Atata capital de glorie aveam, incat as fi trait o viata numai din dobanzi

Ceea ce se intampla in viata marilor sportivi romani dupa ce isi incheie cariera nu rezerva, de obicei, prea multe surprize.
Cei care nu emigreaza si nu-si continua celebritatea in strainatate, ca Mircea Lucescu sau Nadia Comaneci, ajung fie antrenori la diverse cluburi din tara, mai mult sau mai bine platiti, fie se intretin din diverse slujbe si asteapta zadarnic recunostinta financiara a statului, sfarsind prin a deveni subiectul reportajelor despre cat de rau isi trateaza societatea fostele glorii. Foarte putin reusesc sa o ia de la inceput si sa-si foloseasca relatiile si competenta sportiva pentru a se lansa, ca Ion Tiriac, in afaceri. Majoritatea sunt insa victimele acelei mentalitati care ii face ca, dupa ce au coborat de pe podium sau au asezat in vitrina ultimul lor trofeu, sa nu-si mai doreasca altceva in viata decat sa devina rentieri ai propriei lor tinereti glorioase. Portarul Helmuth Duckadam a castigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucuresti, in 1986, la Sevilla, ajungand pe primele pagini ale ziarelor sportive din toata lumea. Dupa ce, din cauza unui accident, a parasit fotbalul mare, a incercat multe, fara prea mult succes : a fost si politist de frontiera, si-a infiintat in satul natal o scoala de fotbal, care insa n-a mers prea mult din pricina lipsei banilor, a vrut sa-si faca o ferma de gaste sau o pescarie, iar la un moment dat chiar a fost pe punctul de a ajunge senator. Acum, la 44 de ani, Helmuth va emigra in Statele Unite, fiindca a castigat la Loteria Vizelor.
Duckadam s-a nascut pe 1 aprilie 1959, in comuna Semlac, judetul Arad. In 1973 debuteaza in fotbal la echipa de seniori a comunei Semlac. Au urmat Scoala Sportiva Gloria Arad, UTA tineret (perioada in care urmeaza scoala profesionala, de unde iese cu meseria de frezor-rabotor), Constructorul Arad, UTA seniori, Steaua Bucuresti. In 1986 devine eroul partidei de la Sevilla, aparand consecutiv patru lovituri de la 11 metri, ceea ce a permis echipei Steaua sa castige Cupa Campionilor Europeni. Imediat dupa aceea insa intrerupe fotbalul, din cauza unui anevrism. In 1988 este numit vicepresedinte al echipei Vagonul Arad, unde joaca portar.Dupa Revolutie a fost tot vicepresedinte de club, la UTA si la Vagonul Arad. Vreme de sapte ani a lucrat ca ofiter la Politia de Frontiera din Nadlac. Intre timp, a fondat in satul sau natal, Semlac, Scoala de Fotbal "Helmuth Duckadam", pentru copii si juniori, care, dupa sase ani, si-a intrerupt activitatea, din lipsa banilor. Apoi a vrut sa faca o ferma de gaste sau o pescarie, cu fonduri Phare. Dupa cum spune, nu l-a sprijinit mai nimeni si, dezamagit, a renuntat la aceste proiecte.A cochetat si cu politica, dar fara succes. La cabana din Semlac, localitatea lui natala, fostul portar are si acum arborate doua drapele, unul tricolor si unul cu sigla PRM. Chiar daca nu este membru al acestui partid, in 2000 urma sa fie unul dintre candidatii pe listele sale. "M-am hotarat tarziu si n-a mai fost posibil. Daca acceptam, acum as fi fost senator", spune Helmuth.A intrat totusi in politica, la PUR, si a devenit consilier al ministrului Tineretului si Sportului, Georgiu Gingaras. "Dar cand am primit eu aceasta functie, ministerul s-a desfiintat", spune, amuzat, Duckadam.

