Afaceri de la zero

Afacerile se vad la fel de bine si pe pamant, si pe cer

17.05.2005, 19:11 Autor: Dana Ciriperu
Zborul cu balonul este o pasiune pentru Constantin Bente din Bucuresti, care se afla intr-o permanenta competitie cu propriile recorduri: de inaltime, de distanta sau chiar de precizie a aterizarii. El este unul din cei opt proprietari de baloane cu aer cald din Romania. Insa, dupa ce si-a infiintat firma de publicitate pe balon, abia daca il mai poate folosi, pentru ca balonul este "inchiriat" mai tot timpul de companii pentru reclama.

"Am facut eforturi mari pentru a putea ''beneficia'' de afacerea pe care am pornit-o cu gandul la promovarea afacerilor altora", spune Bente proprietar al firmei Excelsior, de spatii publicitare pe baloane cu aer cald. Faptul ca afacerea ii merge peste asteptari compenseaza faptul ca nu mai poate folosi balonul cand vrea.

Cum tarifele la publicitatea clasica cresc an de an, balonul cu aer cald al lui Bente este tot mai solicitat de companii, atat pentru reclama, dar si pentru team-buildinguri.

O afacere de promovare prin intermediul baloanelor cu aer cald nu este usor de demarat. In primul rand este nevoie de o licenta de zbor si de minimum 25.000 de euro ca sa-ti cumperi "aeronava".

In 2000, s-a hotarat sa cumpere propriul balon, pentru ca sesizase potentialul pietei din strainatate si simtea ca poate fi un business de viitor. "Imi placea sa zbor si aveam deja licenta pentru pilotarea avioanelor usoare", povesteste Constantin Bente.

De dimensiunile unui bloc cu zece etaje, un balon cu aer cald ofera in primul rand impactul vizual, atat de necesar in publicitate. Metoda dateaza de multi ani in Occident si este utilizata pe scara larga de companii.

In Romania, baloanele creeaza inca un eveniment prin simpla prezenta, pentru ca oamenii nu sunt obisnuiti sa le vada la tot pasul. Daca in strainatate sunt sute de astfel de baloane folosite, atat ca mijloace de promovare, cat si ca obiecte de agrement, in Romania exista, conform estimarilor jucatorilor de pe piata, maximum opt baloane cu aer cald. O ora de zbor costa peste 300 de euro, iar ancora (pastrarea balonului la sol) este mai eficienta si mai rentabila pentru companii, cu toate ca balonul se uzeaza mai repede in aceasta situatie.

"Mi-ar fi foarte greu sa pilotez doar la cererea companiilor, pentru ca, de cele mai multe ori, ele prefera ancora (balonul in repaus), in zone de maxima vizibilitate sau cu ocazia unor evenimente speciale", spune Bente.



Multinationala din balon

Nici agentiile de publicitate sau cele de turism nu au ramas indiferente la aceasta metoda de promovare, iar numarul celor care le achizitioneaza ar putea sa creasca in urmatorii ani.

"Eu am preluat un instrument, pe care altii il foloseau de mult, chiar si in tarile vecine noua, pentru ca balonul cu aer cald are peste 200 de ani", spune Eugen Iacob, director general al firmei de publicitate Media Service Plus.

Primul zbor l-au efectuat deasupra Bucurestiului in aprilie 1999, iar primii care au apelat la serviciile lor au fost cei de la Romexpo.

"A fost foarte greu, de fapt mi-a trebuit un an de zile si nu stiu daca acum, dupa sase ani, putem vorbi despre o piata formata", considera Eugen Iacob. El spune ca firmele sunt reticente si "nu risca", nu iau in calcul si acest tip de promovare.

In cei sase ani de activitate, firma a efectuat peste 200 de ore de zbor sau "zbor ancorat", pentru companii multinationale, agentii si institutii de stat, posturi de radio si de televiziune. Dupa Romexpo, printre clientii Media Service Plus s-au numarat companii puternice din Romania cum ar fi Parmalat, Kraft Jacobs Suchard, Brau Union sau Ministerul Culturii.



De la 30 de ore pe luna, devii rentabil

Compania Osram, producator de becuri din Bucuresti, a fost primul client al lui Constantin Bente, iar dupa "etapa de promovare", firma a solicitat atat balonul, cat si pilotul pentru un zbor de agrement, in cadrul unui team-building.

Prezent la mare anul trecut, in cadrul unui eveniment organizat pentru o companie de bere, Constantin Bente spune ca pe litoral impactul balonului este de cateva ori mai mare. "Chiar daca ziua nu-l poti pune pe plaja, noaptea impactul este deosebit: atmosfera calma din orele dedicate de turisti plimbarilor contribuie la o reclama adevarata", considera Bente.

