestige, petrecut anul trecut langa coastele Spaniei (a carui incarcatura apartinea unei firme a grupului Alfa unde consilier este celebrul evazionist fiscal american Marc Rich) si asa mai departe.

Nici constituirea TNK-BP nu s-a incheiat inca: procesele intentate de diverse grupuri de actionari minoritari continua, firma de stat Rosneft - partenera al BP la exploatarile din Sahalin - refuza sa accepte includerea in noua societate a activelor detinute in comun cu grupul britanic, iar gigantul Gazprom incearca, spun unele surse, sa impiedice noua societate sa capete acces la un teren gazeifer din estul Siberiei, de unde TNK-BP ar dori sa inceapa constructia unui gazoduct catre China. In plus, pentru compania cel mai nou inclusa in TNK-BP, Slavneft, mai e nevoie de acordul autoritatilor antitrust din Rusia si Belarus, unde Slavneft are rafinarii, iar nemultumirile presedintelui belarus Lukasenko fata de viitoarea unuiune economica si monetara Rusia-Ucraina-Belarus ar putea intarzia aprobarea respectiva.

De ce a ales insa BP compania din Tiumen si nu alta? Lasand la o parte potentialul ei economic (in 2000, intre companiile petroliere rusesti, TNK era a doua ca volum al rezervelor de petrol confirmate, a patra ca nivel al productiei, a patra ca volum al exporturilor si a cincea ca volum al livrarilor de produse petroliere rafinate), Tiumenskaia Neftenaia e pentru BP o cunostinta veche pe piata ruseasca, si nu una din cele mai placute.

TNK, creata prin decret prezidential in 1995 ca societate de stat, a fost privatizata in doua faze - in 1997, cand cumparatorii au platit pentru 50% din actiuni 810 milioane de dolari si in 1999, cand aceiasi investitori au cumparat restul cu 90 de milioane. Pentru prima faza, castigatorii au fost un consortiu format din grupul de firme Alfa - unul din cele mai mari conglomerate financiar-industriale din Rusia, controlat de magnatii Mihail Fridman si Piotr Aven -, compania americana Access Industries - cu participatii in Rusia in industria grea si minerit, fondata de un emigrant rus pe nume Leonard Blavatnik - si firma Renova, detinuta de un alt miliardar rus, Viktor Vekselberg, cunoscut mai mult ca actionar principal al grupului Siberian Urals Aluminium (SUAL), al doilea mare grup din industria rusa a aluminiului (de altfel, Blavatnik si Vekselberg au facut primele achizitii in comun tot in industria aluminiului). Pentru a doua faza, din 1999, castigatorii au fost aceiasi, desi guvernul rus a sperat sa obtina un pret mai bun prin implicarea in privatizare a grupului British Petroleum, care pe atunci era implicat intr-un conflict cu TNK pe care ar fi putut sa-l transeze prin preluarea companiei. BP insa a refuzat, iar Alfa si Access/Renova (AAR) au luat in stapanire societatea din Tiumen.

In speta, BP nimerise fara sa stie in plin razboi al oligarhilor, respectiv al lui Fridman si Aven cu Vladimir Potanin, proprietarul holdingului Interros, care pe atunci includea, in afara de producatorul de metale rare Norilsk Nickel, si compania petroliera Sidanko. Spre deosebire de Fridman si Aven, care au traversat cu bine criza financiara din 1998, gratie soliditatii si strategiei inteligente a bancii Alfa, pilonul financiar al grupului lor, Potanin a iesit destul de sifonat din criza, iar datoriile mari si lipsa de bani a dus in pragul falimentului unele din firmele sale. Printre acestea a fost una din cele mai profitabile filiale ale Sidanko, Cernogorneft; aceasta a trezit imediat instinctul de pradator al sefilor TNK, care i-a determinat pe unii din creditorii ei sa solicite procedura de faliment, iar apoi au cumparat-o la un pret de nimic. Principalul pagubit de tranzactia respectiva a fost tocmai British Petroleum, cumparator in 1997 a 10% din Sidanko, care a reclamat imediat autoritatilor ruse, apoi guvernului de la Londra si chiar Congresului american ca intruziunea TNK a spoliat valoarea activelor sale. Scandalul international declansat atunci de BP a afectat grav imaginea grupului Alfa, iar unii din finantatorii TNK, printre care BERD si banca americana Ex-Im Bank, au refuzat sa mai acorde credite companiei ruse.

Conflictul s-a stins abia in 2001, cand TNK a acceptat sa returneze catre Sidanko filiala Cernogorneft, in schimbul unui pachet de control in Sidanko, iar BP si-a majorat participarea la 25% din aceasta companie, platind circa 380 de milioane de dolari noilor proprietari, adica Alfa, Access si Renova. Cum se explica insa acum faptul ca BP accepta sa se alieze cu niste fosti concurenti, ba unii ale caror metode de a face afaceri le dispretuieste? In februarie 2003, cand crearea TNK-BP era deja decisa, un participant la negocierile cu TNK din partea partii britanice a declarat pentru Financial Times: "BP a inteles ca nu a fost nimic personal in acele evenimente, ci expresia contextului de afaceri din Rusia. Dupa toate negocierile purtate, am conchis ca e mai bine sa lucrezi cu inamici pe care-i cunosti ("to work with the devil you know"), atata vreme cat asta iti asigura interesele". Si tot el a nuantat extrem de fin esenta aliantei TNK-BP: "Desi va fi un parteneriat egal, 50/50, intr-o tara unde practicile in afaceri raman foarte agresive, ar fi preferabil ca noua societate mixta sa fie vazuta drept o companie ruseasca beneficiara a unei puternice implicari a BP decat ca un vehicul de investitii britanic in Rusia".
crenguta.nicolae@zf.ro