“Nici in Romania n-am antrenat”
Acum, fostul portar se pregateste sa paraseasca Romania. Castigator la Loteria Vizelor, in 14 octombrie, Helmuth va pleca spre Phoenix, Arizona. Ideea de a participa la tragerea la sorti pentru a castiga dreptul de a se stabili in SUA i-a apartinut unui nepot al portarului. "Acum doi ani m-am inscris la Loteria Vizelor. Mai mult in gluma, fara nici un gand ca voi castiga. Surpriza a fost totala: anul trecut am fost anuntat ca am castigat, iar in acest an, in mai, am fost chemat la interviu", a marturisit legendarul portar."N-am visat niciodata sa traiesc in America. Am visat doar sa vad America. E foarte greu la varsta mea sa-mi gasesc un job care sa-mi placa si sa fie si bine platit. Nu cred ca ma voi hotari vreodata sa raman acolo", spune Helmuth.Duckadam va reveni in Romania peste cateva luni, in 2004. "Un stelist inrait, Alex Radulescu, acum promotor al galelor de box, a purtat o discutie cu conducatorii clubului Los Angeles Galaxy pentru ca eu sa antrenez portarii, dar nu prea ma tenteaza, fiindca nici in Romania n-am antrenat", s-a destainuit fostul goalkeeper al Stelei.Dupa ce vor ajunge in SUA, trei dintre cei patru membri ai familiei Duckadam vor incerca sa inchirieze o locuinta. Fiica Brigitte, care va implini 21 de ani pe 1 noiembrie, este adevaratul motiv pentru care familia Duckadam se grabeste sa ajunga in SUA. Legea americana prevede ca un tanar care a implinit 21 de ani nu mai este membru al familiei, asa ca Brigitte nu si-ar mai putea urma tatal dupa aniversarea din noiembrie.Fiul, Robert, care a absolvit in aceasta vara Facultatea de Finante, Contabilitate si Informatica, va traversa si el Oceanul, mai tarziu.Helmuth nu stie ce il asteapta in America, insa nici griji nu-si prea face. Fostul mare portar, care in decembrie 2004 va implini 25 de ani de casnicie cu Ildiko, e sigur de un singur lucru: nunta de argint si-o va petrece intr-o croaziera pe Nil.

Manusile de la Sevilla - 3.000 de dolari
Pana va pleca in America, Duckadam este angajat al clubului Steaua, pentru care cauta tineri fotbalisti din vestul tarii. Cea mai draga perioada din viata lui Helmuth este legata tot de Steaua. “Eram atunci mai multe gasti. A noastra era mai numeroasa, cu Iovan, Barbulescu, Bumbescu, Majearu, Radu II, Tataran, Balan, Laurentiu, Pistol si Weissenbacher. Cu trupa asta mergeam dupa jocuri la bere. Stoica era familist si mai retras. Piturca avea cercul lui de prieteni. Lacatus incerca sa vina, dar nu-l lasa nevasta. Boloni era mai in varsta si prefera sa mearga la teatru cu sotia. In teren insa am fost toti o echipa", povesteste Duckadam.In cariera lui, pe langa trofee, Helmuth a adunat si cativa dinti impotriva arbitrilor. Are insa si amintiri amuzante cu ei: "Eram vicepresedinte la Vagonul Arad si aveam un meci pe care trebuia sa-l castigam cu orice pret. Normal, l-am cautat pe central, unul Micu, din Targu Jiu. Tipul a fost simpatic. Imediat ce ne-am vazut, m-a intrebat daca vreau sa castig meciul. Pretentia lui a fost sa-l insotesc acasa si sa ma prezinte sotiei si fiicei sale. Nu-l interesa ca am ajuns la ora unu noaptea, si-a trezit sotia si apoi m-a prezentat fiicei sale, care avea doar doua luni!".Un suvenir dorit de multi au fost manusile cu care a aparat cele patru lovituri de pedeapsa ale spaniolilor in seara magica de la Sevilla din 1986. Imediat dupa meci, i le-au cerut copiii de mingi, ba chiar unul dintre "tusierii" finalei. Duckadam i-a refuzat politicos pe toti, pentru ca manusile ii erau promise fiului sau, Robert. Peste ani, din cauza dificultatilor financiare, Helmuth a fost nevoit sa vanda comoara, pe 3.000 de dolari, unui canadian.