El nu-si propune sa scoata profituri uriase, ci sa dezvolte afacerea, sa intretina balonul, de care s-a atasat foarte mult, si sa aiba un portofoliu stabil de clienti.

"E o afacere in care eu comand, eu execut, insa e extrem de serioasa. In aviatie circula o vorba: decolarea e optionala, aterizarea e obligatorie, asa ca nu e de glumit. Mi-ar placea sa am cel putin 100 de ore de zbor pe an, dar asta nu e posibil inca la noi. Oricum, nu vreau sa fac avere din afacerea asta, ci doar sa-mi asigure un trai decent si sa ma pot bucura de ceea ce fac", spune Bente. El mai spune ca pentru a fi cu adevarat rentabil balonul trebuie sa execute 30 de ore de zbor lunar. "Este o medie, pentru ca nu poti zbura in fiecare luna. E o afacere care depinde foarte tare de capriciile vremii", mai spune Bente.

Orice revizie a balonului se realizeaza in strainatate, la 300 de ore de zbor fiind recomandat sa schimbi anvelopa, operatiune care costa in jur de trei sferturi din valoarea totala a balonului.

Nici evenimentele nu sunt ocolite de initiatorii unui astfel de business, impactul unui balon cu dimensiunile unui bloc de zece etaje in randul multimii neputand fi neglijat. De la Bucuresti, baloanele Media Service Plus si ale firmei Exclesior au zburat in Moldova, la Festivalul Usturoiului, la Cluj, la Festivalul berii sau la Baia-Mare, la Festivalul castanelor.

"Sunt sigur ca aceasta forma de promovare nu este folosita nici la 10% din potentialul ei", mai spune Eugen Iacob. Ideea poate fi folosita pentru orice tip de eveniment. "Nu multi oameni au avut posibilitatea sa vada ''pe viu'' un astfel de balon. Numai prin prezenta se creeaza un eveniment, el fiind ca ''un magnet'', care prin simpla ridicare sau chiar ancorare nu poate trece neobservat", mai spune Eugen Iacob. Deocamdata, zborurile de agrement sunt efectuate de catre detinatorii de baloane cu aer cald, in mare parte doar pentru cunostinte. "Am facut un zbor ancorat pentru angajatii si invitatii hotelului Marriott", spune Eugen Iacob.



O inventie care a facut valva

In 1783, prima aeronava din istorie, un balon cu aer cald pilotat de Pilatre de Rozier si de marchizul d''Arlandes, a plutit deasupra Parisului timp de 25 de minute, intr-un zbor ce avea sa detina pentru putin timp capul de afis al evenimentelor din acea vreme. Aparitia, la numai zece zile de la lansarea acestuia, a unui nou tip de balon, cu hidrogen, l-a trecut pe primul in umbra, pentru o perioada de mai bine de doua secole. Astazi insa, datorita materialelor sintetice moderne si noilor combustibli, mai practici si mai rezistenti, balonul cu aer cald le depaseste pe cele cu heliu sau hidrogen cu o rata de 500 la 1.



Goana dupa spatii publicitare

Dupa ce au epuizat toate mijloacele de promovare clasice, dupa ce pamantul nu le-a mai oferit "impactul" maxim in randul consumatorilor, companiile occidentale au inceput sa-si promoveze afacerile pe cer. Folosit mai degraba pentru a promova un eveniment important al organizatiei, balonul cu aer cald este una dintre cele mai vizibile modalitati de reclama, care incepe sa prinda contur si in Romania. Dupa ce cateva companii au apelat la serviciile proprietarilor de baloane, exista si institutii tentate sa-si achizitioneze propriile baloane. "Cei de la ING si-au cumparat deja un astfel de balon si se poate ca si alte companii sa recurga la aceasta solutie, marele avantaj fiind ca-l au tot timpul la dispozitie. Problema e sa gaseasca pilotul, daca nu-l au in cadrul firmei", afirma Constantin Bente. In Statele Unite, publicitatea "aeriana" este extrem de utilizata de catre marile companii. Firmele specializate ofera o gama foarte larga de servicii ce pornesc de la bannerele purtate de catre avioane care acopera in zbor mare parte dintre plajele, autostrazile, stadioanele, parcurile, terenurile de golf din State si ajung pana la utilizarea baloanelor cu aer cald, a aeronavelor de agrement sau a elicopterelor gigantice. Sute de metri patrati de bannere publicitare, eficienta, pastrarea mesajului, impactul vizual sunt cele mai importante elemente care recomanda utilizarea unui astfel de instrument de promovare. "In publicitate e important sa asociezi si sa ramai in memoria oamenilor cu mesajul pe care iti propui sa-l transmiti", este de parere Eugen Iacob. dana.ciriperu@zf.ro
O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania